Creatia

La inceput a fost un atom de carbon. Nimeni nu stie de unde a aparut sau de cat timp statea acolo suspendat in neant. Cert este ca atomul asta avea inmagazinata in el o energie prea mare ca sa poata fi masurata sau contorizata. Intre energia cuprinsa de el si cea a unei bombe atomice este aceeasi diferenta ca intre energia degajata de soare si cea a unei scantei de la o bricheta. Toata energia asta provoca o instabilitate uriasa si avea sa declanseze o explozie de proportii,  rezultand astfel nasterea universului,  acest fenomen fiind cunoscut in limba comuna drept “Big Bang”. Numarul particulelor puse in miscare de aceasta energie este exact numarul de particule din care este compus in acest moment universul.

Imediat dupa acest fenomen nu exista decat un praf, un amalgam de molecule aflate intr-o miscare continua de expansiune. Unele molecule generau o atractie speciala fata de altele, astfel combinandu-se dand nastere unor substante cu totul noi. Perechile de acelasi tip au inceput sa se adune la un loc, formandu-se un corp gazos, care avea proprietati diferite. Fortele de atractie combinate cu viteza, temperaturile extreme si presiunea au comprimat corpurile gazoase, facandu-le solide.

Astfel a luat nastere prima stea, denumita de catre protagonistul nostru Akh-Ra, sau, in traducere Geneza. Este bine cunoscut in lumea fizicii faptul ca un corp care are o masa considerabila genereaza un camp de atractie care aduna pe langa el particule mai mici. In continua miscare, steaua a adunat in jurul ei diferite particule si molecule, formandu-si o retea de mini sateliti. In acest mod s-au format si restul de astre despre care stim mai mult sau mai putin ca exista.

Desi intr-o continua expansiune, universului i-au trebuit miliarde si miliarde de ani pentru a se concretiza. Din compunerea lui faceau parte planete, stele si galaxii pentru care ti-ar trebui inca pe atat timp sa le poti numara. Nu putem insa vorbim momentan de aparitia vietii, conditiile erau inca precare dezvoltarii ei, marea majoritate a planetelor fiid compuse doar dintr-un singur element, sau o combinatie care nu era propice.

Protagonistul nostru, caruia ii place sa i se spuna Edh-Fek, sau pe scurt Ed, a aparut initial ca o celula. O combinatie fericita de elemente care au fost atrase unele de altele, fiind aduse la viata de energie. Nu se stia insa, de unde a aparut energia care a pus in miscare particulele componente, altmiteri inerte, fara viata. Acesta era singurul lucru pe care Ed nu il intelegea din tot universul. Restul, aveau, pe rand sa nu ii mai fie straine.

Ca organism unicelular, Ed a fost guvernat de o singura forta, aceea de a se inmulti. Ajutat de un mediu propice dezvoltarii, celula a inceput sa se divida, insa de fiecare data partile fiind putin diferite fata de organismul initial, acest lucru numindu-se evolutie. Pe parcursul a milioane de ani, Ed a evoluat de la o singura celula la un organism primar, incapabil insa de constiinta. Abia cand mediul sau inconjurator a inceput sa se schimbe, Ed a inceput sa fie guvernat de dorinta de adaptare. In timp si-a dezvoltat o serie de simturi care il ajuta sa supravietuiasca.

Constient ca nu era singur, s-a alaturat semenilor sai pentru a perpetua specia. Locul unde traiau aceste fiinte era o planeta minuscula in comparatie cu Pamantul, de aproxmiativ 20 de ori mai mica. Planeta s-a format din coliziunea a doi astrii imensi, bucatile rezultate fiind imprastiate prin tot universul. Puk-Beth, asa cum aveau ei sa numeasca planeta, nu era decat o mica bucatica desprinsa din aceasta coliziune, care, printr-o serie de evenimente fericite a ajuns sa isi dezvolte, pe rand, un sol fertil, o atmosfera inconjuratoare si bineinteles, in urma unor sinteze complicate, apa, substanta datatoare de viata.

Abia dupa 250 de milioane de ani de existenta, Ed si semenii sai au reusit sa iasa la suprafata. Nu erau insa adaptati pentru un astfel de mediu, nu aveau ochi pentru a explora, iar atmosfera bogata in diverse gaze ii incomoda. Dar, din cauza uimitoarei abilitati de adaptare, au reusit sa isi dezvolte organele necesare supravietuirii in spatiul deschis. La scurt timp au inceput sa isi dezvolte o forma primara de inteligenta, compusa doar din nevoia de supravietuire, de a se hrani si de a se inmulti. De aici drumul era lin. Corpul lor a suferit modificari majore si cel mai important lucru, creierul s-a dezvoltat din ce in ce mai mult. Au realizat ca locul unde traiau nu era tot ce se gasea in jurul lor si au inceput sa exploreze. Erau cu siguranta prima specie de fiinte inteligente care au aparut in univers. Nu intelegeau, insa, cum au ajuns sa existe si in nici un caz nu isi imaginau ca sunt doar un fir de praf din compozitia universului.

Evolutia lor a decurs fara cusur, nu au avut parte de stagnari sau probleme majore. Planeta le furniza tot ce aveau nevoie, utilizand fiecare resursa pe care o aveau la dispozitie. Au inceput sa populeze toata planeta, au format o civilizatie puternica, ce putea sa se autosustina fara probleme. Au descoperit ca isi pot construi aparate care pot face treaba pe care ei nu o pot face singuri si nu a durat mult pana au descoperit tehnologia. De aici totul e istorie, au construit masinarii care sa le usureze viata si mai era doar un pas de facut: explorarea spatiului din jurul planetei. Acest lucru era absolut necesar din cauza inmultirii lor rapide, combinata cu faptul ca pentru ei nu exista moarte naturala, planeta devenind neincapatoare.

Au existat bineinteles conflicte, mai ales intre primii locuitori printre care se numara si Ed si noii veniti pe lume. Au suferit mult din cauza acestor divergente, rasa lor imputinandu-se notabil. Nu au reusit insa sa gaseasca pe planetele apropiate lor conditii propice pentru dezvoltarea vetii. Era nevoie sa fie luate masuri, deoarece in scurt timp aveau sa imputineze resursele, oprind astfel evolutia, probabil cel mai important lucru din viata lor. Au reusit intr-un final sa balanseze numarul lor care crestea in continuu cu spatiul mic in care se aflau.

Au existat in felul asta timp de eoni, intr-o continua dezvoltare. Au inceput sa nu mai aiba nevoie de masini pentru a face lucrurile pe care ei nu le puteau face, descoperind puteri nebanuite in adancul creierului lor. Urmatorul pas al evolutiei lor a fost probabil si ultimul. Si-au dat seama ca nu aveau nevoie de corp pentru a exista, si au incercat sa isi detaseze existenta de masa carnoasa care o cuprindea. Abia atunci au facut cunostinta cu moartea. Nu puteau la inceput sa conceapa acest fenomen. Le era imposibil sa inteleaga cum cineva pur si simplu nu mai exista. Acest pas al evolutiei i-a costat scump si, in timp, dupa multe generatii si experimente esuate, Ed a fost singurul care a ramas in viata. Forma lui era acum nedefinita, nu mai era carnala, era pur si simplu o existenta inteligenta capabila de lucruri inimaginabile, puterea lui neavand limite.

A decis atunci ca trebuie sa paraseasca planeta in cautare de noi lumi, sperand ca va gasi alte fiinte la fel de inteligente ca el. Miliardele de kilometrii dintre planete si galaxii nu aveau nici o importanta pentru el. Nu avea conceptia timpului deci calatoria pentru el nu prezenta nici o problema. Inteligenta de care dispunea era nemasurabila, apogeul ei fiind abilitatea de a prezice viitorul. El intelegea cum era construit universul si calcula toate modurile in care poate decurge un eveniment. Putea sa determine durata de viata a unei stele doar uitandu-se la compozitia sa, iar modul de dezvoltare al planetelor nu constituia pentru el nici un mister. Fiecare planeta pe care poposea o analiza si incerca sa vada daca exista sansa dezvoltarii vietii. Daca ar fi sa contorizam dupa metodele noastre traditionale, a petrecut mult timp hoinarind prin imensitatea universului in cautarea unui lucru care i se parea acum imposibil.

Probabil a petrecut aproximativ de 2-3 ori viata sa in cautarea unei singure particule, unei singure planete care putea sa faciliteze dezvoltarea vietii. Totusi nu a nutrit nici un sentiment legat de imposibilitatea de a realiza lucrul asta, singura lui motivatie fiind in continuare gasirea unor fiinte inteligente. Dupa calculele lui era imposibil ca el sa fie singura entitate inteligenta din univers, si era constient ca nu avea niciodata sa isi incheie calatoria, deoarece, desi calatorea cu aceeasi viteza cu care universul se expanda, acesta din urma avea un avans considerabil in fata lui. A descoperit ca avea puterea sa modifice cursul evenimentelor prin care un eveniment decurgea, putea sa rearanjeze atomi si sa creeze noi molecule, dar singurul lucru pe care nu il putea face era sa le aduca la viata. Singura lui sansa era sa gaseasca o viata deja existenta pentru a reusi intr-un final sa creeze ceea ce isi dorea.

In lunga lui calatorie a fost martor la nasterea si moartea multor stele. Primul lucru pe care il facea atunci cand vedea o stea noua era sa ii determine durata de viata. Acelasi lucru a facut si pentru steaua pe langa care trecea acum. Trecuse de maturitate, iar acum incepea sa se stinga incet, incet. Nu era o stea foarte mare raportata cu cele pe care le-a vazut pana acum, insa energia pe care o degaja era imensa raportata cu marimea ei. Era formata din substante care erau intr-o continua stare inflamabila, degajand deopotriva lumina si caldura. Aceasta stea a reusit sa isi formeze in jurul ei un sistem de planete care gravitau pe orbite de diferite forme. Se pare ca lumina si caldura degajata erau benefice acestor planete si pentru prima data avea certitudinea ca avea sa gaseasca viata.

