Calatorul din spatele timpului

Tony este un inginer renumit la un mare institut de cercetare. Specializarea lui este mecanica cuantica si teoria relativitatii. Cea mai mare pasiune a sa este calatoria in timp si toate paradoxurile pe care le implica. Este de parere ca exista doar o singura cronologie si daca ar fi posibila calatoria in timp, doar o singura versiune a sa ar putea sa existe intr-un anumit moment. Aplicatiile acestei teorii ar fi nemarginite. Ganditi-va doar cum ar fi sa o puteti lua de la capat, sa puteti face alegerile corecte in viata si sa corectati toate greselile pe care le-ati facut de-a lungul timpului. Tony este pe cale sa faca o descoperire revolutionara, fiind ultima lui sansa de a-si implini visul, deoarece la varsta pe care o are creierul sa va incepe sa intre in regres, nemai fiind in stare sa isi foloseasca toate cunostintele pe deplin. Desi viata lui a fost per total plina de bucurii si lipsita de probleme, exista totusi dorinta de a o lua de la capat si a trai din nou toate momentele bune de-a lungul timpului. Era o sansa la imortalitate, iar Tony era constient ca daca va reusi, viata lui se va schimba complet. Se gandea doar la cate lucruri ar fi putut sa invete in continuare, si la infinitele moduri in care isi poate folosi cele invatate.

Principiul calatoriei in timp era simplu: era de parere ca fiecare om are propriul sau fir al vietii, propria sa amprenta pe linia temporala. Daca reusea sa sintetizeze o gaura neagra legata de firul sau temporal, ar fi fost posibil sa se intoarca in timp, poate chiar la inceputul vietii sale. Si-a petrecut 15 ani din viata incercand sa construiasca un dispozitiv care sa faciliteze aceasta calatorie. A avut mai multe experimente nereusite, dar fiindca niciodata nu a experimentat pe pielea lui, nu a reusit sa isi dea seama ce nu merge. A facut de curand incercari pe pisica lui. A reusit sa ii lege linia cronologica de aparat, teleportand-o din prezent. Nu reusea sa inteleaga de ce pisica nu se mai intorsese. Daca teoria lui era buna, pisica ar fi fost ca si cum nu ar fi plecat niciodata. Pur si simplu o teleporta inapoi in trecut, o lua de la capat cu viata sa, dar in final ar fi trebuit sa ajunga in acelasi loc. Crezand ca a esuat, s-a intors acasa. La cina, i-a trecut prin minte sa o intrebe pe sotia sa daca au avut vreodata o pisica. Mirata ca el nu-si mai aducea aminte, i-a reamintit ca pisica lor a murit acum doi ani, calcata de masina. Era ingropata in curtea din spate. Tony a ramas fara cuvinte. Experimentul sau a reusit. A trimis pisica in trecut, iar aceasta, facand alte alegeri decat in viata anterioara, finalitatea acestor alegeri a fost moartea sa. Si-a terminat cina si s-a intors la laborator. A inceput sa calibreze aparatul ca sa se potriveasca cu morfologia sa. Nu mai putea astepta, avea sa se intoarca in trecut in seara asta, orice s-ar intampla si nu mai avea de gand sa dea inapoi. Dupa cateva ore de munca, a testat aparatul si toate testele au iesit ok. Nu era in totalitate sigur ca va avea aceleasi rezultate ca pe pisica, dar nu mai conta. Facuse cea mai mare descoperire din istoria omenirii si sa fie al naibii daca ar fi dat inapoi acum. Cu ajutorul unor electrozi s-a conectat la masinarie, a setat-o sa mearga aproximativ 30 de ani in trecut si a tras aer adanc in piept. Inainte de asta a lasat o scrisoare pentru avocatul sau, explicand ce avea de gand sa faca, in caz ca experimentul nu va reusi. Pe plic i-a lasat instructiuni, rugandul ca sa i-o inmaneze in caz ca s-ar fi intamplat ceva. Nu mai ramanea decat sa apese butonul de activare si viata lui se va schimba complet. A stat cateva minute fara sa se gandeasca la ceva anume, si a apasat butonul. Ceea ce a simtit in acel moment depasea cu mult orice senzatie avuta vreodata in viata sa. In primul rand trupul sau a devenit rigid. Nu isi mai simtea deloc mainile si picioarele si era incapabil sa se miste. O durere cumplita i-a strabatut sira spinarii, oprindu-se in spatele creierului. Urechile ii rasunau ingrozitor si simtea cum toate celulele din corpul sau incepeau sa se dezintegreze. La scurt timp si-a pierdut cunostinta.

