Versuri

Cerul, vantul, luna si apusul
Marea si oceanul, si intreg universul
Praf de stele, vise interzise
Bratele mele si multe lacrimi stinse

N-am putut sa ti le dau si m-ai judecat
Am incercat prea mult sa-ti dau un regat
Dar n-ai apreciat, m-ai furat si ai plecat
Si tot ce eu ti-am dat, nu cred c-ai observat

Ti-am dat si seri de vara, in iarna cea amara
Lumini si adevar, si doua flori in par
Povesti si melodii, aventura, bucurii
Inima mea strivita si dragoste pripita


Daca as putea as da timpul inapoi
As face totul la fel dar fara noi
In abisul durerii ce m-apasa greoi
Am auzit doua voci, eram noi amandoi

Dar ce-am invatat, ce-ai invatat
Ne-a ajutat sa facem fata furtunii
Iar acum cand tu esti, am sufletul patat
Ma uit la tine, ma uit la noi, pacat.

Te vad mereu in vise cu lacrimile stinse
Te chem, te-aud, te simt, te pierd, alerg si mint
M-ascund in labirint, luminile-s aprinse
De ma vei cauta, nu-s aur, sunt argint

Nu am destainuit, pana acum nimic
Nimic sa ma priveasca prin marea de biti
Nimic sa imi confirme ca am fost iubiti
Nimic sa ma ajute sa inteleg ce simti


Ma uit la tine si nu ma recunosc
Ai trecut peste umbrele ce-ti dadeau tarcoale
Ai calcat in picioare dorinta mea moale
Ai castigat batalia cu armele tale
Ai invins.

Refren:
Un cor de ingeri pare-mi canta
In graiul vechi din evuri stinse
Un recviem de soarta crunta
Dar raiul sta cu porti inchise

Te vad cum te intorci in noapte
Si iei cu tine glasul meu
Te strig, dar esti deja departe
Incerc sa fug, dar cad mereu

Apusul, orizontul, soarele si luna
Nu pot sa ti le dau, decat pentru totdeauna
As vrea sa te privesc, dar fugi de langa mine
Incerc sa te opresc, dar nu te poti abtine

Privirea-mi blocheaza suspinul ce alunga
Tot ce-am avut vreodata furate de straini
Iar o eternitate de-as fi incarcerat
Tot n-as uita vreodata ce mult tu m-ai uitat

Te strig cat pot de tare, auzi decat un murmur
Saruturile tale imi  provoaca alergie
Stiu doar ca tu-mi provoci in lumea mea cutremur
Si parul tau suav m-arunca-n reverie

Si ma topesc
Copilaresc
Astepti degeaba sa-ti spun ca te iubesc

Traiesc din amintiri
Cu spini de trandafri
Incerci sa-mi furi priviri
Si incerc sa nu respir

Te privesc cu jind cum pleci
Te admir cum tot incerci
Sa pleci dar nu alergi
Si nu poti sa ma intreci

Ma sting usor si mor
Inconjurat de crini
Te privesc cum tu suspini
Dar sunt lacrimi de decor

Imi simt venele pulsand
Imi simt sufletul plangand
Imi aud soapte in noapte
Iti dezbrac fiinta, poate
Te voi revedea.
Curand.

Citeste in continuare

Untitled feeling

Plutind pe aripi in adancuri
Visez cum luna ma doboara
Si-ti simt pe umar mana dreapta
Iar in plamani apa amara

Cand negura ce ma-nconjoara
Ma atrage cu al sau murmur
Aud in vene acea bizara
Voce si incep sa tremur

Un cor de ingeri pare-mi canta
In graiul vechi din evuri stinse
Un recviem de soarta crunta
Si raiul sta cu porti inchise

Te vad cum te intorci in noapte
Si iei cu tine glasul meu
Te strig, dar esti deja departe
Incerc sa fug, dar cad mereu

Eu port pe umeri lumea-ntreaga
Tu porti cu tine doua inimi
Si simt destinul cum ma leaga
Lumina n-o mai vad de lacrimi

Aud cum umbra-mi da tarcoale
Si ma cheama cu-al sau cantec
Ma strange-n bratele sale
Si ma vara-n al sau pantec

Astazi poate-i ziua-n care
O sa-ti pot fura un zambet
O sa-ti fiu luna si soare
Sa te strang in brate-ncet

Ca un fulger strapungi noaptea
Rasarit ce-mi sta pe gene
Sufletul imi curge prin podea
Tu esti una din sanziene

Citeste in continuare

New hope

Uitat
pus la pamant si imobilizat
de toti si de toate am fost calcat
mi-au rupt inima din piept m-au ingropat

stingher
am alergat pe campul cu flori de fier
cu suflet sangerand am incetat sa sper
am incercat sa strig cantec efemer

iar luna
doar ea m-a aparat cand a venit furtuna
in spatiul lacrimilor mele e doar una
incerc s-o mangai intotdeauna

sperante
intre mine si ele doar discrepatnte
mi-au oferit pana acum numai restante
si m-am pierdut condoleante

acum sunt liebr si traiesc asa cum vreau
incerc sa te gasesc in visul meu pierdut
te chem te aud te simt si vreau sa-ti dau
tot ce-am uitat atunci si timpul a trecut

cu glasul obosit si spiritul ranit
,a misc incet spre tine si te vad pe cer
si vreau sa te ating pana al rasarit
si zbor pe aripi frante de foc efemer

te vreau
astept sa te revad sia-poi sa incerc sa stau
de ochii tai cel calzi stele vorbeau
o-mbratisare as vrea sa-ti dau

astept
sarutul tau sa-mi sara inima din piept
si in zbor pe valuri calde o sa te port incet
te voi iubi totul e nedrept

visez
chipul tau in gand eu ti-l colorez
si cu miscari suave de vals vienez
ne vom saruta ma maturizez

culori
te vad cum ma privesti si ma trec fiori
si-ti voi canta cum am facut-o adeseori
ma vei urma fugind spre nori

acum nu stiu daca e prea tarziu
sa reaprindem flacara ce-a ars subit
stiu cu tine o sa pot sa fiu
purtat de sentimente si sunt fericit

Citeste in continuare

4 cuvinte

Am asteptat ceva vreme pana sa scriu chestia asta. Am vrut sa iau pulsul intai. Sa se mai linisteasca apele. Sa tragem concluziile. Si am ajuns la concluzia ca nu e nici o concluzie. Nu totul se intampla pentru un motiv. Nu e nimeni de vina de multe ori. Ce-i drept nici nu stiu de ce mai scriu, ca s-a consumat prea multa cerneala pana acum ca ceea ce spun eu sa mai faca vreo diferenta. 

Scriu pentru mine in primul rand, oricum sunt singurul care ma intelege. Stai si te gandesti ce vaca poate sa fie viata asta. Existi, lovesti din degete si apoi nu mai existi. Ca si cum nu ai avut nici o importanta pe pamantul asta. O sa planga cativa dupa tine, o sa te tina minte toata viata, dar cam atat. Tu nu mai esti. 

E surprinzatoate capacitatea asta a oamenilor sa se stranga laolalta in moment de rastriste. Pacat ca trebuie sa se intample tragedii sa ne aducem aminte cu adevarat cine suntem. Dar macar stiu ca inca mai avem capacitatea de a ne pasa de ceea ce se intampla in jurul nostru si ca realizam ca impreuna suntem mai puternici si putem schimba lucrurile. 