Una din ele i-a atras atentia in mod deosebit, era o planeta mica, albastra, acoperita in intregime de apa. Era tanara, iar sub invelisul de apa se afla o intreaga retea de elemente propice dezvoltarii vietii. Mare i-a fost uimirea cand, la o analiza mai atenta, a descoperit existenta nu a uneia, ci a unui infinit numar de forme de viata care se dezvoltau incet in adancurile  ei. A gasit in sfarsit ce cauta. A analizat compozitia planetei si a hotarat ca trebuie sa o elibereze de o cantitate considerabila de apa pentru ca viata prezenta acolo sa evolueze mai departe. Astfel a transformat apa in vapori, care s-au alaturat substantelor deja existente in atmosfera, formand un invelis protector, care apara planeta de actiunea naucitoare a soarelui in jurul caruia se rotea. A asistat cu bucurie la modul in care viata incepea sa se dezvolte in diferite forme, fiind absolut uimit de diversitatea formelor existente pe acea planeta. S-a hotarat sa o numeasca Prek-Fal, in traducere Pamant, ca o ironie a starii in care a gasit-o.

Planeta avea in compozitie toate resursele necesare unei dezvoltari propice, substante pe care nu le-ar fi gasit pe nicaieri. A facut cateva modificari la viteza de rotatie a planetei precum si la directia pe care aceasta o strabatea in jurul astrului stralucitor, pentru a creea conditii cu adevarat perfecte.  A analizat in parte fiecare forma de viata, calculand posibilele moduri in care avea sa se dezvolte. Unele, in mod inevitabil, aveau sa dispara dupa ce ajungeau la maturitate, iar altele mai norocoase aveau sa existe aparent pana la infinit. Una singura, insa, i-a atras atentia. Era o specie tanara, care a reusit sa se adapteze mai bine decat celelalte vietuitoare. Intr-unul din viitoarele posibile pe care le-a calculat a observat ca aceasta specie era capabila de inteligenta mai complexa decat restul. Avea in scurt timp sa domine regnul din care facea parte, reusind intr-un final sa fie peste toate fiintele de pe planeta.

Asemenea rasei lui Ed, a reusit sa descopere tehnologia si sa isi faciliteze dominatia asupra planetei. Ceva nemaivazut de el avea insa sa se intample, un lucru pe care Ed nu reusea sa il inteleaga. Aceasta specie, aparent inteligenta, avea sa aduca planeta in colaps, reusind sa o distruga in totalitate, fara intentie insa. Avea sa o stoarca de resurse, iar cand acestea s-ar fi terminat, ar fi pornit o lupta pentru supravietuire, tehnologia de care dispuneau facilitand un razboi ce avea ca finalitate sfarsitul vietii pe Pamant si a planetei in sine. Era, totusi o sansa la 250765467 ca acesta sa fie modul in care vor decurge evenimentele, dar acest lucru totusi il nelinistea. Nu vroia sa se amestece in dezvoltarea naturala a speciei, considera ca daca nu e capabil sa inteleaga de unde vine viata, nu era treaba lui sa o modifice.

A stat mult timp observand aceasta specie, gandindu-se ce ar putea face sa impiedice finalitatea tragica a existentei. Calatorise prea mult timp ca sa vada prima oaza de viata stingandu-se intr-o clipa. A  hotarat sa ramana pe Pamant, ca sa fie martor la evenimentele ce urmau sa aiba loc, incercand pe cat se poate sa ghideze evolutia intr-o directie buna, departe de aceea care ducea la distrugere. Ip-tah, sau Omul, asa cum numise aceasta specie, era de o complexitate pe care putea la un moment dat sa o compare cu aceea de care si poporul sau daduse dovada. La fel ca si el, oamenii aveau creierul ca entitate guvernanta a vietii lor, restul corpului fiind doar o suita de instrumente care facilitau functionarea acestuia. Era constient ca daca faceau alegerile potrivite aveau sa ajunga la stadiul de cunoastere la care ajunsese si Ed. In diferite perioade, atunci cand evolutia parea sa fi stagnat, Ed a intervenit, dandu-le un imbold ca sa isi continue mai usor ciclul vietii. Spre surprinderea lui, o parte din oameni a inceput sa fie constienta ca exista o forta mai mare decat ei care ii observa si le determina cursul vietii. Astfel Ed a primit mai multe nume, de la Ra la Dumnezeu. Incet, incet, toata populatia avea sa devina constienta de prezenta lui Ed, unii mai sceptici ca altii. Nu se astepta ca aceasta credinta sa devina un fenomen asa de important in evolutia omenirii, devenind la un moment dat o forta extrema de control al maselor.

Fara sa vrea, Ed a declansat conflicte si razboaie nimicitoare, fiind marul discordiei pentru partile beligerante. S-a uitat cu tristete cum oamenii mureau in numele lui. La aproximativ 3 milioane de cicluri, sau ani asa cum ii numeau ei, a fost martor la un eveniment unic. El intelesese modul in care oamenii se reproduceau, fiind nevoie de ambele sexe ale mamiferelor pentru a crea o noua viata. A vrut totusi sa vada ce se intampla daca viata ia nastere doar dintr-o jumatate, nefiind nevoie de ajutorul celeilalte parti. Asadar, facand cateva modificari genetice, a impregnat o femeie cu un fetus care avea o linie de ADN copiata din cel al lui Ed. Vroia sa vada daca in acest fel putea sa grabeasca evolutia speciei, desi nu se grabea extraordinar. Totusi nu a calculat cum trebuie consecintele acestei actiuni, fiind luat prin surprindere de modul cum aveau sa se desfasoare evenimentele.

Pentru oameni, conceptia imaculata era ceva nemaintalnit si imediat au pus-o pe seama divinitatii care ii veghea din ceruri. Au inceput sa spuna ca acesta era fiul lui Ed si ca el l-a trimis pe Pamant pentru a-i ajuta pe oameni sa il inteleaga mai bine. Amuzat, dar tototdata ingrijorat a privit cum pruncul ajunge la maturitate, dand dovada de un intelect mult mai dezvoltat decat ceilalti oameni. Fara indoiala ca Jep-rrek, sau Iisus asa cum l-a numit mama sa, avea sa provoace o adevarata frenezie printre semenii sai. Cu diferite ocazii, Ed l-a observat pe fiul sau cum i se adresa, fiind convins ca este auzit de cineva de sus, stiind cu certitudine ca era rodul interventiei divine. Un alt lucru care l-a surprins pe Ed a fost faptul ca, desi multi oameni i s-au alaturat lui Iisus in calatoriile sale pe Pamant, totusi existau anumiti indivizi care erau intimidati de prezenta sa.

Cu tristete a vazut cum fiul sau a fost judecat si pedepsit pentru niste fapte de care nu era vinovat. Asta l-a infuriat pe Ed, fiind hotarat sa nu lase lucrurile asa. Asadar dupa trei zile l-a readus pe Iisus la viata, lasand intreaga lume cu gura cascata. Atunci cand a fost convins ca misiunea sa a luat sfarsit, a tras concluzia ca experimentul sau esuase. Omenirea nu era inca pregatita sa faca acest pas important catre evolutie. L-a adus pe fiul sau langa el, si a privit cum intreaga omenire a tras roadele acestor fapte. Atunci a hotarat ca nu se va mai implica in nici un fel in viata oamenilor, lasandu-i sa isi urmeze cursul care, deja era inevitabil, catre distrugere. I-a promis lui Iisus ca ii va permite sa se intoarca pe Pamant in momentul cand oamenii vor reusi intr-un final sa puna capat vietii asa cum o cunosc.

Dupa aproximativ 2000 de ani de la aceste evenimente a observat cu stupoare ca si in oameni exista dorinta de a gasi fiinte asemanatoare lor, incepand sa paraseasca Pamantul in cautarea de organisme inteligente. Ed stia ca acest lucru nu era posibil, pana si el era sceptic in aceasta privinta, gandindu-se cu groaza peste cat timp avea sa mai gaseasca viata al fel de infloritoare cum a gasit pe Pamant. Sfarsitul fiind aproape, lui Ed incepea sa ii para rau de turnura pe care au luat-o evenimentele, regretand vietile care urmau sa fie pierdute, dar ramanand neclintit in decizia lui de a nu se mai amesteca. Din acest moment sfarsitul era ineviabil, orice alegere ar face, oamenii nu se indreptau decat spre nimicire. Spera doar ca vor reusi sa isi salveze rasa, gasind un nou loc pentru a se stabili, in apropierea planetei lor. Atunci i-a venit ideea sa inceapa munca pe o planeta vecina, pe care o numisera Marte. Pana cand ei aveau sa descopere mijloacele de transport pana la aceasta planeta, Ed avea sa ii modifice componenta, folosind ce ii era la indemana, pentru a crea un meidu propice continuarii vetii umane. Spera totusi ca  aceasta planeta sa nu aiba aceeasi soarta ca Pamantul, luand in calcul toate posibilitatile inainte sa inceapa munca. Era convins ca de data asta avea sa reuseasca, si era nerabdator deoarece in scurt timp oamenii aveau sa atinga ultima etapa a evloutiei lor, devenind niste entitati apropiate lui Ed.

Acum nu mai ramanea decat sa astepte sfarsitul care constituia insa un nou inceput.

