The Story of V

V nu e ceea ce ai putea sa numesti normala. Nu te gandi ca e anormala in sensul rau, e doar…speciala. Are un intreg set de principii si proritati diferite de ale unui om obisnuit si asta o scoate in evidenta in mod negativ pentru omul de rand, dar pozitiv pentru mine. Intotdeauna mi-au placut lucrurile diferite, iesite din comun si probabil asta m-a atras cel mai mult la ea. Dar pana sa ajungem la asta sa vorbim un pic despre ea.

In primul rand nu ai de unde sa stii ce gandeste. Nu poti niciodata sa ghicesti ce va spune sau cum va actiona intr-o situatie anume. Asta e una dintre armele ei de autoaparare si slava domnului, are destule.  O alta arma de autoaparare este aparenta raceala cu care trateaza lumea din jur. Este oricum doar un zid pe care si l-a construit ca sa para inabordabila. Insa inauntru este la fel de fragila ca noi toti, poate chiar mai fragila. Din punct de vedere emotional, V este extrem de complicata si nu cred ca exista vreo persoana care sa o fi cunoscut-o si sa o inteleaga pe deplin. Dar eu am incercat si la un moment dat credeam ca am reusit. Cat de mult m-am inselat...

Inainte sa o cunosc, V avea un anturaj foarte dubios, se baga in foarte multe belele si isi facea foarte multe probleme. Cand am cunoscut-o nu mi s-a parut cine stie ce. Era distractiva si plina de viata, insa nu pot sa spun ca am simtit ceva special pentru ea. A trecut multa vreme pana sa o vad a doua oara si atunci am inceput sa o privesc cu alti ochi. Locuind cam in aceeasi zona cu ea, cand ieseam de la serviciu treceam mereu prin fata blocului ei, nestiind insa ca acolo locuieste.

Mergeam pe trotuar pe la 1 noaptea, intorcandu-ma de la o ieseala cu o buna prietena. La un moment dat aud tipete si agitatie venind dintr-un parculet. Nu sunt genul sa ma bag in situatii de genul, nu neaparat ca sunt las, dar pur si simplu nu imi permite instinctul de autoconservare, mai ales ca mi-am dat seama ca erau multi oameni implicati in ce se intampla acolo. Am aruncat o privire, insa, ca sa vad ce se intampla si o vad acolo pe V inconjurata de trei barbati. Cand spun barbati ma refer la sexul lor, ca erau doar niste pustani, neavand mai mult de 18-19 ani.

V parea intr-o situatie nasoala, cei trei tot trageau de ea dintr-o parte in alta, si erau aparent ori bauti ori drogati. Nu mai era nimeni pe strada la ora aia, mai ales ca am luat-o pe o scurtatura ca sa ajung acasa. Am incercat sa ma conving ca nu e problema mea si ca nu am venit eu cavalerul pe cal alb sa salvez domnita la ananghie, dar nu puteam pur si simplu sa trec pe langa si sa nu fac nimic.

M-am oprit la o distanta rezonabila calculata in asa fel incat sa imi ofere un avans in fata lor in cazul in care eram nevoit sa parasesc locul in graba. Imi iau inima in dinti si fac ce nu am facut niciodata, strig la ei si ii intreb ce se intampla. Toate cele 4 capete se intorc in directia mea si incremenesc. Si acum ce fac, ma gandeam, bomba a fost lansata, nu mai e cale de intoarcere. Pana la urma unul din ei rupe tacerea si imi spune sa imi vad de treaba mea si sa plec in rahat de aici. Chiar daca as fi vrut sa plec, nu cred ca m-as fi dus in rahat, pana la urma tin la igiena mea personala. Da, la lucrul asta m-am gandit cand l-am auzit.