Am citit si vazut multe lucruri saptamanile astea. Mai mult triste si socante, oameni prosti, oameni care sufera, oameni care doar cauta atentie. Oameni carora le pasa. Omul a supravietuit multor calamitati de-a lungul timpului, dar sunt de parere ca lucrul care ne va aduce sfarsitul va fi chiar mana noastra. Suntem atat de prosti cateodata incat avem sansa sa ne impiedicam pe strada si sa ne rupem gatul.

Era un copil care spunea tatal nostru si tinea o lumanare in mana. Oare ce intelegea el din toate astea? Oare el era trist, isi dadea seama ce se intampla? Pe langa obisnuitele „unde te-ai dus” sau „de ce ne-ai lasat” am vazut multa tacere. Oare de ce atat de multa tacere? In loc sa plangem moartea, ar trebui sa sarbatorim viata, asa scurta cum a fost. Ce-a facut el in viata asta? A ajutat oameni, hai sa-l laudam, si-a lasat amprenta undeva. 

Multa tacere si in piata. Oare am obosit sa mai strigam? Sau nu mai avem ce spune. Ne-au parasit cuvintele sau puterea de exprimare? Atunci de ce mai iesim, ce vrem sa demonstram ca suntem patrioti? Ca ne place sa fim in turma? Ca nu avem treaba acasa? Problema nu e problema in sine, problema e rezolvarea. Toti oamenii de acolo ridica probleme, dar nu vine nimeni cu o rezolvare palpabila. Toti vrem ceva, dar nu stim cum sa il obtinem.

Ne credem inteligenti si interesanti, dar de fapt suntem speriati pentru ca stim ca singuri nu putem face fata. Nu ne descurcam pe cont propriu, omul e un animal social, are nevoie de aprobarea si ajutorul celor din jur. Ne e frica pentru ca intr-o zi o sa fim noi intr-un beci in flacari si nu va avea cine sa ne intinda o mana de ajutor. De-aia iesim si protestam si strigam si vrem lucruri dar atat. Ne batem pe umeri ca si-a dat Ponta demisia. E din cauza noastra. E un drac. Ponta e om destept, a asteptat momentul potrivit si acum arata ca un martir. 

Hai sa lasam iPhone-ul 6 la o parte si sa incercam sa gasim o rezolvare la problemele astea. Hai sa le punem pe hartie. Hai sa ne scriem intr-un voluntariat. Hai sa facem ceva. Nu doar sa ajungem seara acasa impacati cu sine ca am strigat 2 chestii in piata. Vai ce patriot sunt. Vai cat de mult imi pasa. Mai mult de jumătate din oamenii aia habar n-au de ce au iesit din casa. Probabil au auzit si ei de la prieteni ca Ponta e de vina si au venit sa-l injure si ei. Sa fie in ton cu moda. Sa dea bine. 

Ah, care erau alea 4 cuvinte: Pula mea de hipsteri.

Citeste in continuare

To my unborn son

Stiu ca o sa mai dureze mult timp pana o sa fii indeajuns de matur sa intelegi ce am scris eu aici, dar din fericire cuvintele nu au termen de expirare, iar ce iti voi scrie aici va rezista testului timpului. Stau si ma uit in jurul meu si ma ingrozesc. Ma intreb mereu, asta e lumea in care vreau sa mi se nasca fiul? Pot eu sa fac ceva ca sa se schimbe lucrurile, sa ai parte de un mediu propice in care sa te dezvolti si sa devii un adult responsabil? 

Dar imediat ma uit la mine. Nu sunt eu cel mai cu capul pe umeri om din lume, dar cel putin sunt in stare sa fac diferenta intre bine si rau, intre ce e permis si ce nu. Nu sunt egoist si nici nesimtit, vreau sa vad oamenii fericiti, iar eu am crescut intr-o perioada mult mai complicata decat cea in care o sa traiesti tu.

Nu am avut parte de lux si nici de prea mult rasfat, dar am fost lasat sa imi caut singur calea, nimeni nu m-a impedicat sa imi ating scopul.

De aceea stau linistit cand ma gandesc la lumea in care o sa cresti. Si chiar daca nu o sa fie o lume perfecta, nici nu imi doresc asta. Trebuie intai sa te inveti cu greul, ca sa apreciezi mai usor binele. Trebuie intai sa gresesti ca mai apoi sa stii sa nu repeti greseala. Iar din partea mea vei avea tot ajutorul pe care ti-l pot oferi. Nu o sa te tin in puf si nici nu o sa te tin din scurt. O sa te las sa iti faci singur alegerile. Eu voi fi doar acolo, la momentele de rascruce si te voi impinge in directia potrivita.

Sa fii sigur ca eu si mama ta iti vom oferi ce avem mai bun. Iar daca vom mai avea copii dupa tine, sa stii ca nu te vom neglija. Dar va fi de datoria ta sa ai grija de ei atunci cand noi nu putem, sa le arati si lor ce ti-am aratat noi tie. 

Si sa tii minte, pentru ca probabil cand te vei fi nascut, tehnologia va fi avansat destul de mult, insa cuvintele nu vor imbatrani niciodata. Iar randurile astea ti le scriu ca sa intelegi ca inca de pe acum ma gandesc la tine si ca te voi iubi neconditionat.

Citeste in continuare

Racoarea verii

Prin voalul starilor de rau
Ce-mi acopera inima-ntreaga
Credeam c-am reusit din nou
Sa-mi fac mintea sa-nteleaga

Nu demult, am cunoscut o fata
Doar putin, asa pe internet
Nu stiu multe deocamdata
Dar in tacere aud un sunet

E oare sunetul luminii calde?
Sau a tristetii ce-mi curge prin vene
Imi simt inima cum bate-n cascade
Si ochii plini de flori galbene

Nu stiu daca o sa pot vreodata
Sa-i descopar toata frumusetea
Dar n-o sa reununt niciodata
Sa-i admir toata simplitatea

Sau poate de fapt e complicata
Si eu nu o vad de negura singuratatii
Dar promit ca asta data
O sa i-o ofer eternitatii

Nici nu cred ca realizeaza
Cat de importanta e in lume
Pamantul in urma ei vibreaza
Si aerul se-mbata-n prospetime

Incerc din rasputeri sa ii arat
Ca cerul nu-i albastru fara ea
Iar zambetul ei e presarat
Cu stele din alba catifea

Ii doresc sa zboare-n libertate
Si sa nu cada-n marea de tristete
Sa nu cunoasca instabilitate
Si sa profite de-a sa frumusete

Citeste in continuare

Chiar daca nu te cunosc

Am vazut-o prima oara
Si un lucru am observat
Dintre toti cei de acolo
Ea s-a evidentiat

Parul blond, buze roscate
Si un fel de magnetism
Ce te-atrage mai aproape
Pana uiti sa mai respiri

Zambetu-i aprinde cerul
Ochii ei sunt frati cu luna
Cu un gest subjuga marea
Si in ea gasesti furtuna

Dincolo de aparente
Si de felul ei de-a fi
Sufletu-i e-o supernova
Ce-l hraneste din trairi

Este genul de persoana
Cand intra intr-o-ncapere
O ineaca in lumina
E un zgomot in tacere

E-n zadar sa tot incerci
Sa-i cuantifici farmecul
Daca vrei sa o descoperi
Poti sa-i asculti cantecul

Este de-o intensitate
Ce te-arunca in visare
Stiu ca ea iubeste viata
Si-are lumea la picioare

Si mai stiu c-ar merita
Sa gaseasca fericirea
Pentru ca un suflet cald
Merita si nemurirea

Ema, Adda, Georgiana
Daca dupa ce-ai citit
Ti-am furat un zambet mic
Pot sa spun ca-s fericit.