Citeste in continuare

Calatorul din spatele timpului

Tony este un inginer renumit la un mare institut de cercetare. Specializarea lui este mecanica cuantica si teoria relativitatii. Cea mai mare pasiune a sa este calatoria in timp si toate paradoxurile pe care le implica. Este de parere ca exista doar o singura cronologie si daca ar fi posibila calatoria in timp, doar o singura versiune a sa ar putea sa existe intr-un anumit moment. Aplicatiile acestei teorii ar fi nemarginite. Ganditi-va doar cum ar fi sa o puteti lua de la capat, sa puteti face alegerile corecte in viata si sa corectati toate greselile pe care le-ati facut de-a lungul timpului. Tony este pe cale sa faca o descoperire revolutionara, fiind ultima lui sansa de a-si implini visul, deoarece la varsta pe care o are creierul sa va incepe sa intre in regres, nemai fiind in stare sa isi foloseasca toate cunostintele pe deplin. Desi viata lui a fost per total plina de bucurii si lipsita de probleme, exista totusi dorinta de a o lua de la capat si a trai din nou toate momentele bune de-a lungul timpului. Era o sansa la imortalitate, iar Tony era constient ca daca va reusi, viata lui se va schimba complet. Se gandea doar la cate lucruri ar fi putut sa invete in continuare, si la infinitele moduri in care isi poate folosi cele invatate.

Principiul calatoriei in timp era simplu: era de parere ca fiecare om are propriul sau fir al vietii, propria sa amprenta pe linia temporala. Daca reusea sa sintetizeze o gaura neagra legata de firul sau temporal, ar fi fost posibil sa se intoarca in timp, poate chiar la inceputul vietii sale. Si-a petrecut 15 ani din viata incercand sa construiasca un dispozitiv care sa faciliteze aceasta calatorie. A avut mai multe experimente nereusite, dar fiindca niciodata nu a experimentat pe pielea lui, nu a reusit sa isi dea seama ce nu merge. A facut de curand incercari pe pisica lui. A reusit sa ii lege linia cronologica de aparat, teleportand-o din prezent. Nu reusea sa inteleaga de ce pisica nu se mai intorsese. Daca teoria lui era buna, pisica ar fi fost ca si cum nu ar fi plecat niciodata. Pur si simplu o teleporta inapoi in trecut, o lua de la capat cu viata sa, dar in final ar fi trebuit sa ajunga in acelasi loc. Crezand ca a esuat, s-a intors acasa. La cina, i-a trecut prin minte sa o intrebe pe sotia sa daca au avut vreodata o pisica. Mirata ca el nu-si mai aducea aminte, i-a reamintit ca pisica lor a murit acum doi ani, calcata de masina. Era ingropata in curtea din spate. Tony a ramas fara cuvinte. Experimentul sau a reusit. A trimis pisica in trecut, iar aceasta, facand alte alegeri decat in viata anterioara, finalitatea acestor alegeri a fost moartea sa. Si-a terminat cina si s-a intors la laborator. A inceput sa calibreze aparatul ca sa se potriveasca cu morfologia sa. Nu mai putea astepta, avea sa se intoarca in trecut in seara asta, orice s-ar intampla si nu mai avea de gand sa dea inapoi. Dupa cateva ore de munca, a testat aparatul si toate testele au iesit ok. Nu era in totalitate sigur ca va avea aceleasi rezultate ca pe pisica, dar nu mai conta. Facuse cea mai mare descoperire din istoria omenirii si sa fie al naibii daca ar fi dat inapoi acum. Cu ajutorul unor electrozi s-a conectat la masinarie, a setat-o sa mearga aproximativ 30 de ani in trecut si a tras aer adanc in piept. Inainte de asta a lasat o scrisoare pentru avocatul sau, explicand ce avea de gand sa faca, in caz ca experimentul nu va reusi. Pe plic i-a lasat instructiuni, rugandul ca sa i-o inmaneze in caz ca s-ar fi intamplat ceva. Nu mai ramanea decat sa apese butonul de activare si viata lui se va schimba complet. A stat cateva minute fara sa se gandeasca la ceva anume, si a apasat butonul. Ceea ce a simtit in acel moment depasea cu mult orice senzatie avuta vreodata in viata sa. In primul rand trupul sau a devenit rigid. Nu isi mai simtea deloc mainile si picioarele si era incapabil sa se miste. O durere cumplita i-a strabatut sira spinarii, oprindu-se in spatele creierului. Urechile ii rasunau ingrozitor si simtea cum toate celulele din corpul sau incepeau sa se dezintegreze. La scurt timp si-a pierdut cunostinta.

S-a trezit in pat, plin de sudoare, ca si cum ar fi avut un cosmar. Primul lucru pe care l-a observat a fost ca nu era in patul lui. S-a sculat, a aprins lumina si a vazut ca nu era in camera sa. Avea o durere puternica de cap. S-a dus la baie sa caute niste analgezice. Insa nu cunostea casa, era ca un strain in locuinta altcuiva. Ii era clar ca asta nu ar fi fost niciodata casa lui, era prea mica, prea dezordonata si prea saracacioasa. A gasit intr-un final baia. S-a uitat in oglinda si primul lucru pe care l-a observat a fost ca avea aceeasi varsta ca atunci cand a plecat. Parul sau incepea sa ii carunteasca si ii apareau primele riduri. SIngurul lucru care i-a trecut prin cap a fost ca experimentul a esuat. Totusi unde se afla? A cui era casa si cum a ajuns aici. S-a gandit ca l-a gasit cineva in laborator, si l-a luat acolo, dar de ce nu l-ar fi dus la urgente, sau macar la el acasa. A cui era casa asta? S-a mai plimbat un pic in jur si s-a uitat la ceas. Era 3:15 dinimeata, iar el a pornit aparatul la 3:00. Era chiar aceeasi data ca atunci cand a facut saltul, 3 decembrie 2067. S-a asezat inapoi pe pat si a inceput sa se gandeasca la ce ar fi putut merge prost. Masina cu siguranta a mers, l-a teleportat cumva, dar nu intelegea de ce nu a functionat asa cum s-a asteptat. A stat pana in jur de 5 dimineata si intr-un final a adormit.

Pe la 9 l-a trezit telefonul. A ridicat receptorul si a raspuns:

-  -       - Alo?

-   -       -Tony ce faci frate?

-    -      -Pana acum dormeam, cine e la telefon?

-     -     -Sunt Andy, de la magazin. Ce naiba ai facut azi noapte, iar te-ai imbatat? Ai uitat ca azi trebuia sa vii la munca? Face urat nenorocitul asta de Walter, zice ca te va da afara daca mai continui asa.

-      -    -Stai putin, ce? Nu cunosc nici un Andy de la nici un magazin, numele meu este Tony Potter, sunt inginer la Institutul de Fizica si Astrofizica.

-       -   -Da, sigur ca esti. Iar ai luat pastilele alea nenorocite? Iar ai inceput sa delirezi? Misca-ti fundul ala lenes aici ca te omoara nebunul ala.

Si a inchis.

Ce naiba se intampla? Cine naiba e Andy si ce vroia? Era clar ca nu era in casa lui si ca a fost confundat cu proprietarul. Dar cine era proprietarul, si cum de il chema tot Tony? A mai stat un pic pe pat, confuz, dar pana la urma s-a ridicat si s-a dus la baie sa isi dea cu niste apa pe fata. S-a uitat in oglinda incercand sa dea sens lucrurilor care i s-au intamplat, dar nu reusea in nici un fel. S-a mai plimbat un pic prin casa, stramband din nas la mobila de prost gust si la dezordinea care il ducea cu gandul la zilele cand locuia in caminul studentesc al facultatii de fizica. Cand era gata sa se intoarca in dormitor, ceva i-a atras atentia. Era o fotografie inramata pe televizor. Era el, probabil acum 2-3 ani, impreuna cu un barbat pe care nu il cunostea. A ridicat fotografia, s-a uitat atent, si a incercat sa gaseasca o explicatie logica. Sa fie oare casa celui din poza, sa fie el cel care l-a gasit in laborator si sa-l fi adus aici? Era oare posibil ca experimentul sa ii fi afectat in vreun fel memoria astfel incat sa nu isi mai aduca aminte de el? Toate intrebarile astea ii dadeau dureri de cap. S-a hotarat ca trebuie sa se duca acasa, sotia sa probabil e moarta de ingrijorare. Si-a cautat hainele dar nu a reusit sa se gaseasca. S-a gandit sa imprumute cateva de la proprietarul casei, avand de gand, normal, sa i le inapoieze.

A pornit pe jos spre casa, cunostea cartierul si nu era departe. In timp ce mergea pe trotuar aude o voce ca il striga:

-        -  Tony, hei Tony!

Se intoarce sa vada cine e, un barbat de vreo 35 de ani, in trening, facand jogging, il ajungea din urma.

-         - Tony, salut omule ce faci? Nu trebuia sa fii la munca?

-          -Uhm, te cunosc de undeva?

-          -Hah ce glumet esti in dimineata asta, iar ai luat ceva la bord?

-          -Uite ce e, nu stiu de ce toata lumea ma intreaba daca sunt sub influenta alcoolului sau drogurilor sau mai stiu eu ce, dar sunt absolut sigur ca am mintea limpede, iar pe tine nu te-am vazut in viata mea!

-          -Bai, sa imi dai si mie ce fumezi, neaparat

-          -Nu fumez nimic si te rog sa ma lasi in pace!

-          -Ok omule, cand iti revii sa ma cauti, mai stam si noi la o bere.

L-a privit pe individ cum se indeparteaza alergand si incepe din nou sa isi puna intrebari. Dar nefiind in stare sa le gaseasca nici lor raspunsul s-a hotarat sa ajunga acasa mai repede si sa-si vada sotia. Ajuns in fata casei, o ia pe alee spre usa de la intrare. Ciudat, nu-si amintea sa fi avut vreodata o minipiscina in curte, probabil au venit nepotii din partea ei in vizita. Si-a dat seama ca nu avea la el cheile si a sunat la usa. La scurt timp i-a raspuns o fetita cu parul ud, intr-un costum de baie. Nu avea mai mult de 12 ani, iar Tony nu o cunostea. S-a dat un pic in spate, s-a uitat mai bine la casa, era numarul 23 asa cum era normal.