 Vazandu-ma ca nu ma misc a inceput sa vina spre mine, cu un mers leganat de rapper. Adica incerca sa imite mersul de rapper, dar substantele pe care le inhalase ii provocau o deficienta care pur si simplu m-a amuzat teribil si am inceput sa rad. Evident ca asta a insemnat condamnarea mea la moarte. Acum sa inceapa distractia. Vreau sa precizez ca nu m-am batut niciodata in viata mea si nici nu posed calitati fizice exceptionale, sunt chiar foarte slabanog si subnutrit. Mi-a trecut prin cap o situatie pe care mi-a povestit-o un prieten care cand s-a batut cu doi insi deodata si-a scos ceasul de la inchieietura si si l-a fixat in palma, intr-un fel in care putea sa loveasca cu el. Nu am mai stat pe ganduri si am facut acelasi lucru. Individul era la 5 metri in fata mea, apropiindu-se vertiginos.

Adrenalina deja imi invadase venele si inainte sa analizez ce aveam sa fac l-am pocnit in fata cat de tare am putut. S-a prabusit pe jos in agonie, iar ceilalti doi au venit alergand spre mine. Nu as fi crezut in viata mea ca as fi in stare de asa ceva, dar cand unul din ei a incercat sa ma loveasca, m-am lasat pe vine si l-am pocnit in zona lui moale. A cazut si el in genunchi tinandu-se strans de ceea ce probabil va deveni un sistem reproducator defect, iar cand m-am ridicat i-am aplicat celui de-al treilea o lovitura de jos in sus care l-a dat 3 pasi in spate, clatinandu-se.

Pana sa isi revina cei trei in fire am strigat la V sa vina spre mine, insa era incremenita acolo unde o lasasera, nevenindu-i sa creada ce s-a intamplat. Nu am mai asteptat sa isi revina, am alergat spre ea am tras-o de mana si am tarat-o printre blocuri spre zona unde locuiam. Iarasi vreau sa precizez ca nu prea am facut msicare la viata mea, dar la cum am alergat in noaptea aia cred ca as fi castigat o medalie, doua la olimpiada. Nu simteam nici oboseala nici frica, singurul meu carburant fiind adrenalina care imi era pompata prin vene.

Am ajuns intrun final acasa, am urcat cele 6 scari mai mult impiedicandu-ne, am intrat in bloc si apoi in apartament. Am incuiat usa si m-am prabusit pur si simplu pe jos. V statea in picioare, cu spatele la usa, respirand extrem de greu si uitandu-se la mine cu o uimire de neimaginat.  Mi-a luat cam un sfert de ora sa ma linistesc si sa imi readuc respiratia la normal, si atunci m-am ridicat sa vad ce facea V. Era inca nemiscata, dar cu o figura extrem de usurata. I-am zis sa mergem in bucatarie sa bem cate un ceai si sa ne linistim. Apoi a urmat cea mai lunga si stanjenitoare perioada de tacere din viata mea.

Nu am excelat niciodata in ale comunicarii, dar intotdeauna am gasit lucruri pe care sa le vorbesc cu oamenii, chiar si cu cei pe care abia i-am cunoscut.  Insa asta nu era o situatie deloc obisnuita si nici unul dintre noi nu putea sa gaseasca cuvintele care sa descrie ceea ce simteam in momentul acela. Intr-un final cand nu am mai putut sa suport i-am spus ca poate sa doarma in camera mea daca vrea si eu o sa dorm pe canapea. I-am facut patul, m-am dus in bucatarie sa o anunt ca ma culc si m-am asezat pe spate pe canapea, uitandu-ma la tavan si incercand sa procesez cele intamplate.

Am auzit-o pana la urma ca se duce la baie si apoi in camera. Era deja 3:15. Norocul meu ca a doua zi era duminica si nu aveam nimic de facut. Cu greu a venit somnul la mine in ograda, dar intr-un final, extenuat am adormit.