S-a trezit in pat, plin de sudoare, ca si cum ar fi avut un cosmar. Primul lucru pe care l-a observat a fost ca nu era in patul lui. S-a sculat, a aprins lumina si a vazut ca nu era in camera sa. Avea o durere puternica de cap. S-a dus la baie sa caute niste analgezice. Insa nu cunostea casa, era ca un strain in locuinta altcuiva. Ii era clar ca asta nu ar fi fost niciodata casa lui, era prea mica, prea dezordonata si prea saracacioasa. A gasit intr-un final baia. S-a uitat in oglinda si primul lucru pe care l-a observat a fost ca avea aceeasi varsta ca atunci cand a plecat. Parul sau incepea sa ii carunteasca si ii apareau primele riduri. SIngurul lucru care i-a trecut prin cap a fost ca experimentul a esuat. Totusi unde se afla? A cui era casa si cum a ajuns aici. S-a gandit ca l-a gasit cineva in laborator, si l-a luat acolo, dar de ce nu l-ar fi dus la urgente, sau macar la el acasa. A cui era casa asta? S-a mai plimbat un pic in jur si s-a uitat la ceas. Era 3:15 dinimeata, iar el a pornit aparatul la 3:00. Era chiar aceeasi data ca atunci cand a facut saltul, 3 decembrie 2067. S-a asezat inapoi pe pat si a inceput sa se gandeasca la ce ar fi putut merge prost. Masina cu siguranta a mers, l-a teleportat cumva, dar nu intelegea de ce nu a functionat asa cum s-a asteptat. A stat pana in jur de 5 dimineata si intr-un final a adormit.

Pe la 9 l-a trezit telefonul. A ridicat receptorul si a raspuns:

-  -       - Alo?

-   -       -Tony ce faci frate?

-    -      -Pana acum dormeam, cine e la telefon?

-     -     -Sunt Andy, de la magazin. Ce naiba ai facut azi noapte, iar te-ai imbatat? Ai uitat ca azi trebuia sa vii la munca? Face urat nenorocitul asta de Walter, zice ca te va da afara daca mai continui asa.

-      -    -Stai putin, ce? Nu cunosc nici un Andy de la nici un magazin, numele meu este Tony Potter, sunt inginer la Institutul de Fizica si Astrofizica.

-       -   -Da, sigur ca esti. Iar ai luat pastilele alea nenorocite? Iar ai inceput sa delirezi? Misca-ti fundul ala lenes aici ca te omoara nebunul ala.

Si a inchis.

Ce naiba se intampla? Cine naiba e Andy si ce vroia? Era clar ca nu era in casa lui si ca a fost confundat cu proprietarul. Dar cine era proprietarul, si cum de il chema tot Tony? A mai stat un pic pe pat, confuz, dar pana la urma s-a ridicat si s-a dus la baie sa isi dea cu niste apa pe fata. S-a uitat in oglinda incercand sa dea sens lucrurilor care i s-au intamplat, dar nu reusea in nici un fel. S-a mai plimbat un pic prin casa, stramband din nas la mobila de prost gust si la dezordinea care il ducea cu gandul la zilele cand locuia in caminul studentesc al facultatii de fizica. Cand era gata sa se intoarca in dormitor, ceva i-a atras atentia. Era o fotografie inramata pe televizor. Era el, probabil acum 2-3 ani, impreuna cu un barbat pe care nu il cunostea. A ridicat fotografia, s-a uitat atent, si a incercat sa gaseasca o explicatie logica. Sa fie oare casa celui din poza, sa fie el cel care l-a gasit in laborator si sa-l fi adus aici? Era oare posibil ca experimentul sa ii fi afectat in vreun fel memoria astfel incat sa nu isi mai aduca aminte de el? Toate intrebarile astea ii dadeau dureri de cap. S-a hotarat ca trebuie sa se duca acasa, sotia sa probabil e moarta de ingrijorare. Si-a cautat hainele dar nu a reusit sa se gaseasca. S-a gandit sa imprumute cateva de la proprietarul casei, avand de gand, normal, sa i le inapoieze.