Citeste in continuare

Vechi Inceputuri (Cristina's song)

Pe pasunea inghetata
Ce-mi acopera fiinta
Au calcat multi in nestire,
Mi-au strivit sub talpi dorinta

Dar tu te-ai oprit o clipa
Mi-ai transmis caldura ta
Gheata s-a topit indata
Si mi-a inflorit speranta

Cand alerg cu ochii-nchisi
Si-s la granita durerii
Esti acolo sa ma tragi
Imi soptesti sa nu ma sperii

Ma uimesti pe zi ce trece
Iti admir integritatea
Esti un dus cu apa rece
Ce-mi ofera claritate


Ca un orb eu te-am privit
Ca un surd te-am ascultat
Ca un mut eu te-am strigat
Ca un prost am renuntat

Rasaritul intr-un cantec
Ce il cant doar pentru tine
Imi zambeste pe un munte
Ce se-nalta prin suspine


Cu picioarele desculte
Umblu prin zapada verii
Ea ma-ndeamna sa fiu omul
Ce-ti da cheia fericirii

Cand ma uit mereu la tine
Vad un suflet minunat
Si-i condamn pe cei ce poate
Nu prea l-au apreciat

Te gasesc in flori de mar
Si in roua de pe gene
In lumina argintie
Ce-mi curge usor prin vene

Iti dau aripi ca sa zbori
Iti dau cerul sa-l atingi
Si daca te-nalti prea mult
Sunt aici ca sa te prind

Citeste in continuare

Tu

Ai sarit in calea mea
Ca o furtuna de flori
Tu mi-ai aratat cum pot
Sa traiesc in culori

Tu esti singura ce poate
Sa-mi priveasca-n inima
Si sa o auzi cum bate
Trei batai si-o lacrima

Tu mi-ai aratat ca pot
Sa fiu mult mai bun de-atat
Mi-ai redat increderea
M-ai convins sa te ascult

Esti speranta ce ma tine
Cand ma las purtat de vant
Am cazut de-atatea ori
Pana sa-mi apari in gand

Tu mereu imi dai putere
Sa imi infrunt demonii
Esti un sunet in tacere
Melodia mea din vis

Tu alergi mereu prin mine
Eu plutesc in ochii tai
Te gasesc oriunde-ai fi
Si zbor peste munti si vai

Tu esti inceputul verii
Briza care ma calmeaza
Steaua cea mai luminoasa
Marea care ma salveaza

Esti cea mai frumoasa lupta
Ce-am purtat-o cu iubirea
Si cand o sa te castig
Iti arat ce-i fericirea