M-am trezit a doua zi in jur de 11 dimineata.  Nu am putut niciodata sa dorm mai mult de 7-8 ore pe noapte. Primul lucru care mi-a venit in minte a fost sa verific ce face V. Cand deschid usa la camera, patul era facut ca si cum nimeni nu ar fi dormit in el si pe cearsaf un biletel pe care scria numele meu. Nu credeam ca isi va aminti cum ma cheama, singura data cand ne-am intalnit fiind acum doi ani. L-am ridicat si am inceput sa citesc cele cateva cuvinte scrijelite neordonat pe hartie: „Multumesc pentru aseara, nu stiu ce as fi facut daca nu ai fi aparut tu. Nu pot sa raman si sa abuzez in continuare de ospitalitatea ta, deja ai facut mult prea multe pentru mine. As vrea totusi sa te recompensez pentru ca m-ai ajutat. Daca vrei sa ne vedem poti veni diseara in spatele blocului meu, e al patrulea de la intersectie si o sa vorbim atunci. Cu multa recunostinta, V”

Am stat putin sa analizez cele citite si convins ca vederea nu ma inseala am lasat biletul pe noptiera si m-am asezat pe pat. Un lucru ma intriga si anume recompensarea asta. Nu vroiam nimic in schimb de la ea, chiar daca pleca si nu lasa nici un bilet as fi continuat sa imi traiesc viata stiind ca o sa ajung in rai. Insa eram extrem de curios sa vad ce vrea sa faca, asadar m-am hotarat sa ma duc la intalnire. Ziua a trecut extrem de repede, fiind afundat adanc in gandurile mele, facandu-mi tot felul de scenarii in minte. Dupa ce s-a insearat am facut un dus, m-am imbaracat si am plecat inspre ea.

Cand am ajuns in spatele blocului deja ma astepta pe scara. Era imbracata intr-o rochie foarte frumoasa de vara cu un decolteu mai mult decat generos. Era prima data cand am observat cat de frumoasa era, iar lumina lunii nu facea decat sa ii imbunatateasca infatisarea. Am salutat-o, am intrebat-o daca e bine si m-am asezat langa ea pe scara. Mi-a multumit inca odata pentru ce am facut si si-a cerut scuze ca a plecat asa neanuntata, dar trebuia sa ajunga acasa deoarece isi faceau ai ei griji pentru ea. I-am spus ca nu e nici o problema si ca nu trebuie sa imi multumeasca, asigurand-o ca am facut ceea ce am considerat a fi potrivit in circumstantele date si i-am spus ca as face asta inca odata, sperand totusi sa nu fie nevoie.

Evident a ignorat total ce am spus si mi-a mai multumit inca odata. Apoi a bagat mana in geanta si a scos o cutie impachetata ca un cadou. I-am spus ca nu e nevoie, ca nu vreau nimic in schimb de la ea, insa poate fi foarte convingatoare cateodata si am preferat sa nu lungesc prea tare situatia care era si-asa stanjenitoare. Am desfacut ambalajul si am deschis cutia, gasind inauntru un ceas nou nout, aproape la fel ca cel pe care il aveam. Judecand dupa cat am dat eu pe el, si asta trebuie sa fi valorat foarte mult. In nebunia de aseara nici nu mi-am dat seama ca am spart ceasul atunci cand l-am lovit pe primul individ. I-am spus inca odata ca nu pot sa il accept, dar intr-un final l-am pus la mana, multumindu-i.

Am stat pana cand a rasarit soarele de vorba, discutand despre absolut orice. Mi-a povestit cum a ajuns sa piarda vremea cu gasca de oameni dubiosi, mi-a spus ca vroia sa rupa orice legatura cu ei si ca problema de aseara a pornit de la faptul ca a vrut sa se intalneasca cu ei pentru ultima oara sa isi ia ramas bun. Ei nu au acceptat asta si au inceput sa se lege de ea. Cu vocea tremuranda mi-a spus ca daca nu as fi intervenit eu probabil ea nu ar mai fi fost aici langa mine. Am ascultat tacut tot ce a avut de spus si apoi m-am uitat la rasaritul portocaliu de dupa bloc. Rupti amandoi de oboseala am decis sa ne despartim, insa promitandu-ne unul altuia ca o sa ne mai intalnim. Am sarutat-o pe obraz si m-am dus spre casa, pentru cele 3 ore de somn de dinainte sa plec la serviciu.

