4 cuvinte

Am asteptat ceva vreme pana sa scriu chestia asta. Am vrut sa iau pulsul intai. Sa se mai linisteasca apele. Sa tragem concluziile. Si am ajuns la concluzia ca nu e nici o concluzie. Nu totul se intampla pentru un motiv. Nu e nimeni de vina de multe ori. Ce-i drept nici nu stiu de ce mai scriu, ca s-a consumat prea multa cerneala pana acum ca ceea ce spun eu sa mai faca vreo diferenta. 

Scriu pentru mine in primul rand, oricum sunt singurul care ma intelege. Stai si te gandesti ce vaca poate sa fie viata asta. Existi, lovesti din degete si apoi nu mai existi. Ca si cum nu ai avut nici o importanta pe pamantul asta. O sa planga cativa dupa tine, o sa te tina minte toata viata, dar cam atat. Tu nu mai esti. 

E surprinzatoate capacitatea asta a oamenilor sa se stranga laolalta in moment de rastriste. Pacat ca trebuie sa se intample tragedii sa ne aducem aminte cu adevarat cine suntem. Dar macar stiu ca inca mai avem capacitatea de a ne pasa de ceea ce se intampla in jurul nostru si ca realizam ca impreuna suntem mai puternici si putem schimba lucrurile. 

Am citit si vazut multe lucruri saptamanile astea. Mai mult triste si socante, oameni prosti, oameni care sufera, oameni care doar cauta atentie. Oameni carora le pasa. Omul a supravietuit multor calamitati de-a lungul timpului, dar sunt de parere ca lucrul care ne va aduce sfarsitul va fi chiar mana noastra. Suntem atat de prosti cateodata incat avem sansa sa ne impiedicam pe strada si sa ne rupem gatul.

Era un copil care spunea tatal nostru si tinea o lumanare in mana. Oare ce intelegea el din toate astea? Oare el era trist, isi dadea seama ce se intampla? Pe langa obisnuitele „unde te-ai dus” sau „de ce ne-ai lasat” am vazut multa tacere. Oare de ce atat de multa tacere? In loc sa plangem moartea, ar trebui sa sarbatorim viata, asa scurta cum a fost. Ce-a facut el in viata asta? A ajutat oameni, hai sa-l laudam, si-a lasat amprenta undeva. 

Multa tacere si in piata. Oare am obosit sa mai strigam? Sau nu mai avem ce spune. Ne-au parasit cuvintele sau puterea de exprimare? Atunci de ce mai iesim, ce vrem sa demonstram ca suntem patrioti? Ca ne place sa fim in turma? Ca nu avem treaba acasa? Problema nu e problema in sine, problema e rezolvarea. Toti oamenii de acolo ridica probleme, dar nu vine nimeni cu o rezolvare palpabila. Toti vrem ceva, dar nu stim cum sa il obtinem.

Ne credem inteligenti si interesanti, dar de fapt suntem speriati pentru ca stim ca singuri nu putem face fata. Nu ne descurcam pe cont propriu, omul e un animal social, are nevoie de aprobarea si ajutorul celor din jur. Ne e frica pentru ca intr-o zi o sa fim noi intr-un beci in flacari si nu va avea cine sa ne intinda o mana de ajutor. De-aia iesim si protestam si strigam si vrem lucruri dar atat. Ne batem pe umeri ca si-a dat Ponta demisia. E din cauza noastra. E un drac. Ponta e om destept, a asteptat momentul potrivit si acum arata ca un martir. 

Hai sa lasam iPhone-ul 6 la o parte si sa incercam sa gasim o rezolvare la problemele astea. Hai sa le punem pe hartie. Hai sa ne scriem intr-un voluntariat. Hai sa facem ceva. Nu doar sa ajungem seara acasa impacati cu sine ca am strigat 2 chestii in piata. Vai ce patriot sunt. Vai cat de mult imi pasa. Mai mult de jumătate din oamenii aia habar n-au de ce au iesit din casa. Probabil au auzit si ei de la prieteni ca Ponta e de vina si au venit sa-l injure si ei. Sa fie in ton cu moda. Sa dea bine. 

Ah, care erau alea 4 cuvinte: Pula mea de hipsteri.

Citeste in continuare

To my unborn son

Stiu ca o sa mai dureze mult timp pana o sa fii indeajuns de matur sa intelegi ce am scris eu aici, dar din fericire cuvintele nu au termen de expirare, iar ce iti voi scrie aici va rezista testului timpului. Stau si ma uit in jurul meu si ma ingrozesc. Ma intreb mereu, asta e lumea in care vreau sa mi se nasca fiul? Pot eu sa fac ceva ca sa se schimbe lucrurile, sa ai parte de un mediu propice in care sa te dezvolti si sa devii un adult responsabil? 

Dar imediat ma uit la mine. Nu sunt eu cel mai cu capul pe umeri om din lume, dar cel putin sunt in stare sa fac diferenta intre bine si rau, intre ce e permis si ce nu. Nu sunt egoist si nici nesimtit, vreau sa vad oamenii fericiti, iar eu am crescut intr-o perioada mult mai complicata decat cea in care o sa traiesti tu.

Nu am avut parte de lux si nici de prea mult rasfat, dar am fost lasat sa imi caut singur calea, nimeni nu m-a impedicat sa imi ating scopul.

De aceea stau linistit cand ma gandesc la lumea in care o sa cresti. Si chiar daca nu o sa fie o lume perfecta, nici nu imi doresc asta. Trebuie intai sa te inveti cu greul, ca sa apreciezi mai usor binele. Trebuie intai sa gresesti ca mai apoi sa stii sa nu repeti greseala. Iar din partea mea vei avea tot ajutorul pe care ti-l pot oferi. Nu o sa te tin in puf si nici nu o sa te tin din scurt. O sa te las sa iti faci singur alegerile. Eu voi fi doar acolo, la momentele de rascruce si te voi impinge in directia potrivita.

Sa fii sigur ca eu si mama ta iti vom oferi ce avem mai bun. Iar daca vom mai avea copii dupa tine, sa stii ca nu te vom neglija. Dar va fi de datoria ta sa ai grija de ei atunci cand noi nu putem, sa le arati si lor ce ti-am aratat noi tie. 

Si sa tii minte, pentru ca probabil cand te vei fi nascut, tehnologia va fi avansat destul de mult, insa cuvintele nu vor imbatrani niciodata. Iar randurile astea ti le scriu ca sa intelegi ca inca de pe acum ma gandesc la tine si ca te voi iubi neconditionat.

Citeste in continuare