A pornit pe jos spre casa, cunostea cartierul si nu era departe. In timp ce mergea pe trotuar aude o voce ca il striga:

-        -  Tony, hei Tony!

Se intoarce sa vada cine e, un barbat de vreo 35 de ani, in trening, facand jogging, il ajungea din urma.

-         - Tony, salut omule ce faci? Nu trebuia sa fii la munca?

-          -Uhm, te cunosc de undeva?

-          -Hah ce glumet esti in dimineata asta, iar ai luat ceva la bord?

-          -Uite ce e, nu stiu de ce toata lumea ma intreaba daca sunt sub influenta alcoolului sau drogurilor sau mai stiu eu ce, dar sunt absolut sigur ca am mintea limpede, iar pe tine nu te-am vazut in viata mea!

-          -Bai, sa imi dai si mie ce fumezi, neaparat

-          -Nu fumez nimic si te rog sa ma lasi in pace!

-          -Ok omule, cand iti revii sa ma cauti, mai stam si noi la o bere.

L-a privit pe individ cum se indeparteaza alergand si incepe din nou sa isi puna intrebari. Dar nefiind in stare sa le gaseasca nici lor raspunsul s-a hotarat sa ajunga acasa mai repede si sa-si vada sotia. Ajuns in fata casei, o ia pe alee spre usa de la intrare. Ciudat, nu-si amintea sa fi avut vreodata o minipiscina in curte, probabil au venit nepotii din partea ei in vizita. Si-a dat seama ca nu avea la el cheile si a sunat la usa. La scurt timp i-a raspuns o fetita cu parul ud, intr-un costum de baie. Nu avea mai mult de 12 ani, iar Tony nu o cunostea. S-a dat un pic in spate, s-a uitat mai bine la casa, era numarul 23 asa cum era normal.

-        -  Buna ziua! Zise fetita

-         - Buna, uhm, tu cine esti?

-         - Asta ar trebui sa va intreb pe dumneavoastra, domnu’, ca matale ai sunat la noi la usa.

-          -Vrei sa spui ca locuiesti aici?

-          -Da, de cand m-am nascut. MAMA! E un nene ciudat la usa!

Usa se deschise larg si o vazu pe sotia sa in spatele fetitei.

-          -Mary, slava domnului, nici nu-ti va veni sa crezi prin cate am trecut.

Femeia se uita la el suspect si spune:

-         - Va cunosc de undeva?

-          -Mary, sunt eu Tony, sotul tau, ce naiba nu ma recunosti?

-          -Domnule, daca ai chef de glume ai gresit casa, nu stiu cine esti nici ce vrei, dar daca nu pleci acum il chem pe sotul meu!

-          -Mary, ce naiba se intampla, asta e casa mea, sunt casatorit cu tine de 20 de ani, cum e posibil sa nu stii cine esti.

Un barbat se apropie de cele doua:

-          -Cine sunteti si de ce imi deranjati familia?

-          -Eu...ma scuzati, am gresit adresa.

Se intoarce si pleaca grabit din curte. Se pare ca experimentul a  avut mai mult efect decat s-ar fi asteptat, dar nu isi dadea seama ce se intamplase. El era in continuare el, numai ca viata lui era complet diferita, desi el isi amintea totul asa cum trebuia sa fie. Parca ar tra viata altcuiva, dar avand amintirile sale. S-a plimbat o vreme pe strada incercand sa se gandeasca ce ar putea face in continuare. Si-a dat seama ca singurul care ar putea gasi o explicatie estie Mark Walberg, bunul sau prieten si un savant aproape la fel de stralucit. A luat-o spre casa lui, sperand ca il va gasi acolo unde trebuie.

A ajuns intr-un final si a sunat la usa. Mark era in halatul de baie, un pic surprins la vederea lui Tony.

-        -  Tony? Tony Potter? Dumnezeule, cat au trecut 20 de ani?

-         - Douazeci de ani? Despre ce...Mark, am o problema.

-         - Sunt bucuros ca te vad dupa atatia ani, dar cu ce ocazie ai trecut pe la mine, cu ce iti pot fi de folos?

-          -Daca ma inviti inauntru o sa iti povestesc tot.