-        -  Buna ziua! Zise fetita

-         - Buna, uhm, tu cine esti?

-         - Asta ar trebui sa va intreb pe dumneavoastra, domnu’, ca matale ai sunat la noi la usa.

-          -Vrei sa spui ca locuiesti aici?

-          -Da, de cand m-am nascut. MAMA! E un nene ciudat la usa!

Usa se deschise larg si o vazu pe sotia sa in spatele fetitei.

-          -Mary, slava domnului, nici nu-ti va veni sa crezi prin cate am trecut.

Femeia se uita la el suspect si spune:

-         - Va cunosc de undeva?

-          -Mary, sunt eu Tony, sotul tau, ce naiba nu ma recunosti?

-          -Domnule, daca ai chef de glume ai gresit casa, nu stiu cine esti nici ce vrei, dar daca nu pleci acum il chem pe sotul meu!

-          -Mary, ce naiba se intampla, asta e casa mea, sunt casatorit cu tine de 20 de ani, cum e posibil sa nu stii cine esti.

Un barbat se apropie de cele doua:

-          -Cine sunteti si de ce imi deranjati familia?

-          -Eu...ma scuzati, am gresit adresa.

Se intoarce si pleaca grabit din curte. Se pare ca experimentul a  avut mai mult efect decat s-ar fi asteptat, dar nu isi dadea seama ce se intamplase. El era in continuare el, numai ca viata lui era complet diferita, desi el isi amintea totul asa cum trebuia sa fie. Parca ar tra viata altcuiva, dar avand amintirile sale. S-a plimbat o vreme pe strada incercand sa se gandeasca ce ar putea face in continuare. Si-a dat seama ca singurul care ar putea gasi o explicatie estie Mark Walberg, bunul sau prieten si un savant aproape la fel de stralucit. A luat-o spre casa lui, sperand ca il va gasi acolo unde trebuie.

A ajuns intr-un final si a sunat la usa. Mark era in halatul de baie, un pic surprins la vederea lui Tony.

-        -  Tony? Tony Potter? Dumnezeule, cat au trecut 20 de ani?

-         - Douazeci de ani? Despre ce...Mark, am o problema.

-         - Sunt bucuros ca te vad dupa atatia ani, dar cu ce ocazie ai trecut pe la mine, cu ce iti pot fi de folos?

-          -Daca ma inviti inauntru o sa iti povestesc tot.

-          -Sigur ca da, intra te rog. Te servesc cu ceva? Tocmai ce am facut cafea, iti pun si tie o cana?

-          -Sigur, multumesc.

-          -Ia loc te rog, spune-mi ce s-a intamplat.

Tony i-a povestit tot ce se intamplase incepand de cand s-a conectat la aparat, cum s-a trezit intr-o casa straina, conversatiile cu oameni pe care nu ii cunostea si ceea ce s-a intamplat la el acasa.

-        -  Tony, nu stiu ce sa zic despre asta. In primul rand nu vad cum ai fi putut avea acces la laborator.

-        -  Ce vrei sa spui?

-         - Tu nu iti mai amintesti nimic?

-          -Imi amintesc totul perfect, imi amintesc cum ieri te-am intrebat o formula de calcul al vitezei particulelor penta din compozitia nucleului de fenon.

-          -Tony...nu te-am mai vazut de cand ai fost dat afara din facultate.

-          -Poftim? Dat afara? Cum, nu inteleg.

-          -Da...in anul doi de facultate ai avut o incaierare cu unul dinre profesori, l-ai pocnit fix in nas, fracturandu-i-l. Ai fost dat afara a doua zi si de atunci nu te-am mai vazut.

-          -Nu e posibil asa ceva, tin minte ca am avut o divergenta cu domul Samuelson, dar in nici un caz nu am recurs la violenta, si dupa ceva timp am ajuns sa ma imprietenesc cu el.

-          -Nu asa imi amintesc eu lucrurile. Daca nu ma crezi poti sa te duci la Universitate sa iti cauti dosarul sigur il au in arhiva. O sa gasesti acolo toate informatiile.

-          -Ok, sa zicem ca e asa cum spui tu, atunci ce s-a intamplat? E posibil ca teoria mea sa fi functionat? Sa ma fi teleportat intr-adevar in timp, sa-mi iau locul in firul cronologic si cumva, cand mi-am retrait viata sa fi luat alte decizii, care mi-au modificat complet viitorul?

-          -Nu stiu ce sa zic, Tony, totul mi se pare cam greu de crezut. Calatorie in timp? Sa fim seriosi, de sute de ani s-a incercat lucrul asta fara rezultat, mi-e greu sa cred ca tu ai descoperit-o.

-          -Iti garantez ca am reusit sa o fac sa mearga. Iti pot explica totul in detaliu daca vrei sau...laboratorul! Trebuie sa mergem la laborator, sunt sigur ca avolo vom gasi toate raspunsurile.

-          -Despre ce laborator vorbesti?

-          -De la Institut, etajul trei, aripa de vest, Laboratorul de Fizica Aplicata.

-          -Tony...laboratorul ala a ars acum multi ani, au murit doi oameni in incendiu, nu a mai intrat nimeni in el de atunci.

-          -Mark, te rog, trebuie sa mergem acolo sa vedem. Aveam un seif in care imi tineam toata munca, toate calculele si formulele mele precum si o scrisoare in care am explicat ce eram pe cale sa fac. Sunt sigur ca o sa intelegi totul daca o gasim acolo.

-          -In privinta seifului ai dreptate, nu stiu de unde ai informatia asta, seiful a ramas neatins de incendiu si nu l-am putut deschide, singurii doi oameni care stiau combinatia fiind morti.

-         - Trebuie sa mergem neaparat sa vedem.

-          -Ok, lasa-ma sa ma schimb.

Calatoria de douazeci de minute cu masina a decurs in tacere. Odata ajunsi acolo, au intrat in cladire si au urcat la etajul trei. Mark a luat cheile de la paznicul aripei de vest, care l-a privit suspect pe Tony.

-          -Asta e Tony, esti pregatit?

-         - Mai pregatit ca niciodata, descuie-l!

Usa s-a deschis cu un scartait metalic, Mark a bajbait dupa intrerupator, reusind intr-un final sa aprinda luminile de rezerva, deoarece celelalte au ars in incendiu. Tony nu stia ce sa mai inteleaga.

-          -Parca ai spus ca a fost un incendiu aici, spuse Tony.

-          -Asa e, nu vezi urmarile focului pe pereti si echipamente?

-          -Mark, laboratorul e exact cum l-am lasat aseara inainte sa fac saltul.

-          -Tony, te simti bine? Nu e nimic aici decat mormane de cenusa, plastic topit si funingine.

Confuz, Tony se intoarce spre Mark, inchide ochii o secunda si cand ii deschide vede dezastrul.

-          -Mark, puteam sa jur ca laboratorul era intact. Nu inteleg ce se intampla.

-          -Poate e din cauza stresului, ai multe pe cap si imaginatia iti joaca feste. Vino aici, sa iti arat seiful. Nu stiu, insa, cum ai putea sa il deschizi.

-          -Incearca 1-7-2-5-6-7.

Spre surprinderea lui Mark combinatia a funcitonat si seiful s-a deschis. Dar nu era nimic acolo, doar cateva rapoarte vechi de cativa ani care nu aveau nici o legatura cu cercetarea lui Tony si nici urma de scrisoare.

-          -Nu pot sa zic ca ma surprinde, daca e asa cum spui tu, tu nu ai avut niciodata sansa sa lucrezi in laborator, deci practic nu ai inventat niciodata masina despre care vorbesti.

-          -La naiba, era ultima mea sansa. Ce ma fac acum?

-          -Ai putea sa incerci sa o construiesti din nou, daca ai reusit odata o poti face si a doua oara.

-          -E imposibil, am muncit mai bine de 15 ani la ea, ar trebui sa o iau de la capat cu toate calculele si formulele si in plus, nu dispun de tehnologia necesara pentru a reface dispozitivul. Sunt sigur ca nu pot face rost de un nou laborator, mai ales daca spui ca nici nu am terminat facultatea.

-          -Ce pot sa zic, Tony, imi pare rau, dar nu cred ca mai am cu ce sa te ajut. Adica tot ce mi-ai spus pana acum nu poti garanta ca e adevarat. Mi-e greu sa cred ca ai fost in stare sa faci o asemenea descoperire revolutionara.

-          -Nu-i nimic Mark, iti multumesc ca ai fost dispus sa ma ajuti. Du-ma acasa, te rog, simt nevoia sa dorm. O sa ma gandesc eu la ceva cand o sa imi limpezesc mintea.

-          -In regula, hai sa mergem.

Nu mai stia sigur adresa dar si-a gasit in buletin cardul de identitate si a luat-o de acolo. Mark l-a lasat in fata casei, si-a luat la revedere rugandu-l sa apeleze la el cand va avea nevoie sa vorbeasca cu cineva si l-a rugat sa aiba grija de el. Tony i-a multumit inca o data si a coborat din masina. A gasit usa deschisa, nefiind surprins, in confuzia de dimineata probabil a uitat sa o incuie, nu ca ar fi stiut unde era cheia oricum. A intrat in casa si ceva nu era in regula. I se parea ca s-a schimbat ceva fata de cum era de dimineata. A auzit un zgomot in bucatarie. S-a dus sa investigheze sursa si spre uimirea lui o femeie facea de mancare. Poate e cineva cunoscut mie, in noua viata, s-a gandit. A intrat in bucatarie si a salutat-o cu retinere. Femeia nu a auzit. S-a apropiat de ea, la aproximativ doi metri si a observat ca femeia nu i-a luat in seama prezenta. A incercat sa o atinga pe umar si intr-o clipa a disparut, casa revenind la normal, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Era deja a doua oara cand imaginatia ii facea feste. Nu s-a gandit pana acum la efectele secundare pe care avea sa le experimenteze in urma saltului. A stat putin, s-a gandit si a formulat teoria cum ca, cel mai probabil, cele doua existente ale lui se suprapuneau oarecum. Probabil femeia pe care a vazut-o in bucatarie facea parte din vechea lui viata, deoarece el nu ar fi locuit acolo, casa era probabil a ei. La fel si cu laboratorul, care in viata anterioara era in stare buna, iar acum era total distrus. 

