4 cuvinte

Am asteptat ceva vreme pana sa scriu chestia asta. Am vrut sa iau pulsul intai. Sa se mai linisteasca apele. Sa tragem concluziile. Si am ajuns la concluzia ca nu e nici o concluzie. Nu totul se intampla pentru un motiv. Nu e nimeni de vina de multe ori. Ce-i drept nici nu stiu de ce mai scriu, ca s-a consumat prea multa cerneala pana acum ca ceea ce spun eu sa mai faca vreo diferenta. 

Scriu pentru mine in primul rand, oricum sunt singurul care ma intelege. Stai si te gandesti ce vaca poate sa fie viata asta. Existi, lovesti din degete si apoi nu mai existi. Ca si cum nu ai avut nici o importanta pe pamantul asta. O sa planga cativa dupa tine, o sa te tina minte toata viata, dar cam atat. Tu nu mai esti. 

E surprinzatoate capacitatea asta a oamenilor sa se stranga laolalta in moment de rastriste. Pacat ca trebuie sa se intample tragedii sa ne aducem aminte cu adevarat cine suntem. Dar macar stiu ca inca mai avem capacitatea de a ne pasa de ceea ce se intampla in jurul nostru si ca realizam ca impreuna suntem mai puternici si putem schimba lucrurile. 

Am citit si vazut multe lucruri saptamanile astea. Mai mult triste si socante, oameni prosti, oameni care sufera, oameni care doar cauta atentie. Oameni carora le pasa. Omul a supravietuit multor calamitati de-a lungul timpului, dar sunt de parere ca lucrul care ne va aduce sfarsitul va fi chiar mana noastra. Suntem atat de prosti cateodata incat avem sansa sa ne impiedicam pe strada si sa ne rupem gatul.

Era un copil care spunea tatal nostru si tinea o lumanare in mana. Oare ce intelegea el din toate astea? Oare el era trist, isi dadea seama ce se intampla? Pe langa obisnuitele „unde te-ai dus” sau „de ce ne-ai lasat” am vazut multa tacere. Oare de ce atat de multa tacere? In loc sa plangem moartea, ar trebui sa sarbatorim viata, asa scurta cum a fost. Ce-a facut el in viata asta? A ajutat oameni, hai sa-l laudam, si-a lasat amprenta undeva. 

Multa tacere si in piata. Oare am obosit sa mai strigam? Sau nu mai avem ce spune. Ne-au parasit cuvintele sau puterea de exprimare? Atunci de ce mai iesim, ce vrem sa demonstram ca suntem patrioti? Ca ne place sa fim in turma? Ca nu avem treaba acasa? Problema nu e problema in sine, problema e rezolvarea. Toti oamenii de acolo ridica probleme, dar nu vine nimeni cu o rezolvare palpabila. Toti vrem ceva, dar nu stim cum sa il obtinem.

Ne credem inteligenti si interesanti, dar de fapt suntem speriati pentru ca stim ca singuri nu putem face fata. Nu ne descurcam pe cont propriu, omul e un animal social, are nevoie de aprobarea si ajutorul celor din jur. Ne e frica pentru ca intr-o zi o sa fim noi intr-un beci in flacari si nu va avea cine sa ne intinda o mana de ajutor. De-aia iesim si protestam si strigam si vrem lucruri dar atat. Ne batem pe umeri ca si-a dat Ponta demisia. E din cauza noastra. E un drac. Ponta e om destept, a asteptat momentul potrivit si acum arata ca un martir. 

Hai sa lasam iPhone-ul 6 la o parte si sa incercam sa gasim o rezolvare la problemele astea. Hai sa le punem pe hartie. Hai sa ne scriem intr-un voluntariat. Hai sa facem ceva. Nu doar sa ajungem seara acasa impacati cu sine ca am strigat 2 chestii in piata. Vai ce patriot sunt. Vai cat de mult imi pasa. Mai mult de jumătate din oamenii aia habar n-au de ce au iesit din casa. Probabil au auzit si ei de la prieteni ca Ponta e de vina si au venit sa-l injure si ei. Sa fie in ton cu moda. Sa dea bine. 

Ah, care erau alea 4 cuvinte: Pula mea de hipsteri.