-          -Sigur ca da, intra te rog. Te servesc cu ceva? Tocmai ce am facut cafea, iti pun si tie o cana?

-          -Sigur, multumesc.

-          -Ia loc te rog, spune-mi ce s-a intamplat.

Tony i-a povestit tot ce se intamplase incepand de cand s-a conectat la aparat, cum s-a trezit intr-o casa straina, conversatiile cu oameni pe care nu ii cunostea si ceea ce s-a intamplat la el acasa.

-        -  Tony, nu stiu ce sa zic despre asta. In primul rand nu vad cum ai fi putut avea acces la laborator.

-        -  Ce vrei sa spui?

-         - Tu nu iti mai amintesti nimic?

-          -Imi amintesc totul perfect, imi amintesc cum ieri te-am intrebat o formula de calcul al vitezei particulelor penta din compozitia nucleului de fenon.

-          -Tony...nu te-am mai vazut de cand ai fost dat afara din facultate.

-          -Poftim? Dat afara? Cum, nu inteleg.

-          -Da...in anul doi de facultate ai avut o incaierare cu unul dinre profesori, l-ai pocnit fix in nas, fracturandu-i-l. Ai fost dat afara a doua zi si de atunci nu te-am mai vazut.

-          -Nu e posibil asa ceva, tin minte ca am avut o divergenta cu domul Samuelson, dar in nici un caz nu am recurs la violenta, si dupa ceva timp am ajuns sa ma imprietenesc cu el.

-          -Nu asa imi amintesc eu lucrurile. Daca nu ma crezi poti sa te duci la Universitate sa iti cauti dosarul sigur il au in arhiva. O sa gasesti acolo toate informatiile.

-          -Ok, sa zicem ca e asa cum spui tu, atunci ce s-a intamplat? E posibil ca teoria mea sa fi functionat? Sa ma fi teleportat intr-adevar in timp, sa-mi iau locul in firul cronologic si cumva, cand mi-am retrait viata sa fi luat alte decizii, care mi-au modificat complet viitorul?

-          -Nu stiu ce sa zic, Tony, totul mi se pare cam greu de crezut. Calatorie in timp? Sa fim seriosi, de sute de ani s-a incercat lucrul asta fara rezultat, mi-e greu sa cred ca tu ai descoperit-o.

-          -Iti garantez ca am reusit sa o fac sa mearga. Iti pot explica totul in detaliu daca vrei sau...laboratorul! Trebuie sa mergem la laborator, sunt sigur ca avolo vom gasi toate raspunsurile.

-          -Despre ce laborator vorbesti?

-          -De la Institut, etajul trei, aripa de vest, Laboratorul de Fizica Aplicata.

-          -Tony...laboratorul ala a ars acum multi ani, au murit doi oameni in incendiu, nu a mai intrat nimeni in el de atunci.

-          -Mark, te rog, trebuie sa mergem acolo sa vedem. Aveam un seif in care imi tineam toata munca, toate calculele si formulele mele precum si o scrisoare in care am explicat ce eram pe cale sa fac. Sunt sigur ca o sa intelegi totul daca o gasim acolo.

-          -In privinta seifului ai dreptate, nu stiu de unde ai informatia asta, seiful a ramas neatins de incendiu si nu l-am putut deschide, singurii doi oameni care stiau combinatia fiind morti.

-         - Trebuie sa mergem neaparat sa vedem.

-          -Ok, lasa-ma sa ma schimb.

Calatoria de douazeci de minute cu masina a decurs in tacere. Odata ajunsi acolo, au intrat in cladire si au urcat la etajul trei. Mark a luat cheile de la paznicul aripei de vest, care l-a privit suspect pe Tony.

-          -Asta e Tony, esti pregatit?

-         - Mai pregatit ca niciodata, descuie-l!

Usa s-a deschis cu un scartait metalic, Mark a bajbait dupa intrerupator, reusind intr-un final sa aprinda luminile de rezerva, deoarece celelalte au ars in incendiu. Tony nu stia ce sa mai inteleaga.

-          -Parca ai spus ca a fost un incendiu aici, spuse Tony.

-          -Asa e, nu vezi urmarile focului pe pereti si echipamente?

-          -Mark, laboratorul e exact cum l-am lasat aseara inainte sa fac saltul.