Urmatoarele doua saptamani  au trecut pe nesimtite. Ne intalneam regulat si de obicei ne asezam pe o banca in parc sa discutam. Aveam intotdeauna subiecte de discutie si ne placea amandurora compania celuilalt partener. Cum toate lucrurile frumoase dureaza extrem de putin eu am inceput sa am o problema. La inceput am pus-o pe baza lipsei de afectiune din viata mea, eu avand doar o singura prietena serioasa pana la 23 de ani, asta intamplandu-se acum aproape 3 ani. Problema era ca am inceput sa ma atasez foarte tare de ea, incepand sa imi doresc mai mult decat o simpla prietenie. Nu am discutat niciodata de asta, stiam doar ca si ea tocmai ce iesise dintr-o relatie nasoala.

Nu am dormit multe nopti incercand sa analizez ce mi se intampla. Vroiam pur si simplu sa o am mereu langa mine. Nu imi puteam lua gandul de la ea nici o secunda. Era imaginea care imi aparea in fata ochilor cand ma trezeam si cea cu care adormeam. Fiecare minut in care era departe de mine imi parea o infinitate, nu imi puteam explica cum am trait pana acum inainte sa o cunosc. Cand ne vedeam simteam o puterinca forta care ma indemna sa o iau pur si simplu in brate si sa nu ii mai dau drumul. As fi fost in stare sa fac orice pentru ea si nu pot sa zic asta pentru multe persoane din viata mea. Era intregul meu univers, lumea mea, durerea mea. M-am gandit daca asta e iubire si, comparand-o cu cealalta relatie a mea am decis ca era oricum de 10 ori mai puternica. Eram clar, fara doar si poate, pana peste cap indragostit de ea.

Am spus ca asta era o problema pentru ca imi era din ce in ce mai greu sa ma vad cu ea stiind ca poate ea nu ma vede in acelasi mod si ca nu pot sa ii sarut buzele si sa ii mangai parul. Era fara indoiala cel mai puternic sentiment pe care l-am simtit in viata mea, care imi dadea aripi dar totodata ma tinea la pamant. Am incercat cat mai subtil posibil sa ii sugerez ceea ce simteam pentru ea, dar mi-am dat seama ca incerca sa evite subiectul si se facea ca nu prinde aluziile. Pana la urma mi-am luat lumea in cap si i-am turnat tot ce aveam pe suflet. Sau ma rog, aproape tot.

I-am spus ca e ca un drog care stiu ca imi face rau daca il iau dar care imi da o stare de euforie de neimaginat.  I-am spus ca tin foarte mult la ea si ca mi-e tare greu sa fiu cu ea dar sa nu fiu cu ea propriu-zis. I-am marturisit ca imi era teama de discutia asta, considerand ca de acum incolo lucrurile se vor schimba. Nu am reusit insa sa aflu ce simte si ea pentru mine. Mi-a spus doar ca ii pare rau ca ma simt asa de rau din cauza ei si ca nu stie ce sa faca ca sa imi fie bine. A zis totusi ca nu e nici o problema, ca inca ne putem vedea si ne putem comporta ca pana acum. Am impins discutia mai departe pana la punctul in care mi-a marturisit ca nu e inca gata de o relatie, dar poate, in viitor, cine stie. Si m-am oprit. Era tot ce aveam nevoie. O mica speranta care sa imi domoleasca flacara ce ardea inauntrul meu.