Ceea ce Tony avea sa descopere mai tarziu era impactul devastator pe care calatoria sa in timp a avut asupra lumii in care traieste. Nu i-a afectat numai lui viata, ci a tuturor care au avut vreodata legatura cu el. El a fost doar o piatra care aruncata intr-un lac linistit starneste valuri care in timp ce se indreapta spre mal devin din ce in ce mai mari. Era aplicatia perfecta a fenomenului numit “The butterfly Effect” care, teoretic, spune ca orice actiune minuscula intr-un loc se propaga exponetial, avand consecinte devastatoare intr-un alt loc.

A inceput sa reflecteze asupra celor intamplate pana acum. A ajuns la concluzia ca, odata intros in timp, a facut alte alegeri care au dus la schimbarea cursului vietii sale. Dar, fiindca noul fir al evenimentelor era diferit, el nu a avut niciodata ocazia sa construiasca masina timpului, deci nu ar fi calatorit niciodata inapoi in timp. Asta era probabil motivul principal pentru care nu are absolut nici o amintire din noua lui viata alternativa si a ramas cu cele din vechea sa existenta. A inceput sa il doara capul si a scotocit prin sertare dupa niste analgezice. A gasit insa ceva mai interesant, o colecite de jurnale tinute de noua sa identitate. A inceput sa rasfoiasca printre pagini, primele dintre ele fiind pline de intamplari care le stia deja din viata sa anterioara. Ceva i-a atras totusi atentia. Era datat 5 decembrie 2052: “Starea continua de confuzie persista. Nu inteleg ce se intampla, e ca si cum ceva din mine lipseste. Ma simt de parca nu ar trebui sa exist, ca si cum exista un gol inauntrul meu. Totul a inceput acum doua nopti cand m-am trezit dintr-un vis ciudat. De atunci ma port ca un om pe jumatate mort, incapabil sa inteleg ce mi se intampla”

Si-a dat seama in acel moment cand a realizat saltul, s-a intors cu exact 15 ani in trecut. Nu si-ar fi dat seama de consecintele experimentului sau, nici nu avea cum, asa ceva nu s-a intamplat niciodata. Stia din experimentul cu pisica ce se poate intampla, era constient ca lucrurile aveau sa se schimbe dar era increzator ca avand la dispozitie 40 de ani de experienta de viata ar fi fost in stare sa nu isi repete greselile si sa duca o viata cat se poate de reusita.

A mai rasfoit prin jurnale o vreme, absolut tot ce citea i se intamplase si in viata anterioara, deci pana la urma nu existau diferente asa mari. Pana a ajuns la un anume pasaj: “ Azi am avut o incaierare cu profesorul meu de fizica nucleara. Totul a pornit de la o contradictie minora, m-a invitat in biroul sau pentru a discuta mai in detaliu. Nu stiu cum totul a luat o intorsatura urata si am reusit sa il lovesc. Probabil o sa fiu exmatriculat. Oricum nu stiu de ce m-am inscris la facultatea asta, simt ca si cum locul meu ar fi in alta parte.”

De aici incolo totul se schimba, este exmatriculat, prietena il paraseste, parintii lui rup orice legatura cu el si e nevoit sa se descurce singur. Si-a dat seama ca acel eveniment  aparent minor era intersectia in care cele doua drumuri se desparteau. A avut mai multe slujbe pe care le facea doar din nevoie de bani, iar in ultimii ani avea mari probleme cu alcoolul si drogurile. Totul e clar acum, se gandi Tony, am vrut doar sa o iau de la capat si sa mai traiesc inca odata toate momentele fericite si sa evit nenorocirile de care am avut parte, si am ajuns sa fiu un betiv ratat, cu o slujba de rahat si fara nici un prieten. Buna treaba, domnule Potter, buna treaba intr-adevar.

La scurt timp a adormit. S-a trezit destul de odihnit. I-a luat ceva timp sa isi revina si sa isi aduca aminte tot ce se intamplase pana acum. Un sentiment de regret a pus stapanire pe el. Trebuie sa gasesc o cale, isi zise, trebuie sa repar ce am stricat, nu pot lasa lucrurile asa cum sunt. A stat o perioada sa se gandeasca la ce ar putea face, dar nu i-a venit nici o idee. A renuntat si s-a dus sa dea drumul la televizor. Nu mergea nici un program, toate se pare ca erau oprite. Nu m-ar mira sa imi fi taiat cablul, se gandi. A gasit la un moment dat un program. Infatisa un batran, stand pe un fotoliu in fata camerei, fundalul din spatele lui fiind negru. S-a uitat la el si nu parea sa se miste, dar a observat ca respira. Vreo 5 minute a stat asa, fara sa schiteze vreun gest, si cand Tony se pregatea sa inchida televizorul batranul a deschis gura:

-          -Curios lucru timpul asta, nu-i asa?

Glasul lui avea o tenta metalica, de parca nu  isi mai folosise vocea de mult timp. Ceea ce l-a indignat, insa, era faptul ca batranul parea sa i se adreseze lui, desi se uita doar la camera. Acesta continua:

-          -Pana acum erau doua lucruri in lume care nu se puteau niciodata modifica: determinarea umana si timpul. Se pare ca m-am inselat in legatura cu al doilea lucru, nu-i asa Tony?

Tony a incremenit pur si simplu. Nu ii venea sa creada ce se intampla. S-a dus spre televizor, a intins mana sa il atinga. Nimic special, sticla si atat. Ce se intampla totusi? Cum de omul acela ii stie numele si cum de stie ca el se uita la televizor in momentul asta? Pana sa isi puna mai multe intrebari, batranul ii intrerupe sirul gandurilor.

-          -Se pare ca am subestimat puterea determinarii umane. Nu credeam ca veti fi vreodata in stare sa modificati linia neintrerupta a timpului. Dar ar fi trebuit sa ma astept ca se va intampla asta la un moment dat. De cand ati inceput sa existati, voi oamenii m-ati uimit in continuu. Ati aspirat intotdeauna la mai mult, ati vrut sa va imbunatatiti traiul si sa va impliniti visurile. Cine v-a creat a facut o treaba extraordinar de buna, nicaieri nu am mai vazut asa ambitie ca la voi.

-          -Cine...cine esti? Unde esti? De unde ma cunosti si ce vrei de la mine, reusi Tony sa spuna intr-un final, fiind oricum uimit ca vorbea cu un televizor.

-          -Am multe nume, dar cel mai cunoscut pentru voi este Chronos. Unde sunt e irelevant, iar pe tine am inceput sa te cunosc atunci cand mi-ai dat peste cap echilibrul de care am avut grija atata timp sa nu fie niciodata deranjat.

-          -Vrei sa zici ca...esti intr-un fel, stapanul timpului sau ceva de genul?

-          -Sunt multe lucruri, dar da, poti spune ca sunt asta. Tony, nu cred ca realizezi ce ai facut. Ai zguduit din temelii principiile care guverneaza lumea in care traiesti. De cand ai sarit inapoi in timp, orice decizie, orice interactiune care ai avut-o de atunci incolo a daunat universului tau si al tuturor oamenilor. Nu ai de unde sa stii, dar acum 14 ani cand te-ai hotarat sa faci stanga pe strada Principala, in loc sa faci dreapta asa cum era normal cand te duceai mereu acasa, masina care ar fi trebuit sa fie in spatele tau la urmatoarea intersectie nu a observat semaforul rosu si a fost lovita din plin de un camion, omorand toti pasagerii dinauntru. In masina era un copil de 10 ani. Cand avea sa creasca, acest baiat s-ar fi casatorit cu o frumoasa creatoare de moda. Ei ar fi avut la randul lor un fiu care, daca ar fi ajuns la maturitate ar fi descoperit leacul pentru SIDA. Odata descoperit leacul, ar fi salvat viata lui Jeremy Irons, omul care avea sa fie cel mai important conducator al tarii voastre, omul care de unul singur ar fi pus pe picioare un sistem de aparare impotriva atacurilor nucleare, sistem care ar fi impiedicat razboiul nuclear care o sa aiba loc peste 86 de ani, distrugand omenirea. Vezi tu, Tony, de unul singur ai reusit sa aduci sfarsitul lumii, fara sa iti dai seama.

-          -Spune-mi ce sa fac, ajuta-ma sa imi repar greseala, fac orice, te rog!

-          -E prea tarziu acum, lucrurile care au fost puse in miscare nu mai pot fi oprite. O noua tentativa de a calatori inapoi pentru a-ti indrepta greseala probabil va avea consecinte dezastruoase. Daca universul a reusit sa fie zguduit de prima ta calatorie, fiind pe cale sa faca implozie, o noua actiune de genul asta ar distruge viata asa cum o stii. Exista totusi un mod sa iti repari greseala. Pana si eu am indoieli ca iti va reusi, dar alta alternativa nu este. Ati ajuns sa imi fiti dragi, observandu-va de atata timp, cu toate razboaiele si problemele voastre, sunteti probabil cea mai complexa si interesanta rasa pe care mi-a fost dat sa o vad. Asa ca te voi ajuta Tony, te voi ajuta sa resabilesti echilibrul si sa iti refaci viata.

-          -Spune-mi ce trebuie sa fac, imi pare extrem de rau pentru ceea ce am facut si vreau sa fac tot posibilul pentru a repara daunele provocate.

-          -Pentru inceput, vino la mine, trebuie sa iti arat ceva.