-          -Tony, te simti bine? Nu e nimic aici decat mormane de cenusa, plastic topit si funingine.

Confuz, Tony se intoarce spre Mark, inchide ochii o secunda si cand ii deschide vede dezastrul.

-          -Mark, puteam sa jur ca laboratorul era intact. Nu inteleg ce se intampla.

-          -Poate e din cauza stresului, ai multe pe cap si imaginatia iti joaca feste. Vino aici, sa iti arat seiful. Nu stiu, insa, cum ai putea sa il deschizi.

-          -Incearca 1-7-2-5-6-7.

Spre surprinderea lui Mark combinatia a funcitonat si seiful s-a deschis. Dar nu era nimic acolo, doar cateva rapoarte vechi de cativa ani care nu aveau nici o legatura cu cercetarea lui Tony si nici urma de scrisoare.

-          -Nu pot sa zic ca ma surprinde, daca e asa cum spui tu, tu nu ai avut niciodata sansa sa lucrezi in laborator, deci practic nu ai inventat niciodata masina despre care vorbesti.

-          -La naiba, era ultima mea sansa. Ce ma fac acum?

-          -Ai putea sa incerci sa o construiesti din nou, daca ai reusit odata o poti face si a doua oara.

-          -E imposibil, am muncit mai bine de 15 ani la ea, ar trebui sa o iau de la capat cu toate calculele si formulele si in plus, nu dispun de tehnologia necesara pentru a reface dispozitivul. Sunt sigur ca nu pot face rost de un nou laborator, mai ales daca spui ca nici nu am terminat facultatea.

-          -Ce pot sa zic, Tony, imi pare rau, dar nu cred ca mai am cu ce sa te ajut. Adica tot ce mi-ai spus pana acum nu poti garanta ca e adevarat. Mi-e greu sa cred ca ai fost in stare sa faci o asemenea descoperire revolutionara.

-          -Nu-i nimic Mark, iti multumesc ca ai fost dispus sa ma ajuti. Du-ma acasa, te rog, simt nevoia sa dorm. O sa ma gandesc eu la ceva cand o sa imi limpezesc mintea.

-          -In regula, hai sa mergem.

Nu mai stia sigur adresa dar si-a gasit in buletin cardul de identitate si a luat-o de acolo. Mark l-a lasat in fata casei, si-a luat la revedere rugandu-l sa apeleze la el cand va avea nevoie sa vorbeasca cu cineva si l-a rugat sa aiba grija de el. Tony i-a multumit inca o data si a coborat din masina. A gasit usa deschisa, nefiind surprins, in confuzia de dimineata probabil a uitat sa o incuie, nu ca ar fi stiut unde era cheia oricum. A intrat in casa si ceva nu era in regula. I se parea ca s-a schimbat ceva fata de cum era de dimineata. A auzit un zgomot in bucatarie. S-a dus sa investigheze sursa si spre uimirea lui o femeie facea de mancare. Poate e cineva cunoscut mie, in noua viata, s-a gandit. A intrat in bucatarie si a salutat-o cu retinere. Femeia nu a auzit. S-a apropiat de ea, la aproximativ doi metri si a observat ca femeia nu i-a luat in seama prezenta. A incercat sa o atinga pe umar si intr-o clipa a disparut, casa revenind la normal, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Era deja a doua oara cand imaginatia ii facea feste. Nu s-a gandit pana acum la efectele secundare pe care avea sa le experimenteze in urma saltului. A stat putin, s-a gandit si a formulat teoria cum ca, cel mai probabil, cele doua existente ale lui se suprapuneau oarecum. Probabil femeia pe care a vazut-o in bucatarie facea parte din vechea lui viata, deoarece el nu ar fi locuit acolo, casa era probabil a ei. La fel si cu laboratorul, care in viata anterioara era in stare buna, iar acum era total distrus. 

Ceea ce Tony avea sa descopere mai tarziu era impactul devastator pe care calatoria sa in timp a avut asupra lumii in care traieste. Nu i-a afectat numai lui viata, ci a tuturor care au avut vreodata legatura cu el. El a fost doar o piatra care aruncata intr-un lac linistit starneste valuri care in timp ce se indreapta spre mal devin din ce in ce mai mari. Era aplicatia perfecta a fenomenului numit “The butterfly Effect” care, teoretic, spune ca orice actiune minuscula intr-un loc se propaga exponetial, avand consecinte devastatoare intr-un alt loc.

