World of Warcraft - pierdere de timp sau experienta de viata?

Cand ma gandesc la cei 6 ani de zile (cu scurte pauze) in care am jucat ca un tampit World of Warcraft, imi vin in minte o mie de motive pentru care as putea sa ii numesc niste ani pierduti. Nici nu are rost sa le insir, cine e familiarizat cu tipul asta de joc stie ce poate face un MMORPG din viata ta atunci cand esti dependent. De multe ori imi spuneam ca nu eram dependent, ca oricum nu aveam altceva mai bun de facut toata ziua. Problemele apareau, insa, atunci cand alegeam jocul in detrimentul altor activitati de natura sociala, scolara sau profesionala. Dar cand privesc in spate si analizez la rece tot ce s-a intamplat in anii astia, incep sa gasesc cu usurinta si niste aspecte pozitive. Vreau sa mentionez de la inceput ca o sa folosesc termeni specifici jocului, asadar daca nu ai avut vreo interactiune cu World of Warcraft sau orice alt joc de genul, o sa iti fie greu sa intelegi fiecare punct de vedere pe care incerc sa il exprim.

Lucrul cel mai atragator la un MMORG este, bineinteles, interactiunea cu alti jucatori. MMORPG inseamna Massive Multyplayer Online Role Playing Game, deci intr-o lume virtuala in care iti poti crea un erou, ai avantajul de a fi inconjurat de alti oameni care au aceleasi pasiuni ca tine. Pentru mine de multe ori acesta a fost factorul definitoriu pentru care am continuat sa joc  in toti acesti ani. Am cunoscut extrem de multi oameni prin intermediul jocului, oameni alaturi de care imi facea placere sa joc . Oameni care alungau plictiseala cauzata de content-ul care de multe ori era repetitiv si obositor. Oameni cu care am si avut ocazia sa ma intalnesc fata in fata si cu care inca mai tin legatura, mai mult sau mai putin. Deci nu pot sa spun ca WoW mi-a distrus viata sociala, ba chiar mi-a oferit o alta modalitate de a-mi face noi prieteni.

O alta perspectiva prin care privesc experienta din joc este aceea de dezvoltare a abilitatilor intelectuale, a reflexelor si a relatiei ochi-creier. Lucrurile astea se pot aplica si altor tipuri jocuri, evident, insa in WoW lucrurile stau un pic diferit. Faptul ca nu exista optiunea de salvare a progresului intr-o anumita misiune face ca totul sa fie luat mai in serios din punct de vedere al implicarii. Nu poti sa revii la un anume punct in timp, lucrurile se intampla in timp real, orice actiune a ta iti va afecta progresul intr-un fel sau altul. Prin intermediul arenelor mi-am dezvoltat viteza de reactie, gandirea in perspectiva si capacitatea de analiza a unei anumite probleme. Eram pus in situatia in care orice miscare gresita sau orice clipa in care nu eram atent rezulta in infrangerea iminenta. Am invatat sa am rabdare, sa privesc lucrurile la rece si sa imi inving frustrarile cauzate de faptul ca de multe ori nu imi atingeam obiectivele. Evident, am invatat si ce inseamna lucrul in echipa, dar o sa discut despre asta mai in detaliu un pic mai jos. In orice caz, imi place sa cred ca am devenit un mai bun observator al situatiilor din jurul meu si am reusit sa imi insusesc numeroase lectii care se pot aplica si pentru lumea reala.

O buna parte din timpul pierdut online mi l-am petrecut ca Guild Master, ceea ce insemna ca eram liderul unei mici comunitati de jucatori care in principiu aveau aceleasi obiective. Deseori eram persoana in capul careia se spargeau toate, trebuia sa ma ocup de organizare, de recrutare, de stabilirea unui program de activitati, trebuia sa rezolv conflicte si in principal sa mentin grupul unit. Cu alte cuvinte tot stresul pica pe mine, dar nu pot sa zic ca nu imi placea. Unul din principiile fundamentale dupa care imi guvernez viata este acela ca daca vrei un lucru sa fie facut bine, trebuie sa il faci cu mana ta. Eram de multe ori satisfacut atunci cand vedeam ca lucrurile sunt bine puse la punct si merg perfect, iar eu eram cel responsabil de functionalitatea sistemului. Evident ca primeam si un impuls de ego atunci cand vedeam ca oamenii ma privesc cu o anumita masura de respect si apreciau tot ce faceam pentru guilda. In felul asta am dobandit experienta in conducere, abilitati organizatorice si am invatat sa impart responsabilitatile. Dar probabil cel mai important lucru pe care l-am invatat a fost acela de a fi un lider bun, diferenta dintre un lider si un sef fiind aceea ca seful spune „Du-te si fa” pe cand liderul spune „Haide sa facem”.