Infirmierul care a intrat in camera lui nu era prea surprins sa il vada cu palmele lipite de ecranul televizorului, parca incercand sa intre inauntru. I-a pus usor mana pe umar, incercand sa nu il sperie, i-a soptit ceva usor in ureche si l-a luat de mana sa il puna in pat. Tony nu s-a impotrivit, privind infirmierul fix in ochi cu o privire in care se citea disperarea si deznadejdea. Tony era internat in spitaul pentru boli mintale de aproximativ doi ani, fiind diagnosticat cu schizofrenie acum aproximativ 4 ani. Boala s-a manifestat foarte rapid, internarea intr-o clinica de specialitate fiind iminenta. Tony prezenta toate semnele bolii sale, auzea voci si vedea imagini care nu erau acolo, adeseori se deconecta de lumea reala pentru ore intregi, chiar si zile si vorbea tot felul de lucruri fara noima despre calatoria in timp si despre cat de rau ii pare pentru ce a facut.

Motivul pentru care infirmierul a venit la el in camera a fost sa verifice daca se afla in deplinatatea facultatilor mintale, deoarece avea sa ii inmaneze o scrisoare. Dupa ce l-a asezat pe pat si l-a linistit, Tony si-a revenit in fire, putin confuz, dar in rest constient de starea sa. Infirmierul i-a inmanat scrisoarea si l-a lasat singur sa o citeasca. Pe plic se afla scris numele si adresa avocatului sau la expeditor, iar la destinatar era scris numele sau, dar fara adresa. A deschis plicul si a inceput sa citeasca:

“Pentrul domnul Tony Potter, Profesor Doctor Universitar, prim-cercetator la Institutul de Fizica si Astrofizica,

Dupa indelungi ani de cercetari si experimente, am reusit intr-un final sa aflu secretul calatoriei in timp. Azi este 3 decembrie 2067. Dupa numeroase teste si setari am reusit sa calibrez masina sa ma trimita inapoi in trecut. Nu sunt sigur ca aceasta scrisoare va vedea lumina zilei, din cauza numeroaselor paradoxuri care pot aparea in cazul acestei actiuni. Totusi, in caz ca cineva o sa o primeasca, va rog sa ma cautati si sa mi-o inmanati, in caz ca mai exist. Vreau sa ii spun sotiei mele ca imi pare rau in caz ca o sa mi se intample ceva, dar visul meu este prea aproape de indeplinire ca sa mai reunt acum.

Ca inchieiere, vreau sa ii comunic persoanei mele, oricare ar fi in acest moment, ca daca citeste aceasta scrisoare inseamna ca experimentul a reusit.”

A mai citit de cateva ori scrisoarea si cand se pregatea sa o puna din nou in plic, a observat ca era ceva scris pe spate:

--primul salt a esuat, nu am reusit sa ma intorc prea departe.

--al doilea m-a trimis inapoi cu 2 ani, dar nu imi amintesc ce s-a intamplat, tot ce am descoperit a fost din jurnal

--al treilea salt, efecte secundare puternice, incep sa vad cum se intersecteaza doua lumi. Am viziuni ciudate si halucinatii. Nu mai stiu ce e real sau nu.

--al patrulea salt, SA NU AI INCREDERE IN OMUL DIN TELEVIZOR, OMUL DIN TELEVIZOR NU TE VA AJUTA, ITI VA FACE RAU SI TE VA...

Aici scrisul era intrerupt brusc. Naucit, Tony nu stia ce sa creada. Era convins ca sufera de schizofrenie. Totusi nu avea cine sa scrie scrisoarea decat el, era scrisul lui si doar el stia de experimentul pe care l-a facut. S-a intins pe pat sa isi limpezeasca gandurile si in scurt timp a adormit.

Citeste in continuare

Jim si infruntarea destinului

Te-ai gasit vreodata in situatia de a-ti dori sa fi facut lucrurile altfel? Sa poti schimba trecutul si sa ai parte de o a doua sansa? Nu cred ca e cineva care sa nu fi regretat vreodata modul in care au decurs o serie de evenimente, cu regret gandindu-se ca ar fi trebuit sa procedeze altfel. Dar chiar de am avea o modalitate sa retraim trecutul, am avea vreo sansa sa il schimbam? Suntem chiar asa de siguri ca alegerile noastre nu pot fi influentate? Sau este o anumita ordine pe care, fara sa ne dam seama o respectam, astfel incat orice alegere am face, rezultatul final este acelasi. Ne putem oare baza pe principiul ca exista o forta guvernanta a vietii noastre, pe care sa o numim destin? Nu putem sa nu ne gandim la feptul ca in complexitatea lumii in care traim trebuie sa existe ceva care face lucrurile sa mearga intr-un anumit sens, fiind ceea ce tine universul in loc si nu ii permite sa se autodistruga.

Jim va primi in curand raspunsul la toate aceste intrebari, si va experimenta pe pielea lui forta extraordinara care desi exista peste tot, oamenii aleg sa o ignore: capacitatea de alegere.

Jim este un tip cat se poate de normal. Traieste in New York de sase ani, a facut Facultatea de Administraea Afacerilor si de doi ani lucreaza la o companie multinationala ca administrator de conturi. Este un job destul de monoton, dar se plateste bine si are posibilitatea sa promoveze. Vrea ca la un moment dat sa isi deschida o mica afacere a lui, probabil o cofetarie sau, daca strange destui bani, un mic restaurant. In general este fericit si destul de multumit de viata pe care o traieste. Are o prietena care il iubeste cu care este imprena din anul intai de facultate, prieteni pe care se poate baza, iar parintii sai sunt sanatosi. Indata ce isi consolideaza situatia materiala se gandeste sa o ceara pe Ellie, prietena sa, de sotie. Isi imagineaza cum ar fi viata lui avand o casa mare in suburbii, cu doi copii si un caine, cu Ellie langa el tot timpul. Per total, nimic interesant nu se pare ca ar putea avea loc in viata lui Jim. Oh ce ironic e universul...

Reuseste totusi sa se trezeasca la timp si fara nici o tragere de inima se ridica din pat pentru a face un dus. Constata ca becul de la baie e ars. Se duce in bucatarie, deschide un sertar si ia de acolo un bec de rezerva pe care il pune in locul celui ars. Dupa ce face dus, in timp ce i se usuca parul, isi pune pe aragaz ibricul de cafea si isi prepara micul dejun ce consta in doua felii de unt cu dulceata. Nu prea e fanul micului dejun, dar se straduieste sa nu plece de acasa pe stomacul gol. In timp ce isi savureaza cafeaua citeste pe internet stirile zilei, se uita ce se mai intampla pe la bursa si scrie unui e-mail prieteni sale in care ii aminteste de rezervarea pe care o au la ora sapte la restaurant. Dupa ce spala cana de cafea si face curat pe masa, se duce in camera lui, isi ia o camasa noua din dulap, costumul si se imbraca pentru a se duce la munca. Isi sterge un pic pantofii prafuiti, se gandeste daca a uitat ceva, isi ia servieta si o porneste spre metrou. Nu are mult de mers pana la sediul companiei, astfel ca in 30 de minute era la birou, avand destul timp la dispozitie sa se instaleze la birou. Nu prea se poate numi birou spatiul sau de munca, dar asa mic si izolat cum e, face parte din lumea lui si este multumit. Da drumul la calculator si primul lucru pe care il face este sa verifice e-mailurile primite pe contul companiei, sunt cateva legate la un raport pe care trebuie sa il termine, unul despre excursia organizata de companie cu ocazia sarbatoririi a douazeci de ani de la infiintare si unul de la Mark, rugandu-l sa il ajute in legatura cu o problema legata de munca.

La ora zece se apuca sa lucreze la rapoartele pe care le avea predat pana vineri, fiind relaxat deoarece era cu mult inainte. Probabil avea sa le termine pana joi, iar vineri avea sa isi ia o zi libera pentru a profita de un weekend prelungit alaturi de Ellie. Avand castile pe urechi, isi vede de treaba lui pana cand il vede pe Mark apropiidnu-se de biroul lui. Isi da castile jos, il priveste cum merge cu pasul sau leganat si ii analizeaza tinuta. Mark era un om dezordonat, era intotdeauna in urma cu munca si parea ca nu prea se ingrijeste. Avea camasa necalcata si cravata aia oribila era probabil singura pe care o avea. Costumul sau era unul ieftin, probabil luat la man a doua, iar pantofii erau dintr-o imitatie de piele care acum incepea sa se cojeasca pe margini. Il saluta cu o ridicare din sprancene.

-‘Neata Jim, cum o duci in aceasta dimineata?

=Surprinzator de bine, Mark, tu?

-Nu prea bine sa fiu sincer. Ia zi, ai citit e-mail-ul de la mine?

-Da.

-Si ce zici, ma poti ajuta si pe mine? Mi-e teama ca daca nu predau raportul ala despre contul Jacobi or sa ma concedieze astia. Oricum sunt cu un picior din groapa.

-Uite ce e Mark, eu nu pot sa iti fac tie mereu treaba, sa te scot mereu din rahat. Nu am nimic cu tine, dar cateodata prea exagerezi cerandu-mi mereu ajutorul. Mark deschise gura sa spuna ceva, darJim il opreste cu un deget. Nu spun ca nu am sa te ajut, dar sa stii ca in curand nu o sa mai pot sa am grija de tine ca de un copil. Trebuie sa inveti sa te descurci. Acum intoarce-te la munca, la sfarsitul zilei iti voi da ce am facut.

-Multumesc foarte mult Jim, esti un prieten de nadejde.

Nu il considera pe Mark prieten, a iesit de cateva ori cu el si co colegii de munca la bere, dar nu poate spune ca il simpatizeaza in mod special. Este ferm convins ca singurul motiv pentru care Mark se da pe langa el este doar ca sa ii ceara ajutorul.