Citeste in continuare

Scrisoare

            Prima amintire o am de la patru ani. Eram cu părinții la mare, pe vremea când erau împreună. Țin minte că stăteam în picioare pe prosop, îmbrăcat în costumul lui Adam și mă uitam la ai mei cum râdeau și erau fericiți. Cerul era secat de nori, iar marea inundată de oameni. Doar un pescăruș stingher zbura în cercuri deasupra mea, find și el conștient de nemărginirea cerului și singurătatea sa. Când am privit orizontul pentru prima dată nu înțelegeam de ce marea se termină la atingerea albastrului parcă oglindit al ei. A fost momentul când am realizat pentru prima dată că exist, iar cei doi oameni de lângă mine erau acolo ca să-mi ofere tot ce puteau ei mai bun. A fost printre puținele amintiri frumoase cu părinții mei.
            Nu am înțeles niciodată unde s-a rupt legătura dintre ei. Aveam doar șase ani când am simțit ce înseamă ura. Nu știam ce nume să-i dau pe atunci, dar când am văzut-o manifestându-se între ei doi m-a speriat mai mult decât monstrul de sub pat. Era un altfel de monstru, unul care crește foarte mult atunci când îl hrănești până în momentul în care te devorează intru totul.
            Cel puțin nu au durat foarte mult certurile. Trei luni mai târziu mama mi-a împachetat hainele și am plecat să locuim cu bunica mea. După ceva timp au divorțat. Nu-l vedeam prea des pe tata, doar cu ocazia sărbătorilor când nu uita niciodată să vină cu un cadou. Nu pot să spun că l-am cunoscut prea bine, eram doar fericit că primeam dulciuri și jucării. Mama nu vorbea prea mult despre el. Când aveam 8 ani a fost diagnosticat cu cancer la plămâni. A murit șase luni mai târziu.
            La înmormântare mama a plâns foarte mult. Eu nu am știut ce să fac. Nu simțeam nevoia să vărs vreo lacrimă. Eram doar trist că nu voi mai primi cadouri de la el. Era mai mult un străin pentru mine. Nu voi ști niciodată dacă a fost un om bun sau rău, dacă m-ai iubit sau nu, dar au trecut atât de mulți ani încât nu e decât o vedere veche și prăfuită, aruncată în spatele raftului cu amintiri.
            Acum doar stau și mă gândesc dacă din cauza deciziilor lor am ajuns omul care sunt acum. Dacă nu s-ar fi despărțit și ar fi fost și acum împreună poate aș fi evoluat altfel. Sau dacă ar fi fost împreună atunci când el a murit, iar eu aș fi avut timpul necesar să-l cunosc și să-l iubesc, poate viața mea ar fi mult mai diferită.
            E inutil să-mi imaginez alte drumuri decât cel pe care sunt acum, sau să-mi aduc aminte momentele când aș fi putut urma altă cale, dar din păcate gândurile îmi sunt singurele prietene zilele astea. Nu spun că nu am prieteni, dar aparent eu sunt singurul care mă înțelege. Am purtat mult prea multe măști de-a lungul timpului și am cam obosit. Sentimentul pe care îl am atunci când îmi dau una din măști jos e același ca atunci când te descalți de niște șosete care te strâng pe care le-ai purtat toată ziua. Sau ca atunci când îți dai sutienul jos. Nu obișnuiesc să port sutien, dar am auzit niște fete când discutau odată despre asta.
            Se pare că atunci când sunt singur și călătoresc prin infinitul imaginației mele cu versurile lui Chris Martin mergând alături de mine, e singurul moment când mă simt cu adevărat liber, departe de constrângerile socializării, departe de oameni care mă judecă și încearcă să mă înțeleagă, departe de urâțenie și ură. Aș putea spune că-s melancolic, dar nu-mi place să-mi lipesc etichete de frunte. Sunt ceea ce sunt, doar o mică pietricică aruncată-n ocean, care face valuri aproape invizibile, atenuate imediat de curentul care îl mătură nemilos.
            Cineva mi-a spus odată că dacă petreci prea mult timp în capul tău o să ajungi să nu te mai suporți. Tind să cred că avea dreptate. Am ajuns într-un punct în care regret orice decizie aș lua și trăiesc plin de regrete. Cred că cel mai mare defect al meu e că gândesc prea mult. De multe ori aș vrea să fiu un pic prost, să nu-mi mai pese de ce spune lumea, să fiu ignorant și egoist. Cred că în felul ăsta aș avea o șansă mai bună la viață.
            Am un prieten, Mihai, e cam printre singurii cu care țin legătura. Nu e cea mai inteligentă persoană de pe planetă, dar măcar e fericit. De multe ori îl invidiez. Pentru el totul e simplu, toate se rezolvă de la sine și ce nu poate rezolva ignoră. Totodată îl și compătimesc, deși nu are nici un fel de grijă pe cap, nu va descoperi niciodată ce înseamnă să trăiești cu adevărat. Nu va ști să profite de ocazii atunci când apar și va ignora absolut orice lucru pe care nu îl înțelege.
            De fiecare dată când îl văd mă binedispune într-un fel sau altul. De multe ori mă amuz de mintea lui simplă și de naivitatea cu care percepe lucrurile. E genul ăla de om care atunci când vede un mesaj cu „Felicitări, ești al nu-știu-câtelea vizitator al site-ului și ai câștigat un premiu” nu irosește nici o clipă și apasă butonul magic. Apoi mă sună și îmi spune că a câștigat un virus frumușel care i-a fript calculatorul. De asemenea susține cauza pozelor făcătoare de minuni de pe Facebook, care dacă le împarți cu restul lumii cu siguranță te vor ajuta să ai noroc în viață. Dacă ai încerca să-i explici că așa ceva nu e posibil ar fi ca și cum i-ai spune unui câine să nu-și mai lingă ouăle, nu înțelege cu ce greșește atâta timp cât el se simte bine.
            De multe ori merg pe stradă cu căștile în urechi și gluga pe cap, trecând pe lângă masa de oameni care nu mă observă și nu realizează că eu îi observ și mă întreb ce gândește fiecare în momentul ăla. Sunt fascinat de cât de aleatorii sunt gândurile. Oare sunt singurul care mă pierd în mintea mea, sau mai sunt și alți oameni la fel de nefericiți ca mine? Sunt curios ce s-ar întâmpla dacă mi-aș opri gândurile, poate atunci aș reuși să văd și eu lucrurile frumoase din jurul meu. Probabil aș avea și mai mult succes la fete.
            Nu am priceput niciodată cum doi oameni care nu se cunosc și aparent nu au nimic în comun reușesc să găsească subiecte de conversație. De fiecare dată când am vrut să mă bag în seamă cu o fată am reușit într-un fel sau altul să o dau în bară. Ori îmi stresam prea mult creierul să găsesc ceva de spus și reușeam decât să creez momente incomode de tăcere, ori scoteam pe gură ceva mult prea ciudat pentru o persoană care nu te cunoaște.
            E amuzant că prietenii mei mă consideră o persoană foarte inteligentă, cu replică la orice, cu răspunsuri la toate. Nu că n-aș fi, dar e doar o față a mea pe care le-o arăt. Am observat că atunci când cineva nu înțelege ce zici te consideră deștept și îmi place să profit de asta. De multe ori nici eu nu realizez ce prostii spun, dar atâta timp cât își ating scopul nu mă deranjează. Nici unul din ei nu are habar de ce gândesc eu cu adevărat, că îi judec pe fiecare în parte și le găsesc noi defecte în fiecare zi. Probabil dacă aș spune cu voce tare tot ce-mi trece prin cap aș primi în schimb priviri ciudate și pumni în față.
            În ciuda aparentei dizabilități în a vorbi cu fetele, am avut câteva prietene, unele chiar serioase, dar nu pot să spun că am iubit vreodată. Mereu analizez prea mult ce se întâmplă și de fiecare dată ajung la concluzia că iubirea nu există. E doar o invenție a oamenilor cu care încearcă să explice reacțiile chimice din corpul lor atunci când sunt cu o persoană de care sunt atrași. Toate relațiile mele s-au terminat datorită unuia din următoarele două motive:  începeam eu să-mi pierd interesul sau pe măsură ce mă cunoștea mai bine realiza că nu prea am toate rotițele unse.
            N-am găsit în sex nimic mai mult decât o descărcare de hormoni. Nu am făcut dragoste niciodată, doar sex. Aparent sunt bun la asta, deși nu o fac intenționat. Rareori mă gândesc la fata de sub mine, de multe ori uit și că există atunci când mă afund în întunericul plin de monștri al conștientului meu.
            Nu pot să spun că am găsit până acum ceva care să mă facă cu adevărat fericit. Probabil nu aș recunoaște fericirea nici dacă m-ar lovi în cap. Sunt conștient că eu sunt de vină, sunt mult prea cinic și morocănos, dar când văd câtă prostie e în lume parcă-mi vine să părăsesc planeta. Dar au și proștii rolul lor în societate, fără ei nu ar mai avea cine să-mi adune gunoiul sau să-mi vândă semințe la meci. O lume utopică plină de inteligenți nu ar putea să funcționeze atâta timp cât toată lumea va fi prea ocupată să-și miroasă bășinile.
            Ai putea spune că cei mai apropiați ție sunt în stare să observe când ceva e în neregulă cu tine, dar în cazul meu nu s-a întâmplat asta. Poate fi din cauza faptului că mama e prea oarbă sau eu mă maschez prea bine, dar dacă ar fi descoperit din timp că ceva e în neregulă cu mine, nu aș mai fi ajuns în situația asta. Prezența mea în casă trece de multe ori neobservată, sunt doar un chiriaș care stă pe datorie și mănâncă pe gratis, cu care vorbești de multe ori din pură curtoazie, ca să faci conversație.
            Sunt sigur că mulți ar tânji după libertatea de care am parte, să n-ai părinți care te întreabă toată ziua unde te duci și cu cine, sau să te bată la cap să-ți faci lecțiile, dar nici în lumea indiferenței nu-s toate bune și frumoase. Nu spun că tânjesc după atenție sau afecțiune, dar probabil lucrurile ar fi stat altfel dacă și-ar fi dat mai mult interesul în a mă crește. Un adolescent pe care nu-l așezi pe calea ce bună poate foarte repede deveni o bombă cu ceas.
            Și cam asta sunt eu, o bombă al cărui cronometru se apropie de zero cu fiecare cuvânt pe care îl scriu. Plănuiam de mult timp să fac asta, dar abia acum mi-am făcut curaj. Așa că nu pot fi considerat laș pentru ceea ce vreau să fac. A trecut prea mult timp în care am căutat un sens ca să-l dau vieții mele, dar în zadar. Nu reușesc să mă aduc pe o linie de plutire, cu cât aș încerca mai mult, cu atât mai adânc mă scufund.
            După multe căutări, am găsit într-un final modul în care mă voi sinucide. Dar mai e până acolo, trebuie să termin întâi scrisoarea de adio.

Citeste in continuare

Femeile

Nu sunt un mare cunoscator al mentalitatii feminine si nici nu pot sa spun ca am avut atat de mutle relatii incat sa pretind ca le cunosc, imi dau si eu cu parerea ca orice alt om pe blogul lui personal pe care nu il citeste nimeni. Asadar subiectul de azi este cel din titlu. Vreau sa precizez din start ca ceea ce o sa scriu mai jos nu se aplica in mod universal, ar fi fost culmea, insa sunt anumite tipologii in care se pot incadra un numar mare de specimene feminine. Daca te regasesti in vreuna din ele, nu o lua ca pe o ofensa, stiu ca mai mult de atat nu poti.

In primul rand ce vor femeile? Bani? Masini? Siguranta financiara? Ok, sa zicem ca am bani si masini si pot sa o tin in puf, ea ce imi ofera in schimb? Un corp frumos pe care pot sa-l tin de mana pe strada si sa ma mandresc cu el? O partenera inteligenta cu care pot sa port o conversatie coerenta? Pai e de ajuns? Eu zic ca nu. Cam asta ar fi primul tip de femei, cele care cauta avantaje doar pentru ele intr-o relatie si care se asteapta sa le primeasca doar pentru ca arata bine. Frumusetea, insa, nu e vesnica, iar de inteligenta nu se pune problema, atata timp cat capul te duce doar la bani.