A inceput sa reflecteze asupra celor intamplate pana acum. A ajuns la concluzia ca, odata intros in timp, a facut alte alegeri care au dus la schimbarea cursului vietii sale. Dar, fiindca noul fir al evenimentelor era diferit, el nu a avut niciodata ocazia sa construiasca masina timpului, deci nu ar fi calatorit niciodata inapoi in timp. Asta era probabil motivul principal pentru care nu are absolut nici o amintire din noua lui viata alternativa si a ramas cu cele din vechea sa existenta. A inceput sa il doara capul si a scotocit prin sertare dupa niste analgezice. A gasit insa ceva mai interesant, o colecite de jurnale tinute de noua sa identitate. A inceput sa rasfoiasca printre pagini, primele dintre ele fiind pline de intamplari care le stia deja din viata sa anterioara. Ceva i-a atras totusi atentia. Era datat 5 decembrie 2052: “Starea continua de confuzie persista. Nu inteleg ce se intampla, e ca si cum ceva din mine lipseste. Ma simt de parca nu ar trebui sa exist, ca si cum exista un gol inauntrul meu. Totul a inceput acum doua nopti cand m-am trezit dintr-un vis ciudat. De atunci ma port ca un om pe jumatate mort, incapabil sa inteleg ce mi se intampla”

Si-a dat seama in acel moment cand a realizat saltul, s-a intors cu exact 15 ani in trecut. Nu si-ar fi dat seama de consecintele experimentului sau, nici nu avea cum, asa ceva nu s-a intamplat niciodata. Stia din experimentul cu pisica ce se poate intampla, era constient ca lucrurile aveau sa se schimbe dar era increzator ca avand la dispozitie 40 de ani de experienta de viata ar fi fost in stare sa nu isi repete greselile si sa duca o viata cat se poate de reusita.

A mai rasfoit prin jurnale o vreme, absolut tot ce citea i se intamplase si in viata anterioara, deci pana la urma nu existau diferente asa mari. Pana a ajuns la un anume pasaj: “ Azi am avut o incaierare cu profesorul meu de fizica nucleara. Totul a pornit de la o contradictie minora, m-a invitat in biroul sau pentru a discuta mai in detaliu. Nu stiu cum totul a luat o intorsatura urata si am reusit sa il lovesc. Probabil o sa fiu exmatriculat. Oricum nu stiu de ce m-am inscris la facultatea asta, simt ca si cum locul meu ar fi in alta parte.”

De aici incolo totul se schimba, este exmatriculat, prietena il paraseste, parintii lui rup orice legatura cu el si e nevoit sa se descurce singur. Si-a dat seama ca acel eveniment  aparent minor era intersectia in care cele doua drumuri se desparteau. A avut mai multe slujbe pe care le facea doar din nevoie de bani, iar in ultimii ani avea mari probleme cu alcoolul si drogurile. Totul e clar acum, se gandi Tony, am vrut doar sa o iau de la capat si sa mai traiesc inca odata toate momentele fericite si sa evit nenorocirile de care am avut parte, si am ajuns sa fiu un betiv ratat, cu o slujba de rahat si fara nici un prieten. Buna treaba, domnule Potter, buna treaba intr-adevar.

La scurt timp a adormit. S-a trezit destul de odihnit. I-a luat ceva timp sa isi revina si sa isi aduca aminte tot ce se intamplase pana acum. Un sentiment de regret a pus stapanire pe el. Trebuie sa gasesc o cale, isi zise, trebuie sa repar ce am stricat, nu pot lasa lucrurile asa cum sunt. A stat o perioada sa se gandeasca la ce ar putea face, dar nu i-a venit nici o idee. A renuntat si s-a dus sa dea drumul la televizor. Nu mergea nici un program, toate se pare ca erau oprite. Nu m-ar mira sa imi fi taiat cablul, se gandi. A gasit la un moment dat un program. Infatisa un batran, stand pe un fotoliu in fata camerei, fundalul din spatele lui fiind negru. S-a uitat la el si nu parea sa se miste, dar a observat ca respira. Vreo 5 minute a stat asa, fara sa schiteze vreun gest, si cand Tony se pregatea sa inchida televizorul batranul a deschis gura:

-          -Curios lucru timpul asta, nu-i asa?