Ziua a trecut relativ repede, a terminat ce avea de facut, i-a lasat raportul lui Mark in timp ce se pregatea sa plece , a inchis calculatorul si a pornit-o spre iesire. S-a dus direct acasa. Avea doua mesaje pe robot, unul era de la mama lui care il anunta ca o sa treaca pe la el weekendul viitor si unul de la Ellie care il ruga daca poate sa schimbe ora rezervarii pentru ca trebuie sa ramana putin peste program deoarece a intervenit ceva. Ridica receptorul, formeaza numarul restaurantului si muta rezervarea pentru ora 8 fara probleme.

Se duce apoi sa se schimbe, revine in bucatarie si isi deschide o sticla de bere in timp ce da drumul la televizor. Avea destul timp la dispozitie sa se pregateasca acum ca s-a schimbat ora intalnirii. Deruleaza plictisit printre programe si dupa ce termina berea se duce sa faca un dus. Apoi se barbiereste si se duce sa isi usuce parul. Deschide laptopul sa vada ce mai e nou pe net, navigheaza pe cateva site-uri apoi il inchide si se duce sa se imbrace. Ellie statea destul de departe de el, la aproximativ cincizeci de minute de mers cu metroul, apoi trebuiau sa mai mearga vreo jumatate de ora pana la restaurantul din centru.

Incuie usa cand pleaca, il saluta pe domul Waters care fuma o tigara pe hol si o ia usor spre statia de metrou. Ajunge la apartamentul lui Ellie, bate la usa si ii raspunde colega ei de apartament.

-Buna jim, intra, te rog, Ellie inca se pregateste

=Salutare Annie. Ce mai faci?

-Destul de bine presupun, ar trebui sa fiu trista ca m-am despartit de Jeff, dar se pare ca nu ma deranjeaza asa tare.

-Oh, n-am stiut, imi pare rau.

-Stai linistit, era impul sa o iau de la capat.

Ellie iese din baie punandu=si cerceii in ureche

-Buna Jim, scuze, acum douazeci de minute am ajuns acasa, a fost nebunie azi la munca.

-Buna si tie domnisoara, si o saruta. Arati fabulos!

-Multumesc, am incercat sa ma fac cat pot de frumoasa pentru o ocazie asa speciala.

-Intr-adevar speciala, doar stii de cat timp ma chinui sa obtin o rezervare la restaurantul asta.

-Stiu. Hai ca ma incalt si mergem.

Au chemat un taxi ca sa ii duca la restaurant, drumul fiind putin mai lung decat cu metroul, dar nu te poti duce imbracat elegant cu trenul ala plin de transpiratie si dubiosi. Ajung la receptie, Jim confirma rezervarea si sunt condusi la o masa in spatele salii. Era un restaurant extrem de luxos si, evident, scump, dar Jim a insistat sa mearga, spunand ca macar odata in viata sa se simta si ei ca lumea buna. Chelnerul era foarte politicos , le-a explicat meniul pe indelete si a plecat sa ia o sticla de vin pentru inceput. Masa a fost destul de gustoasa, au mancat carne de rata cu sos, o salata din fructe de mare si o placinta cu cirese ca desert. Nota de plata era destul de piperata, dar Jim nu s-a ingrijorat, lasandu-i chelenerului si un bacsis generos, multumindu-i pentru profesionalism.

Odata iesiti din restaurant, s-au hotarat ca sa se intoarca cu metroul. Au luat-o pe strada in jos, statia fiind la aproximativ cincisprezece minute de mers pe jos.

-Hai pe aici, spuse Jim, stiu eu o scurtatura.

Au facut dreapta pe o strada slab luminata, plina de gunoaie pe margini. Avea o atmosfera destul de dubioasa, dar Jim incerca sa o asigure pe Ellie ca e in regula cand a observat ca l-a strans mai tare de mana. Pe la jumatatea strazii, in dreptul unui stalp al carui bec palpaia, doi indivizi le ies in fata. Incearca sa se intoarca din drum, dar in spatele lor stateau alti doi indivizi. Unul din ei avea un cutit.

-Nu cautam sa avem probleme, spuse Jim.

-Ghinionul tau atunci, se pare ca te-au gasit ele pe tine, spuse omul cu cutitul.

-Ce-avem noi aici? Mai mai ce domisoaara aranjata, te-a scos bulangiul asta in oras, a?

-Las-o in pace, se rasti Jim. Uite ce e, ia-mi portofelul si lasa-ne sa trecem, am aproape 80 de dolari in el, sunt toti ai vostri!

-Aoleu saracule, pai tu cu 80 de dolari scoti bucatica asta in oras? Hai cu mine iubire sa iti arat eu cum se traieste!

Nici nu a avut timp sa isi scoata portofelul ca cei doi din spatele lor au sarit pe Jim si l-au imobilizat, iar ceilalti au apucat-o pe Ellie de brate.

-Nu, va rog, striga ea disperata, va rog nu imi aceti rau!

-Lasati-o in pace nenorocitilor!

-Mai bine ti-ai tine gura sau ti-o inchid eu se rasti unul din cei care il tineau.

-Va rog, luati banii si lasati-ne in pace, dati-i ei drumul si fac ce vreti voi.

-Linisteste-te prietene, o frumusete ca asta sunt sigur ca nu se satura doar cu ce ii dai tu. Ia sa vedem ce avem sunt rochita asta frumoasa.

Cei doi care o tineau pe Ellie au inceput sa traga de rochia sa, rupand-o in fasii, dezvelindu-i bustul si lasand-o doar in lenjerie. Jim se zbatea disperat in bratele celorlalti doi, a strigat cat a putut dupa ajutor, dar unul din ei l-a lovit cu ceva tare in cap si pentru cateva secunde si-a pierdut cunostinta. Cand si-a revenit unul ii tinea mana la gura sa nu mai tipe, in timp ce unul dintre indivizi se desfacea la pantaloni. Agonia care a pus stapanire pe el era de neimaginat, iar faptul ca nu era in stare sa faca nimic decat sa priveasca il distrugea. Ellie se zbatea si se zvarcolea, dar cei doi erau destul de solizi si o tintuiat cu usurinta la pamant. Lacrimile ii siroiau pe obraji in timp ce nenorocitul intra in ea, si privi cum Jim incepuse si el sa planga, neputincios. Dupa ce primul a terminat, au facut schimb si au luat-o de la capat. Ellei, intr-un moemt de claritate a observat ca cel de-al doilea avea la brau un pistol. Adunandu-si ultimele puteri reusi sa isi elibereze o mana si puse mana pe pistol. Barbatul tresari, a apucat-o de inchieietura si in fierbinteala momentului i-a pus pistolul la piept si a tras. La auzul impuscaturii, indivizii le-au dat drumul si au luat-o la fuga. Jim alerga spre ea si o lua in brate, umplandu-se de sange. Glontul tras de la mica distanta ii patrunse in cavitatea toracica, facandu-i o rana considerabila.

-Rezista iubito, rezista, nu ma parasi, te rog.

Primul instinct era sa o tina strans in brate si sa ii apese pe rana pentru a nu mai sangera, dar a realizat imediat ca trebuie sa cheme o ambulanta.

-Te iubesc Jim. Promite-mi ca o sa ai o viata frumoasa si ca o sa iti amintesti de mine mereu.

-Nu spune asta, ajutorul e pe drum, ramai cu mine inca putin.

-Jim, ai fost prima mea iubire, promite-mi ca o sa treci peste asta, si inchise ochii.

Jim a izbucnit in plans si se legana inainte si inapoi cu ea in brate. Ambulanta a venit in mai putin de zece minute dar era prea tarziu. Ellie nu mai era, Ellie era moarta si nu avea cum sa o aduca inapoi.

Jim se trezeste la auzul alarmei. Era transpirtat si un pic confuz. Nu isi mai aducea aminte cum a asjuns acasa, insa ziua de ieri parea ca un cosmar. Spera sa fie un cosmar si nimic mai mult. Primul lucru pe care l-a facut afost sa puna mana pe telefon si sa o sune pe Ellie. Usuarea la auzul vocii ei era cel mai linistitor sentiment pe care l-a avut vreodata.

-‘Neata Jim, ce s-a intamplat.

-Ellie, esti ok, multumesc lui Dumnezeu ca nu ai patit nimic.

-Jim, ce e, ce ai patit?

-Nimic, am avut un cosmar, am visat ca...nu mai conteaza, bine  ca a fost doar un cosmar.

-Oh, saracutul de tine, esti in regula?

-Acum ca ti-am auzit vocea da, sunt bine.

-Ok Jim, atunci te las, trebuie sa ma pregatesc pentru munca. Te iubesc, sa ai o zi usoara.

-Si eu te iubesc, ne auzim diseara.

Inchide telefonul si se duce sa isi reia rutina din fiecare dimineata. Constata cu stupoare ca becul de la baie era din nou ars. In timp ce il inlocuia se gandeste ca trebuie sa cheme un electrician, probabil era vreun scurtcircuit pe undeva.

Ajunge la birou cam pe la aceeasi ora si se instaleaza, pregatindu-se pentru inca o zi obisnuita, de data asta fiind recunoscator pentru ca totul nu fusese real.

Il vede pe Mark apropiidnu-se din nou de biroul lui. Ce-o mai vrea si asta iar, se gandi.

-‘Neata Jim, cum o duci in aceasta dimineata?

-Sunt bine Mark, ce doresti?

-Ai primit mailul de la mine, ma poti ajuta te rog cu raportul ala?

-TI l-am facut ieri, ti l-am lasat pe birou, nu l-ai gasit?

-Nu era nimic la mine pe birou de dimineata, esti sigur ca nu i l-ai dat altcuiva?

-Sunt sigur. Stai sa il caut in calculator.