Pe parcursul perioadelor cand nu eram Guild Master, eram un simplu membru al vreunei guilde sub conducerea diversilor oameni. Aici am aflat ce inseamna umilitatea. Am invatat sa respect autoritatea, sa fac ceea ce mi se cerea, dar totodata sa vorbesc de fiecare data cand o decizie mi se parea nepotrivita. Un conducator bun nu iti va lua niciodata in nume de rau exprimarea unei pareri, atata timp cat o faci competent si pertinent. Printre altele am mai invatat ca trebuie sa iti asumi responsabilitatea pentru fiecare actiune sau greseala a ta si ca trebuie sa iti stii locul in comunitate si sa nu te pui mai presus de ceilalti colegi.

Fiind un jucator orientat mai mult pe PVE, principala mea activitate erau raidurile. Fie ca le organizam eu sau doar luam parte la ele, au fost o oportunitate excelenta de a invata ce este lucrul in echipa. Prin modul in care erau structurate, puneau in lumina faptul ca un grup este atat de puternic cat fiecare individ in parte. Daca o rotita nu functioneaza cum trebuie,  tot angrenajul se duce de rapa. Atunci cand eram in fruntea raidului rabdarea imi era pusa la incercare de nenumarate ori. Era extrem de greu sa faci 24 de oameni total diferiti sa functioneze ca un tot unitar, ca un singur element, pentru ca altfel greu razbeam in ceea ce ne propuneam. Recunosc, nu de putine ori mi-am pierdut cumpatul din cauza frustrarilor cauzate de greselile repetate ale unui jucator sau altul, insa niciodata m-am adresat celui care gresea cu lipsa de respect. Incercam sa ii explic unde a gresit, dar daca dupa prea multe incercari inca nu invata strategia, trebuia sa recurg la pedepse. Era lucrul pe care niciodata nu l-am facut cu placere, dar respectul nu se castiga numai prin a fi o persoana buna la suflet. Atunci cand nu conduceam eu raidurile pot sa spun ca eram mai relaxat, dar intotdeauna eram atent sa nu gresesc. Imi place sa cred ca eram bun la ce faceam si ca nu mi-a fost atrasa atentia de prea multe ori. Trebuia printre altele sa ma bazez pe toti oamenii de langa mine si sa imi pun increderea in ei. Ca lucru definitoriu, rabdarea era principiul pe care trebuia sa se bazeze atingerea obiectivelor. Indata ce apareau nervii si frustrarea, totul se ducea de rapa.

Nu am invatat ce inseamna cu adevarat a fi responsabil de o comunitate decat dupa ce am devenit Game Master. Sa fii persoana autoritara in fruntea a mii de oameni nu era o treaba prea usoara. Era extrem de greu sa multumesti pe toata lumea si de multe ori erai luat la rost pentru ca nu te ocupi de problema cuiva. Cel mai greu era insa sa impui respect. Trebuia sa pui in practica niste principii destul de complicate si de multe ori nu reuseam sa fac asta. De aceea probabil m-am axat mai mult pe partea tehnica decat cea administrativa. Insa si atunci cand ma ocupam de jucatori, am tinut intotdeauna sa fiu impartial, sa incerc sa ajut cat mai multi oameni puteam, sa fiu cat mai prietenos si sa nu iau in bataie de joc pe careva. Atata timp cat nu ofereai respect, nu aveai nicicum sa il primesti din partea lor. Ceea ce ei nu cred ca au inteles nici pana acum e ca o treaba voluntara ca cea de GM nu presupune sa fii sluga nimanui, trebuie sa invete, asa cum am invatat si eu in diverse situatii, sa aiba rabdare, sa isi astepte randul si sa nu fie insistenti pana la limita penibilului.

Nu stiu daca are prea multa valoare ce am scris eu mai sus, poate unii or sa rada de lucurile astea, insa eu ma cunosc pe sine, stiu de ce sunt in stare si stiu cum am reusit sa dobandesc experienta de viata prin intermediul unui mediu virtual.