Glasul lui avea o tenta metalica, de parca nu  isi mai folosise vocea de mult timp. Ceea ce l-a indignat, insa, era faptul ca batranul parea sa i se adreseze lui, desi se uita doar la camera. Acesta continua:

-          -Pana acum erau doua lucruri in lume care nu se puteau niciodata modifica: determinarea umana si timpul. Se pare ca m-am inselat in legatura cu al doilea lucru, nu-i asa Tony?

Tony a incremenit pur si simplu. Nu ii venea sa creada ce se intampla. S-a dus spre televizor, a intins mana sa il atinga. Nimic special, sticla si atat. Ce se intampla totusi? Cum de omul acela ii stie numele si cum de stie ca el se uita la televizor in momentul asta? Pana sa isi puna mai multe intrebari, batranul ii intrerupe sirul gandurilor.

-          -Se pare ca am subestimat puterea determinarii umane. Nu credeam ca veti fi vreodata in stare sa modificati linia neintrerupta a timpului. Dar ar fi trebuit sa ma astept ca se va intampla asta la un moment dat. De cand ati inceput sa existati, voi oamenii m-ati uimit in continuu. Ati aspirat intotdeauna la mai mult, ati vrut sa va imbunatatiti traiul si sa va impliniti visurile. Cine v-a creat a facut o treaba extraordinar de buna, nicaieri nu am mai vazut asa ambitie ca la voi.

-          -Cine...cine esti? Unde esti? De unde ma cunosti si ce vrei de la mine, reusi Tony sa spuna intr-un final, fiind oricum uimit ca vorbea cu un televizor.

-          -Am multe nume, dar cel mai cunoscut pentru voi este Chronos. Unde sunt e irelevant, iar pe tine am inceput sa te cunosc atunci cand mi-ai dat peste cap echilibrul de care am avut grija atata timp sa nu fie niciodata deranjat.

-          -Vrei sa zici ca...esti intr-un fel, stapanul timpului sau ceva de genul?

-          -Sunt multe lucruri, dar da, poti spune ca sunt asta. Tony, nu cred ca realizezi ce ai facut. Ai zguduit din temelii principiile care guverneaza lumea in care traiesti. De cand ai sarit inapoi in timp, orice decizie, orice interactiune care ai avut-o de atunci incolo a daunat universului tau si al tuturor oamenilor. Nu ai de unde sa stii, dar acum 14 ani cand te-ai hotarat sa faci stanga pe strada Principala, in loc sa faci dreapta asa cum era normal cand te duceai mereu acasa, masina care ar fi trebuit sa fie in spatele tau la urmatoarea intersectie nu a observat semaforul rosu si a fost lovita din plin de un camion, omorand toti pasagerii dinauntru. In masina era un copil de 10 ani. Cand avea sa creasca, acest baiat s-ar fi casatorit cu o frumoasa creatoare de moda. Ei ar fi avut la randul lor un fiu care, daca ar fi ajuns la maturitate ar fi descoperit leacul pentru SIDA. Odata descoperit leacul, ar fi salvat viata lui Jeremy Irons, omul care avea sa fie cel mai important conducator al tarii voastre, omul care de unul singur ar fi pus pe picioare un sistem de aparare impotriva atacurilor nucleare, sistem care ar fi impiedicat razboiul nuclear care o sa aiba loc peste 86 de ani, distrugand omenirea. Vezi tu, Tony, de unul singur ai reusit sa aduci sfarsitul lumii, fara sa iti dai seama.

-          -Spune-mi ce sa fac, ajuta-ma sa imi repar greseala, fac orice, te rog!

-          -E prea tarziu acum, lucrurile care au fost puse in miscare nu mai pot fi oprite. O noua tentativa de a calatori inapoi pentru a-ti indrepta greseala probabil va avea consecinte dezastruoase. Daca universul a reusit sa fie zguduit de prima ta calatorie, fiind pe cale sa faca implozie, o noua actiune de genul asta ar distruge viata asa cum o stii. Exista totusi un mod sa iti repari greseala. Pana si eu am indoieli ca iti va reusi, dar alta alternativa nu este. Ati ajuns sa imi fiti dragi, observandu-va de atata timp, cu toate razboaiele si problemele voastre, sunteti probabil cea mai complexa si interesanta rasa pe care mi-a fost dat sa o vad. Asa ca te voi ajuta Tony, te voi ajuta sa resabilesti echilibrul si sa iti refaci viata.