Pe de cealalta parte sunt femeile care neglijeaza aspectul financiar si cauta pe cineva care arata bine, care e amuzant, romantic, atent, sincer, etc. Inca nu am intalnit barbatul cu atatea calitati si nici un defect. Si revenim la intrebarea de mai sus, ele ce au de oferit. Daca tot vor barbatul perfect, atunci ele trebuie sa fie perfectiunea in persoana, care din nou, nu exista. Pai si ce faceti in cazul asta? Asteptati sa pice Fat Frumos din cer sau incercati sa va scoateti din cap conceptiile astea de cacat si sa gasiti pe cineva care in primul rand va accepta asa cum sunteti, vorba aia, nu sunteti niciuna Maica Tereza.

 In orice caz, nu ai cum sa spui ca ai gasit pe cineva perfect pentru tine pe care abia l-ai cunoscut. Dureaza destul de mult sa treceti peste "honeymoon phase" a relatiei unde totul e lapte si miere si nu mai puteti de dragul lui. Abia atunci cand intervine rutina va dati seama cine este cu adevarat persoana de langa voi si de cele mai mutle ori nu va va conveni. Cum nici noua nu ne convine cand incepeti sa deveniti geloase, posesive, absurde si cautati cearta in orice rahat. Ce ramane de facut? Nu putem sa suflam in iaurt, daca tot speram la ceva bun trebuie sa incercam si sa esuam pana cand ne iese. Nu exista esecuri, doar incercari care ne duc tot mai aproape de succes.

Dar deviez de la subiect. Pana la urma ce sunt femeile astea? Pentru unii doar o gaura (sau 3) unde sa-si parcheze barbatia, cum si pentru unele, noi suntem doar o bucata de carne care sustine penisul. Este extrem de greu sa faci o fata fericita, chiar daca incerci din toate puterile. Trebuie in primul rand sa nu te mai gandesti la tine, pentru ca de multe ori fericirea e o strada cu sens unic. In al doilea rand trebuie sa iti dai seama daca merita sa te sacrifici ca sa faci o persoana fericita. Insa de multe ori ignori faptul asta si te arunci cu capul in fata. Nu de putine ori mi s-a intamplat sa nutresc un sentiment de protectie si ocrotire pentru o anumita persoana si sa imi dedic tot timpul si energia pentru a-i indeplini toate dorintele. Dar aproape de fiecare data realizam ca mai mult imi bateam capul degeaba. Atunci cand esti singur mult timp incepi sa te agati de orice iti iese in cale si ignori semnele care spun ca nu e tocmai ok ce faci.

Intotdeauna m-am intrebat cum privesc femeile sexul. Daca noi ca barbati ne-am baga-o in orice misca fara sa ne gandim de doua ori, ele au niste principii bine batute in cuie. E absurd ca noi trebuie sa alergam dupa ele ca Tom dupa Jerry pentru un lucru de care si ele se bucura la fel, poate chiar mai mult decat noi. Da, e adevarat ca o femeie care se culca cu oricine e curva, iar un barbat care face acelasi lucru e macho. Dar daca nu luam in considerare conceptiile astea sociale imbecile, ce ramane? Oare sexul cu o femeie sa fie numai lapte si miere? Mi s-a intamplat sa stau dupa fundul uneia si cand a venit timpul sa o facem m-am simtit de parca futeam o papusa gonflabila. Deci pana la urma de ce trebuie sa trecem atatea teste ca sa intram in chilotii unei fete?

Nu fac sex cu tine ca nu te cunosc, nu fac sex cu tine ca te cunosc de prea mult timp, nu fac sex cu tine ca nu vreau sa se auda despre asta, nu fac sex cu tine pentru ca nu imi placi, nu fac sex cu tine ca am prieten...ok ultima sa zicem ca are sens. Nu fac sex cu tine ca nu esti serios, nu fac sex cu tine pentru ca vreau o relatie serioasa, nu fac sex cu tine pentru ca sunt pe ciclu, nu fac sex cu tine pentru ca nu ai prezervativ, nu fac sex cu tine pentru ca nu ma lasa tata, nu fac sex cu tine pentru ca esti din acelasi cerc de prieteni, nu fac sex cu tine pentru ca nu sunt curva sa ma fut cu orcine, nu fac sex cu tine pentru ca ma pastrez pentru casatorie, nu fac sex cu tine pentru ca sunt oameni in camera, nu fac sex cu tine pentru ca nu avem unde, nu fac sex cu tine pentru ca sunt lesbiana, nu fac sex cu tine pentru ca mirosi urat, nu fac sex cu tine pentru ca nu ai bani, nu fac sex cu tine pentru ca sunt virgina, nu fac sex cu tine pentru ca ai prietena si lista poate continua. Unele motive sunt cu adevarat absurde, unele, recunosc, sunt credibile, iar altele nu le inteleg.

Da ok, nu totul este despre sex (chiar daca Sarah Jessica Parker pretinde altceva), dar daca te intelegi bine cu o persoana de ce sa nu faci si pasul asta? Nu exista prietenie intre persoane de sex opus, exista doar un baiat care spera ca la un moment dat sa puna mana pe o tata, sau poate e ea prea urata. Cel putin nu prietenie adevarata. Recunosc, am multe prietene fete, poate chiar mai multe decat baieti si nu mi-e rusine sa spun ca nu odata mi le-am imaginat goale. Asta e creierul masculin, de multe ori se scurge in jos catre organele genitale, nu poti sa te abtii. Asa cum stiu ca si multe fete au fantezii despre baieti, dar nu vor recunoaste niciodata. Vrem nu vrem, suntem sclavii sexului. Oriunde privim in jurul nostru, gasim numai sex. Sexul se vinde, chiar daca e subiect tabu, oricine in adancul sau se gandeste zilnic la asta.

Asadar, ca sa nu o mai lungesc mult, ce vor femeile de la noi? Cum ar trebui sa procedam ca sa ne dea voie sa punem mana pe fructul oprit? Pai daca stiam asta nu mai scriam tampenii pe blog, eram pana la cot in ele, deci daca la inceputul lecturii sperai sa gasesti ceva folositor, pai ce sa zic, teapa. Hai, pe data viitoare, cius.

Citeste in continuare

World of Warcraft - pierdere de timp sau experienta de viata?

Cand ma gandesc la cei 6 ani de zile (cu scurte pauze) in care am jucat ca un tampit World of Warcraft, imi vin in minte o mie de motive pentru care as putea sa ii numesc niste ani pierduti. Nici nu are rost sa le insir, cine e familiarizat cu tipul asta de joc stie ce poate face un MMORPG din viata ta atunci cand esti dependent. De multe ori imi spuneam ca nu eram dependent, ca oricum nu aveam altceva mai bun de facut toata ziua. Problemele apareau, insa, atunci cand alegeam jocul in detrimentul altor activitati de natura sociala, scolara sau profesionala. Dar cand privesc in spate si analizez la rece tot ce s-a intamplat in anii astia, incep sa gasesc cu usurinta si niste aspecte pozitive. Vreau sa mentionez de la inceput ca o sa folosesc termeni specifici jocului, asadar daca nu ai avut vreo interactiune cu World of Warcraft sau orice alt joc de genul, o sa iti fie greu sa intelegi fiecare punct de vedere pe care incerc sa il exprim.

Lucrul cel mai atragator la un MMORG este, bineinteles, interactiunea cu alti jucatori. MMORPG inseamna Massive Multyplayer Online Role Playing Game, deci intr-o lume virtuala in care iti poti crea un erou, ai avantajul de a fi inconjurat de alti oameni care au aceleasi pasiuni ca tine. Pentru mine de multe ori acesta a fost factorul definitoriu pentru care am continuat sa joc  in toti acesti ani. Am cunoscut extrem de multi oameni prin intermediul jocului, oameni alaturi de care imi facea placere sa joc . Oameni care alungau plictiseala cauzata de content-ul care de multe ori era repetitiv si obositor. Oameni cu care am si avut ocazia sa ma intalnesc fata in fata si cu care inca mai tin legatura, mai mult sau mai putin. Deci nu pot sa spun ca WoW mi-a distrus viata sociala, ba chiar mi-a oferit o alta modalitate de a-mi face noi prieteni.