O perioada a mers si asa, lucrurile erau ca inainte, nimic nu se schimbase. Intr-o seara, insa, ne-am certat. Motivul a fost atat de neimportant si stupid incat nici nu tin minte care era, dar in mod aparent a deranjat-o foarte tare chestia asta. A fost inceputul sfarsitului. Mi-a spus ca nu mai vrea sa aiba nimic de-a face cu mine, ca vrea sa nu o mai caut si nu mai vrea sa ma vada in viata ei. In mod evident, nu aveam cum sa accept asta, mai ales cand lucrurile mergeau asa de bine. I-am dat mesaje peste mesaje, am sunat-o in continuu pana cand si-a inchis telefonul. Nu mai aveam de facut decat un singur lucru: sa stau in fata scarii ei si sa o astept pana iese afara.

Si am asteptat. Zi de zi, dupa ce ieseam de la serviciu, mancam si ma duceam in parculetul din spatele blocului, ma asezam pe o banca si citeam. Am tinut-o asa 9 zile. Altceva nu stiam. La ora 6 eram pe banca si stateam pana cand simteam ca nu mai pot tine ochii deschisi. Evident ca pana la urma si-a deschis telefonul si am anuntat-o, in caz ca nu si-a dat seama de ceea ce faceam. Mi-a spus ca nu sunt normal la cap, ca sunt un psihopat si un dement. Am implorat-o sa imi acorde doar cateva minute din timpul ei si apoi as fi lasat-o in pace pentru totdeauna. Nu vroiam decat o explicatie pentru ceea ce se intamplase. Singura pe care o primeam era „vreau sa fiu singura”.

Normal ca nu am acceptat asta, mai ales ca stiam ca era din cauza mea. Nu puteam renunta la ea asa usor, era viata mea, aerul pe care il respiram. Incercati sa va tineti respiratia sa vedeti cat de mult rezistati. Ei bine eu am rezistat doua saptamani tinandu-mi respiratia. Ajunsesem sa ma cunoasca toti cainii carora le aduceam mereu resturi de mancare. Ma jucam cu copiii in parc, hraneam cainii si animalele si citeam. Asta a fost viata mea timp de doua saptamani.

In cea de 10-a zi de asteptare, intr-un final probabil s-a saturat. A iesit sa imi spuna ca o sa cheme politia. Am asigurat-o ca nu fac nimic rau, doar stau si citesc. Au urmat cateva schimburi de replici acide din partea ei, din care am aflat noi moduri in care poti sa faci sex cu un om, precum si diverse parti ale anatomiei umane pe care nu le stiam. Era focoasa rau asta mica. Intre timp m-am apropiat de ea pana cand am ajuns fata in fata. Am intrebat-o de ce mi-a raspuns pentru ca sunt retardat. I-am spus ca o iubesc si mi-a dat o palma. Am luat-o de mijloc si am sarutat-o cu intensitatea unei bombe nucleare. Timp de doua secunde eram convins ca a cedat insa s-a smucit din stransoarea mea si mi-a mai dat o palma. Apoi a fugit in casa. Am ramas acolo inmarmurit, cu un gust dulce amarui pe buze.

Se spune ca intotdeauna e cel mai intuneric inainte de rasarit. Din punct de vedere astronomic asa e. Sper din tot sufletul sa se aplice acest principiu si in viata mea deoarece nu cred ca se poate mai rau decat atat. De aici incolo lucrurile nu au cum sa mearga decat intr-o maniera ascendenta. Am reununat dupa noaptea aia sa mai stau pe banca, considerand ca mi-am atins scopul. Acum e nevoie doar de timp care vindeca orice rana. Nu o voi mai deranja, nu o voi mai contacta. Acum am ramas doar eu si durerea mea, vechea mea partenera, painea pe care o mananc in fiecare zi. Zilele trec pe langa mine fara sa le bag in seama. Am intrat intr-o rutina din care cu greu o sa mai ies, doarece nu am vointa necesara sa imi schimb situatia. Sper doar ca intr-o buna zi va deschide ochii si isi va da seama cat de mult o iubesc si va uita micile mele scapari. Macar atat sper sa primesc de la ea. Vreau sa ma ierte. Ce va face in continuare este intru totul problema ei. Daca va alege sa ma caute voi fi aici, asteptand-o, mereu si intotdeauna.

Va urma, sa speram.