-          -Spune-mi ce trebuie sa fac, imi pare extrem de rau pentru ceea ce am facut si vreau sa fac tot posibilul pentru a repara daunele provocate.

-          -Pentru inceput, vino la mine, trebuie sa iti arat ceva.

Infirmierul care a intrat in camera lui nu era prea surprins sa il vada cu palmele lipite de ecranul televizorului, parca incercand sa intre inauntru. I-a pus usor mana pe umar, incercand sa nu il sperie, i-a soptit ceva usor in ureche si l-a luat de mana sa il puna in pat. Tony nu s-a impotrivit, privind infirmierul fix in ochi cu o privire in care se citea disperarea si deznadejdea. Tony era internat in spitaul pentru boli mintale de aproximativ doi ani, fiind diagnosticat cu schizofrenie acum aproximativ 4 ani. Boala s-a manifestat foarte rapid, internarea intr-o clinica de specialitate fiind iminenta. Tony prezenta toate semnele bolii sale, auzea voci si vedea imagini care nu erau acolo, adeseori se deconecta de lumea reala pentru ore intregi, chiar si zile si vorbea tot felul de lucruri fara noima despre calatoria in timp si despre cat de rau ii pare pentru ce a facut.

Motivul pentru care infirmierul a venit la el in camera a fost sa verifice daca se afla in deplinatatea facultatilor mintale, deoarece avea sa ii inmaneze o scrisoare. Dupa ce l-a asezat pe pat si l-a linistit, Tony si-a revenit in fire, putin confuz, dar in rest constient de starea sa. Infirmierul i-a inmanat scrisoarea si l-a lasat singur sa o citeasca. Pe plic se afla scris numele si adresa avocatului sau la expeditor, iar la destinatar era scris numele sau, dar fara adresa. A deschis plicul si a inceput sa citeasca:

“Pentrul domnul Tony Potter, Profesor Doctor Universitar, prim-cercetator la Institutul de Fizica si Astrofizica,

Dupa indelungi ani de cercetari si experimente, am reusit intr-un final sa aflu secretul calatoriei in timp. Azi este 3 decembrie 2067. Dupa numeroase teste si setari am reusit sa calibrez masina sa ma trimita inapoi in trecut. Nu sunt sigur ca aceasta scrisoare va vedea lumina zilei, din cauza numeroaselor paradoxuri care pot aparea in cazul acestei actiuni. Totusi, in caz ca cineva o sa o primeasca, va rog sa ma cautati si sa mi-o inmanati, in caz ca mai exist. Vreau sa ii spun sotiei mele ca imi pare rau in caz ca o sa mi se intample ceva, dar visul meu este prea aproape de indeplinire ca sa mai reunt acum.

Ca inchieiere, vreau sa ii comunic persoanei mele, oricare ar fi in acest moment, ca daca citeste aceasta scrisoare inseamna ca experimentul a reusit.”

A mai citit de cateva ori scrisoarea si cand se pregatea sa o puna din nou in plic, a observat ca era ceva scris pe spate:

--primul salt a esuat, nu am reusit sa ma intorc prea departe.

--al doilea m-a trimis inapoi cu 2 ani, dar nu imi amintesc ce s-a intamplat, tot ce am descoperit a fost din jurnal

--al treilea salt, efecte secundare puternice, incep sa vad cum se intersecteaza doua lumi. Am viziuni ciudate si halucinatii. Nu mai stiu ce e real sau nu.

--al patrulea salt, SA NU AI INCREDERE IN OMUL DIN TELEVIZOR, OMUL DIN TELEVIZOR NU TE VA AJUTA, ITI VA FACE RAU SI TE VA...

Aici scrisul era intrerupt brusc. Naucit, Tony nu stia ce sa creada. Era convins ca sufera de schizofrenie. Totusi nu avea cine sa scrie scrisoarea decat el, era scrisul lui si doar el stia de experimentul pe care l-a facut. S-a intins pe pat sa isi limpezeasca gandurile si in scurt timp a adormit.