O alta perspectiva prin care privesc experienta din joc este aceea de dezvoltare a abilitatilor intelectuale, a reflexelor si a relatiei ochi-creier. Lucrurile astea se pot aplica si altor tipuri jocuri, evident, insa in WoW lucrurile stau un pic diferit. Faptul ca nu exista optiunea de salvare a progresului intr-o anumita misiune face ca totul sa fie luat mai in serios din punct de vedere al implicarii. Nu poti sa revii la un anume punct in timp, lucrurile se intampla in timp real, orice actiune a ta iti va afecta progresul intr-un fel sau altul. Prin intermediul arenelor mi-am dezvoltat viteza de reactie, gandirea in perspectiva si capacitatea de analiza a unei anumite probleme. Eram pus in situatia in care orice miscare gresita sau orice clipa in care nu eram atent rezulta in infrangerea iminenta. Am invatat sa am rabdare, sa privesc lucrurile la rece si sa imi inving frustrarile cauzate de faptul ca de multe ori nu imi atingeam obiectivele. Evident, am invatat si ce inseamna lucrul in echipa, dar o sa discut despre asta mai in detaliu un pic mai jos. In orice caz, imi place sa cred ca am devenit un mai bun observator al situatiilor din jurul meu si am reusit sa imi insusesc numeroase lectii care se pot aplica si pentru lumea reala.

O buna parte din timpul pierdut online mi l-am petrecut ca Guild Master, ceea ce insemna ca eram liderul unei mici comunitati de jucatori care in principiu aveau aceleasi obiective. Deseori eram persoana in capul careia se spargeau toate, trebuia sa ma ocup de organizare, de recrutare, de stabilirea unui program de activitati, trebuia sa rezolv conflicte si in principal sa mentin grupul unit. Cu alte cuvinte tot stresul pica pe mine, dar nu pot sa zic ca nu imi placea. Unul din principiile fundamentale dupa care imi guvernez viata este acela ca daca vrei un lucru sa fie facut bine, trebuie sa il faci cu mana ta. Eram de multe ori satisfacut atunci cand vedeam ca lucrurile sunt bine puse la punct si merg perfect, iar eu eram cel responsabil de functionalitatea sistemului. Evident ca primeam si un impuls de ego atunci cand vedeam ca oamenii ma privesc cu o anumita masura de respect si apreciau tot ce faceam pentru guilda. In felul asta am dobandit experienta in conducere, abilitati organizatorice si am invatat sa impart responsabilitatile. Dar probabil cel mai important lucru pe care l-am invatat a fost acela de a fi un lider bun, diferenta dintre un lider si un sef fiind aceea ca seful spune „Du-te si fa” pe cand liderul spune „Haide sa facem”.

Pe parcursul perioadelor cand nu eram Guild Master, eram un simplu membru al vreunei guilde sub conducerea diversilor oameni. Aici am aflat ce inseamna umilitatea. Am invatat sa respect autoritatea, sa fac ceea ce mi se cerea, dar totodata sa vorbesc de fiecare data cand o decizie mi se parea nepotrivita. Un conducator bun nu iti va lua niciodata in nume de rau exprimarea unei pareri, atata timp cat o faci competent si pertinent. Printre altele am mai invatat ca trebuie sa iti asumi responsabilitatea pentru fiecare actiune sau greseala a ta si ca trebuie sa iti stii locul in comunitate si sa nu te pui mai presus de ceilalti colegi.

Fiind un jucator orientat mai mult pe PVE, principala mea activitate erau raidurile. Fie ca le organizam eu sau doar luam parte la ele, au fost o oportunitate excelenta de a invata ce este lucrul in echipa. Prin modul in care erau structurate, puneau in lumina faptul ca un grup este atat de puternic cat fiecare individ in parte. Daca o rotita nu functioneaza cum trebuie,  tot angrenajul se duce de rapa. Atunci cand eram in fruntea raidului rabdarea imi era pusa la incercare de nenumarate ori. Era extrem de greu sa faci 24 de oameni total diferiti sa functioneze ca un tot unitar, ca un singur element, pentru ca altfel greu razbeam in ceea ce ne propuneam. Recunosc, nu de putine ori mi-am pierdut cumpatul din cauza frustrarilor cauzate de greselile repetate ale unui jucator sau altul, insa niciodata m-am adresat celui care gresea cu lipsa de respect. Incercam sa ii explic unde a gresit, dar daca dupa prea multe incercari inca nu invata strategia, trebuia sa recurg la pedepse. Era lucrul pe care niciodata nu l-am facut cu placere, dar respectul nu se castiga numai prin a fi o persoana buna la suflet. Atunci cand nu conduceam eu raidurile pot sa spun ca eram mai relaxat, dar intotdeauna eram atent sa nu gresesc. Imi place sa cred ca eram bun la ce faceam si ca nu mi-a fost atrasa atentia de prea multe ori. Trebuia printre altele sa ma bazez pe toti oamenii de langa mine si sa imi pun increderea in ei. Ca lucru definitoriu, rabdarea era principiul pe care trebuia sa se bazeze atingerea obiectivelor. Indata ce apareau nervii si frustrarea, totul se ducea de rapa.

Nu am invatat ce inseamna cu adevarat a fi responsabil de o comunitate decat dupa ce am devenit Game Master. Sa fii persoana autoritara in fruntea a mii de oameni nu era o treaba prea usoara. Era extrem de greu sa multumesti pe toata lumea si de multe ori erai luat la rost pentru ca nu te ocupi de problema cuiva. Cel mai greu era insa sa impui respect. Trebuia sa pui in practica niste principii destul de complicate si de multe ori nu reuseam sa fac asta. De aceea probabil m-am axat mai mult pe partea tehnica decat cea administrativa. Insa si atunci cand ma ocupam de jucatori, am tinut intotdeauna sa fiu impartial, sa incerc sa ajut cat mai multi oameni puteam, sa fiu cat mai prietenos si sa nu iau in bataie de joc pe careva. Atata timp cat nu ofereai respect, nu aveai nicicum sa il primesti din partea lor. Ceea ce ei nu cred ca au inteles nici pana acum e ca o treaba voluntara ca cea de GM nu presupune sa fii sluga nimanui, trebuie sa invete, asa cum am invatat si eu in diverse situatii, sa aiba rabdare, sa isi astepte randul si sa nu fie insistenti pana la limita penibilului.

Nu stiu daca are prea multa valoare ce am scris eu mai sus, poate unii or sa rada de lucurile astea, insa eu ma cunosc pe sine, stiu de ce sunt in stare si stiu cum am reusit sa dobandesc experienta de viata prin intermediul unui mediu virtual.

Citeste in continuare

Scrisoare catre Mos Craciun

Draga Mos Craciun,

Vreau sa stii ca nu existi, cel putin nu in forma traditionala. Esti doar o legenda urbana, o poveste de adormit copiii. Nu ai o fabrica de jucarii in Laponia unde minionii tai lucreaza non stop ca apoi sa te duci intr-o noapte la toti copiii din lume, sa le intrii pe cosul de fum in casa si sa le lasi jucaria. E ilogic. Iar daca ai fi existat, as fi avut un singur lucru sa iti spun: ma pis pe tine de magar materialist. Copiii, desi nu o stiu, nu au nevoie numai de jucarii ca sa fie fericiti. Au nevoie de iubire, de caldura sufleteasca, de intelegere, de sanatate. Faptul ca tu le dai o masinuta teleghidata nu o sa ii ajute decat sa fie pentru putin timp fericiti. Bine ca nu existi ca te pisam in freza.