Cauta raportul in locul unde ar terbui sa fie, dar nu il gasea. Era absolut sigur ca l-a terminat. Se pare ca a uitat sa il salveze. Nu e bun de nimic Mark asta, nu e  in stare sa gaseasca un amarat de raport pe birou.

-Ciudat, stiu ca l-am facut ieri, nu stiu ce s-a intamplat. O sa il refac astazi daca am timp, dar Mark sa stii ca e ultima oara cand te ajut, nu pot sa fiu mereu sa te tin de mana sa nu cazi.

-Mersi frumos, Jim, esti un prieten de nadejde.

Ziua a trecut la fel ca si cealalta, i-a terminat raportul si lui Mark, dar de data asta i l-a inmanat personal si l-a rugat sa aiva grija unde il pune. A luat-o spre casa cu gandul ca avea sa o vada pe Ellie diseara. Ajuns acasa, verifica robotul si constat ca avea doua mesaje.

-Jim, sunt mama, vezi ca o sa trec pe la tine weekendul asta, tatal tau pleaca din oras si m-a gandit sa vin sa te mai ajut la curatenie ca stiu cat de mult urasti asta.

-Jim, sunt Ellie, a intervenit ceva la servici si va trebui sa raman peste program, poti te rog sa muti rezervarea? Imi cer scuze, te pup.

Jim a incremenit. Intr-o fractiune de secunda si=a amintit tot ce s-a intamplat: masa la restaurant, cei patru indivizi si oroarea mortii lui Ellie. Nu stia ce sa creada, daca a fost un vis, atunci de ce se intampla din nou? Raportul lui Mark, becul din baie, acum mesajele. Se intampla exact cum visase. Nu stia cum era posibil asa ceva. Dar Ellie era bine, deci nu se intamplase nimic rau. A stat ceva timp sa se gandeasca la ce se intampla si intr-un final a pus totul pe fondul oboselii. S-a dus sa faca un dus ca sa isi limpezeasca mintea, s-a imbracat si a pornit spre Ellie.

Ajuns la apartamentul ei, Annie ii deschide din nou usa si il invita sa astepte inauntru cat timp se pregateste Ellie. Cand o vede se ridica si o strange puternic in brate.

=jim, ce ai patit? Imi sifonezi rochia Jim.

-Nimic, sunt extrem de fericit sa te stiu ca esti bine.

-Oh Jim, prostutule, linisteste-te, sunt aici, totul va fi bine.

Au luat taxiul spre restaurant, s-au asezat la masa din fundul salii si au comandat.

-Ellie, stiu ca pare prosteste, dar simt ca am mai trait o data toate astea. Ziua asta este exact la fel cum am visat. Mersul la munca, mesajul de la tine, tot ce s-a intamplat pana acum e identic.

-Sunt sigur ca traiesti un fel de deja-vu mai puternic. Nu iti face griji, creierul este foarte misterios.

-Ellie, in vis dupa ce am plecat de la restaurant, in timp ce mergeam spre metrou, ne-au atacat patru insi care...Ellie, nu iti imaginezi ce teama mi-a fost.

-Atunci, ca sa sa fii linistit o sa luam taxiul pana acasa.

Dupa ce au eisit din restaurant au chemat un taxi. Urcati in el, i-au transmis soferului unde sa mearga, pria oprire fiind acasa la Ellie. New Yorkul este un oras extrem de luminat noaptea, iar strazile sunt pline de masini. Soferul a spus ceva, dar nici unul din cei doi nu au inteles ce vroia si au tacut din gura. Taxiul mergea destul de incet, a facut stanga pe podul Brooklyn si a intrat in cartierul lui Ellie. Nimicni nu putea sa prevada ca la urmatoarea intersectie, un sofer beat pierduse controlul masinii si a ignorat semaforul rosu. SUV-ul a lovit taxiul in plin, pe partea care era Ellie. Cand Jim si-a recapaptat cunostinta era plin de sange, dar nu parea ca e al lui. Se uita la Ellie, avea capul zdrobit de gream si era plina de sange. A iesit din masina, s-a dus pe partea ei si a tras de usa, incercand sa o elibereze. Fierul incovoiat nu vroia sa cedeze si a inceput sa strige dupa ajutor. A intrat din nou in masina si a incercat sa o faca pe Ellie sa isi recapete cunostitnta, dar fara succes. Ambulantele si echipele de descarcerare au ajuns imediat la fata locului, au eliberat usa pe partea lui Ellie, dar paramedicul a constatat ca nu avea puls, si dupa treizeci minute de resuscitare i-a constatat moartea.

Jim era la pamant, ce naiba se intampla? De ce pateste el asta, nu era de ajuns ca a pierdut-o odata, tebuia iar sa simta durerea mortii ei? S-a aseat langa Ellie, plangand, si-a pus capul pe umarul ei si si-a pierdut  cuniostinta.

Alarma l-a trezit din nou din somn. S_a sculat brusc, cu evenimentele de pana acum adanc intiparite in minte. Se intampla din nou la fel. S-a imbracat cat a putut de repede si a fugit spre apartamentul lui Ellie. Gafaia de la urcatul scarilor si a batut puternic in usa. I-a deschis Annie care s-a sperita cand l-a vazut in ce stare era.

-Jim, ce ai patit, ce faci aici?

-Unde e Ellie, trebuie sa o vad neaparat!

-A plecat acum jumatate de ora la serviciu, jim ce s-a intamplat?

Nu i-a mai raspuns si a luat-o la goana spre locul ei de munca. Ajuns la intrare a intrebat-o pe receptionera unde o poate gasi pe Ellie si a luat-o pe scari pana la etajul cinci, unde era biroul ei. Ellie avea niste foi in mana si statea de vorba cu un barbat. Cand l-a vazut a facut ochii mari, surprinsa.

-Jim, ce cauti aici, nu trebuia sa fii la munca?

-Ellie, trebuie sa vorbim neaparat

-Nu inteleg, de ce ai venit aici, nu puteai sa astepti pana diseara cand ne vedeam?

-Nu mai poate astepta, Ellie, o sa ti se intample ceva groaznic.

Il trase in camera copiatorului.

-Spune-mi care e problema?

-Ellie, am visat ca o ai murit, de doua ori,. Nu cred ca e un vis, prima oara am crezut ca e, dar apoi cand s-a intamplat din ou am fost cinvins ca e mai mult decat atat. Ellie mi-e frica, nu mai pot sa te pierd din nou.

-Jim, uita-te la mine, sunt aici, sunt bine, nimic nu mi se poate intampla. Stai jos, vrei un pahar cu apa?

-Nu vreau nici o nenorocita de apa, Ellie hai sa plecam de aici, hai sa mergem undeva doar noi doi unde o sa fim in siguranta.

Ai inebunit? Nu pot sa plec acum, am treaba, sunt extrem de ocupata.

-Te rog, hai sa plec, fa asta pentru mine, fa-o ca sa fiu eu linistit. Hai sa plecam!

-Of, la naiba Jim, nu gandesti limpede deloc, hai sa imi iau geanta.

Au iesit din cladire si au pornit pe jos spre statia de autobuz. S-au urcat in primul autobuz care a venit, care mergea spre Central Park. Au coborat la parc si au intrat. S-au plimbat o vreme, fara ca nici unul sa scoata vreo vorba. Ellie era nelinistita si il privea pe Jim cum se uita panicat in jurul lui, asteptand parca sa se intample ceva.

-Jim, esti sigur ca nu edoar un rod al imaginatiei tale? Adica se mai intampla ca atunci cand cineva este destul de stresat sa isi inchipui lucruri care nu sunt reale.

-Sunt absolut sigur ca nu imi imaginez. Ellie, ai murit in bratele melede doua ori. Nici nu iti dai seama cat de cumpli este sentimentul.

Au mai mers o vreme si s-au oprit la lac. Au inchiriat o barca. Era o zi excelenta pentru plimbare si barca aluneca usor prin apa. Au mers dupa aceea in parcul de distractii, Jim a castigat pentru Ellie un ursulet la trasul cu pusca. Si-au luat vata de zahar si s-au uitat la oamenii care treceau pe langa ei, facand glume pe seama lor. Ziua a trecut relativ repede. A fost o zi excelenta, una din cele mai frumoase zile din viata lor. Cand Ellie a propus sa se intoarca acasa, pe jim l-a cuprins panica. Nu stia ce sa mai faca sa o tina pe Ellie langa el. 

-Hai sa nu mergem acasa, hai sa inchiriem o camera de hotel, sa comandam room-service si sa ne uitam la filme vechi. E un hotel chiar aici aproape.

 Ellie s-a lasat convinsa pan la urma si au pornit spre iesirea din parc. Au asteptat la trecerea de pietoni sa se faca verde. Strada era ciudat de pustie. NU treceau nici masini si nu era nimeni in jurul lor, desi era devreme inca si zona era una aglomerata. Cand s-a facut verde au inceput sa traverseze. Nici unul dintre ei nu a auzit camionul care venea cu viteza din dreapta lor, dar Jim l-a vazut in ultimul moment cu coada ochiului si nu a mai apucat decat sa o impinga pe Ellie din fata lui, fiind lovit din plin.

Cand si-a revenit din cazatura, pe Ellie a curpins-o disperarea. Nu vazuse ce s-a intamplat, stie ca l-a auzit doar pe Jim spunandu-i :Te iubesc” dupa care a impins-o. Camionul era oprit in mijlocul strazii, Jim fiind prins sub rotile lui. A alergat speriata spre el si l-a vazut intins pe jos, plin de sange. Nu parea sa mai respire. A inceput sa strige dupa ajutor. Lumea se adunase in jurul lor. “De unde au venit atatia oameni” se gandi Ellie. Auzea sirena ambulantei apropiindu-se.

Jim s-a trezit brusc la sunetul alarmei. Era alarma pe care asistenta a setat-o la ora la care trebuia sa ii schimbe bandajele.

Citeste in continuare