Mos Craciun sunt eu. Mos Craciun esti tu, care ma citesti. Mos Craciun sunt oamenii care iubesc copiii si vor sa ii vada fericiti. Si pentru ei scriu scrisoarea asta. O scriu pentru amaratii care abia pot pune o paine pe masa, dar totusi gasesc resursele necesare sa puna o ciocolata sub brad. O scriu pentru cei care se simt impliniti cand vad bucuria in ochii celor mici atunci cand isi deschid cadourile. O scriu pentru cei care privesc sarbatoarea asta ca un ritual de apropiere, un prilej de a fi mai buni si de a arata celor din jur cat de mult tin la ei.

Iar tu, copile, care citesti scrisoarea asta (slabe sanse) sa nu fii trist ca ti-am spulberat visele. Ce ai prefera, un mosneag care iti intra in casa pe naspa, te judeca in functie de cat de cuminte ai fost si iti aduce cadoul pe care il meriti, sau cei dragi care te iubesc neconditionat si ar face orice sa fii fericit? Poate esti prea mic sa intelegi asta acum. Mintea ta e prea frageda pentru a pune conceptul de materialism in plan secundar.

Iar tu, Mos Craciune care esti legenda, nu mai speria copiii spunandu-le ca daca nu sunt cuminti nu primesc nimic. Asta nu e educatie, asta e terorism emotional. Si daca esti asa bun si bland, de ce nu vii si la copiii nevoiasi, pentru ca pana la urma ei au nevoie cel mai mult de un gest frumos.

Eu o sa imi fiu propriul Mos Craciun anul asta. O sa iau viata in propriile maini si promit ca o sa fiu o persoana mai buna. Voi incerca sa ajut cat mai mult pe cei care au nevoie. Si nu o sa ma amagesc pe mine si pe altii cu lucruri pe care nu le pot oferi, cum ar fi sanatate, liniste sufleteasca sau o echipa nationala mai buna. Voi face atat cat pot si voi sta linistit ca am incercat din toate puterile.  Tu, la randul tau trebuie sa iti iei viata in propriile maini. Trebuie sa renunti a mai spera la ce va mai bun si sa incepi sa muncesti pentru asta. Tu esti propriul tau guvernant, tu singur ii dictezi vietii cum vrei sa fie, iar daca o sa stai si o sa astepti sa iti pice totul din cer, amice, iti spun de pe acum, trezeste-te in pula mea.

Al tau copil neascultator,

Stefan. 

Citeste in continuare

23. Povestea despre cum mi-a salvat viata

E prea frumoasa ca sa nu o impartasesc si cu voi.

Draga Andra,

Scriu postarea asta ca un cadou de casa noua. O scriu pentru tine, dar mai ales pentru mine, ca sa nu uit niciodata. Sunt lucruri pe care le-am tot spus in postarile anterioare, dar vreau sa le adun pe toate intr-un loc. Vreau sa imi aduc aminte mereu de lucrurile pe care mi le-ai daruit.

Am avut multe dezamagiri in viata. Pe plan sentimental si nu numai. Am dat piciorul la facultate (da, stiu a fost decizia mea, dar au fost totusi niste ani pierduti). Am dat piciorul la o relatie care promitea atat de multe cu Corina. Am fost calcat in picioare si ridiculizat. Am ajuns sa nu mai cred in nimic. Am devenit un cinic desavarsit. Toate lucrurile astea mai aveau putin si imi striveau de tot spiritul. Am ajuns sa urasc lumea si sa regret ca m-am nascut in niste circumstante atat de vitrege. Eram la pamant.

Totusi nu am lasat asta sa se vada niciodata. Vulnerabilitatea nu era o trasatura de-a mea. Inghiteam totul si il incuiam adanc inauntrul meu unde imi manca incet, incet din suflet. Ajunsesem sa simt mirosul de putreziciune. Dar nu puteam sa ma deschid si sa eliberez tot raul din mine. Am fost invatat sa ma descurc singur. Ai mei erau mereu la serviciu si cand erau acasa, nu erau niciodata alaturi de mine. Adica nu erau alaturi de mine cum as fi vrut. Sunt constient ca ma iubesc, dar limitarile lor i-au impiedicat sa imi ofere caldura sufleteasca de care aveam nevoie. Bunica-mea, care mai avea grija de mine, s-a stins cand aveam noua ani. Bunicul s-a inchis in bautura si nu a avut timp de mine. Singurul lucru care il vedeam de la el erau doua oua prajite inainte sa plec la scoala.

Si asa am devenit rece. Am devenit nepasator. Am devenit un om de care nu avea cum sa se lipeasca niciodata fericirea. Eram constient de asta, dar ca in povestea cu drobul de sare, nu aveam puterea psiihica sa fac ceva in privinta asta. Priveam cum viata trece pe langa mine si am inceput sa ma resemnez. Patru ani de zile nu am stiut cum e sa ai fluturi in stomac. Patru lungi ani nu am mai simtit caldura unei alte fiinte langa mine. Interactiuni au fost, nu neg, dar nu a fost nimic special. Si eram gata sa renunt.

Dar o studenta la jurnalism a vazut ceva in mine. Si a vrut sa vada daca ceea ce simte se va confirma. Si a decis sa intre in viata mea. Nu a facut-o cu un scop precis. Nu stia ce o asteapta. Si nici eu. Faptul ca eram doi oameni care nu stiau absolut nimic unul despre celalt, la care s-a adaugat si mediul indirect in care interactionam, ne-a facut sa devenim foarte lejeri la vorba. Si ne-am spus fiecare of-urile. Eram relaxati. Gasisem fiecare cate o persoana careia sa ne destainuim fara sa ne temem ca vom fi judecati. Excesul de sinceritate ne-a facut mai apropiati.

Totul a evoluat extrem de repede. Nu ma mai recunosteam. Eu, cinicul, care imi pierdusem increderea in dragoste, devenisem din toate lucrurile, creativ. Pur si simplu mi-au fost deschisi ochii. Am aflat ca, totusi, lumea nu e asa de rea. Adica cel putin o singura persoana dintre toate era buna. Si m-a uimit cu bunatatea ei fara limite. Mi-a reamintit cat de frumos e sa daruiesti. Mi-a aratat compasiune si intelegere. Mi-a aratat ca, desi m-am abatut foarte mult, as putea sa regasesc calea cea dreapta. Mi-a redat speranta.

M-a facut sa caut adanc in sufletul meu si mi-a aratat toate senzatiile frumoase pe care le pot gasi acolo. M-a facut sa devin capabil de niste lucruri de care nu aveam habar. Mi-a reaprins pasiunea pentru scris. M-a incurajat si apreciat. A fost sutul in fund de care aveam nevoie sa ma trezesc la realitate. Eu nici acum nu imi dau seama cum poate exista pe pamant o fiinta ca ea. „Mai mult ca sigur e un inger care si-a pierdut aripile”, mi-am zis. Si cand am realizat asta, am facut din promisiunea ca o sa o ajaut sa si le regaseasca, scopul vietii mele. Am jurat ca o voi ajuta sa zboare din nou. Nu stiam la vremea aceea cum voi face asta. Nici acum nu stiu. Stiu doar ca acolo unde e vointa, e si un mod de a indeplini dorinta. Ea m-a invatat asta.

M-a invatat atat de multe! Cel mai important m-a invatat cum e sa iubesti neconditionat. Sa fii gata sa sacrifici totul pentru fericirea ei. M-a invatat ca e bine sa ma deschid si sa fiu vulnerabil. M-a invatat sa tin capul sus in fata a orice suferinta ce ne-o provoaca viata. M-a invatat sa sper la zile mai bune. M-a invatat sa nu ma mai gandesc la trecut. M-a invatat sa traiesc in prezent si, pentru prima oara in viata mea, am inceput sa privesc viitorul cu optimism.

Ei ii datorez totul. M-a salvat de la o viata fara sens. Mi-a aratat frumusetea in lucrurile simple. M-a facut sa apreciez tot ce am primit in viata. Pur si simplu mi-a infipt mana in inima si mi-a scos de acolo toata durerea. Si in sfarsit am fost liber. M-am simtit invincibil. M-am simtit extraordinar. Si, pe cuvant, era de ajuns pentru mine. Ceea ce simteam pentru ea imi dadea puterea sa merg mai departe. Dar nu s-a oprit aici. Mi-a daruit atat de multe incat nici nu am loc sa le scriu aici. Dar dintre toate, un lucru a fost cel mai de pret. Mi-a daruit iubire. Mi-a oferit inima ei, asa fragila cum era, sa am grija de ea. Iar lucrul asta e atat de imens pentru mine incat nici nu pot sa il cuprind in cuvinte.

Singurul lucru care ma intristeaza este ca ea nu isi da seama de lucrurile astea. Sau isi da seama dar ii e frica. E normal. Am patru ani de dragoste neimpartasita acumulata in mine. Si am ales, ca un prost, sa o expun la toata odata. Asemenea caldurii soarelui, daca te apropii prea mult risti sa te arzi. Si am invatat lucrul asta pe pielea mea. Dar nu e o arsura iremediabila. Timpul o sa o vindece. Timpul o sa ne vindece. Si iti promit ca te voi face sa realizezi ce fel de persoana esti. Iti promit ca iti voi arata tot ce ai facut pentru mine. Te voi face sa intelegi ca ce am scris aici nu sunt doar cuvinte, chiar e povestea despre cum mi-ai salvat viata. Si iti multumesc...

Yours forever,

Stefan.

Citeste in continuare

Stefan isi da cu parerea ampulea - Editia 1: Acces Direct

In aceasta prima editie de „Stefan isi da cu parerea ampulea”,  un nou proiect la care m-am apucat sa lucrez din cauza a prea mult timp liber, am ales sa vorbesc despre presa tabloida din Romania, in special de Acces Direct de la Antena 1.

Fratele meu, emisiunea asta e cea mai mindfuck dintre toate. Si nu e mindfuck in sensul ca iti provoaca intelectul intr-un mod constructiv, nu. Literalmente iti fute creierul in asa hal incat iti omoara din neuroni. De fiecare data cand citesti sau vezi ceva ce iti provoaca un sentiment de scarba si te gandesti ca ceva mai josnic nu exista, sa tii minte ca, undeva in lumea minunata a televiziunii, e o emisiune care coboara la cel mai penibil nivel.

Bai, ok, inteleg nevoia asta a natiunii de a afla ce mai fac vedetele de la noi. Unii chiar se simt bine cand vad ca nu stiu ce fotbalist si-o trage cu o asistenta tv, sau ca un mare afacerist se cearta cu nevasta-sa care l-a prins in pat cu un alt barbat. Dar frate, de la a prezenta stiri mondene pana la a le poci in halul cum o face Simona Gherghe e cale lunga. Si stii ce ma frapeaza? Simona Gherghe nu e o fata proasta. E chiar foarte inteligenta, isi stie treaba, e cu capul pe umeri. De unde si pana unde a ajuns sa prezinte mocirla aia de emisune, nu stiu.

Intotdeauna mi s-au parut super amuzante titlurile de stiri din tabloide. Sunt ceva gen „SENZATIONAL, NU O SA ITI VINA SA CREZI, O SA RAMAI PROST CAND O SA REALIZEZI CE SE INTAMPLA”  si cand colo e doar Andreea Marin care se scarpina in cur. O, nu, Zana are obiceiuri asa grotesti? Intolerabil. Hai sa scriem 5 pagini descriind modul nemaipomenit in care saraca incearca sa isi aranjeze chilotul care probabil i se freaca de anus. Mai trist e ca, dupa ce a citit titlul si a vazut despre ce e vorba, romanul de rand alege sa citeasca in continuare. Asa plictisit sa fii ma? Atat de neinteresanta sa fie viata ta incat singurul tau neuron se bucura la o asemenea diaree intelectuala?

Bianca Dragusanu. Nici nu  are rost sa spun mai multe. Acces Direct deja a devenit un reality show pt ea. Ar trebui sa redenumeasca formatul in „Bianca si ce si-a mai bagat in cur” sau „Ce cacat mai scoate pe gura blonda lui Bote”. In rest, oricum, jumatate din emisiune e despre viata ei. Bai si stau si ma uit (atunci cand ma duc la bucatarie sa fumez o tigara ca se uita ai mei) si nu imi vine sa cred cate lucruri neinteresante spun astia despre ea. Adica serios, pana si viata mea e mai interesanta si eu stau toata ziua si scriu, trollez facebookul si ma masturbez (nu neaparat in ordinea asta). Singurul lucru care l-a spus Bianca si mi-a placut a fost „Da, fara televiziune eu nu as fi existat”. Mare dreptate ai fata mea. Au ajuns astia sa ceara bani de la televiziuni sa apara in direct si sa faca pe nebunii. Bai nene, pe vremuri parca nu era asa.

A devenit o meserie pe bune sa fii vedeta tv. Tot ce trebuie sa faci e ori sa te futi cu un politician si sa vorbesti despre cum te-a violat, ori sa iti dai hainele jos si sa pozezi ca o stoarfa la pagina 5, ori sa te certi cu cineva neimportant pe un motiv neinteresant, dar sa te certi, asta conteaza. Adica nu, asa, oricum. Cu urlete, panarama, injuraturi si, daca platesc astia bine, cu bataie. Si oricine poate face asta. Probabil exista si siteuri de profil unde poti sa iti depui cv-ul, scrii acolo cum poti sa te faci cat mai de cacat in fata intregii natiuni si esti selectat sa apari la tv.

Si, ca sa inchei, revin rapid la Bianca pentru ca mi-am amintit niste faze de acum cateva saptamani. „Senzational, Bianca si Victor s-au dus intr-un restaurant”. Super interesant, dar asta nu e tot. „In tot timpul petrecut acolo Victor s-a intretinut cu o prietena de-a sa iar Bianca a stat numai cu ochii in telefon”, iar titul de stire suna cam asa „Bianca si Victor s-au despartit”. Pe bune ma muie, adica serios? Pai manca-v-as peleurile voastre de nostradami ai relatiilor, de unde si pana unde in cacat ati ajuns la concluzia asta? Si mai era una, „Bianca pleaca singura in Dubai”. „Bianca si Victor au divortat!”. Ba saracu S(c)lav asta, pare un baiat asa linistit, isi prezinta vremea lui acolo imbracat cat mai fancy. Ce i-o fi trebuit mai nene plasticitatea aia de superficialitate intruchipata? Deci serios, pizda-i pizda pana moare, pula-i pula cat e tare, dar chiar asa disperat sa fii?

In fine, am obosit sa ma mai mir. Ii las acolo in mocirla lor si ma mai amuz cateodata de prostia lor. Macar atat.

Pana data viitoare, ganditi liber.

Respect,

Stefan

Citeste in continuare