Calatorul din spatele timpului

Tony este un inginer renumit la un mare institut de cercetare. Specializarea lui este mecanica cuantica si teoria relativitatii. Cea mai mare pasiune a sa este calatoria in timp si toate paradoxurile pe care le implica. Este de parere ca exista doar o singura cronologie si daca ar fi posibila calatoria in timp, doar o singura versiune a sa ar putea sa existe intr-un anumit moment. Aplicatiile acestei teorii ar fi nemarginite. Ganditi-va doar cum ar fi sa o puteti lua de la capat, sa puteti face alegerile corecte in viata si sa corectati toate greselile pe care le-ati facut de-a lungul timpului. Tony este pe cale sa faca o descoperire revolutionara, fiind ultima lui sansa de a-si implini visul, deoarece la varsta pe care o are creierul sa va incepe sa intre in regres, nemai fiind in stare sa isi foloseasca toate cunostintele pe deplin. Desi viata lui a fost per total plina de bucurii si lipsita de probleme, exista totusi dorinta de a o lua de la capat si a trai din nou toate momentele bune de-a lungul timpului. Era o sansa la imortalitate, iar Tony era constient ca daca va reusi, viata lui se va schimba complet. Se gandea doar la cate lucruri ar fi putut sa invete in continuare, si la infinitele moduri in care isi poate folosi cele invatate.

Principiul calatoriei in timp era simplu: era de parere ca fiecare om are propriul sau fir al vietii, propria sa amprenta pe linia temporala. Daca reusea sa sintetizeze o gaura neagra legata de firul sau temporal, ar fi fost posibil sa se intoarca in timp, poate chiar la inceputul vietii sale. Si-a petrecut 15 ani din viata incercand sa construiasca un dispozitiv care sa faciliteze aceasta calatorie. A avut mai multe experimente nereusite, dar fiindca niciodata nu a experimentat pe pielea lui, nu a reusit sa isi dea seama ce nu merge. A facut de curand incercari pe pisica lui. A reusit sa ii lege linia cronologica de aparat, teleportand-o din prezent. Nu reusea sa inteleaga de ce pisica nu se mai intorsese. Daca teoria lui era buna, pisica ar fi fost ca si cum nu ar fi plecat niciodata. Pur si simplu o teleporta inapoi in trecut, o lua de la capat cu viata sa, dar in final ar fi trebuit sa ajunga in acelasi loc. Crezand ca a esuat, s-a intors acasa. La cina, i-a trecut prin minte sa o intrebe pe sotia sa daca au avut vreodata o pisica. Mirata ca el nu-si mai aducea aminte, i-a reamintit ca pisica lor a murit acum doi ani, calcata de masina. Era ingropata in curtea din spate. Tony a ramas fara cuvinte. Experimentul sau a reusit. A trimis pisica in trecut, iar aceasta, facand alte alegeri decat in viata anterioara, finalitatea acestor alegeri a fost moartea sa. Si-a terminat cina si s-a intors la laborator. A inceput sa calibreze aparatul ca sa se potriveasca cu morfologia sa. Nu mai putea astepta, avea sa se intoarca in trecut in seara asta, orice s-ar intampla si nu mai avea de gand sa dea inapoi. Dupa cateva ore de munca, a testat aparatul si toate testele au iesit ok. Nu era in totalitate sigur ca va avea aceleasi rezultate ca pe pisica, dar nu mai conta. Facuse cea mai mare descoperire din istoria omenirii si sa fie al naibii daca ar fi dat inapoi acum. Cu ajutorul unor electrozi s-a conectat la masinarie, a setat-o sa mearga aproximativ 30 de ani in trecut si a tras aer adanc in piept. Inainte de asta a lasat o scrisoare pentru avocatul sau, explicand ce avea de gand sa faca, in caz ca experimentul nu va reusi. Pe plic i-a lasat instructiuni, rugandul ca sa i-o inmaneze in caz ca s-ar fi intamplat ceva. Nu mai ramanea decat sa apese butonul de activare si viata lui se va schimba complet. A stat cateva minute fara sa se gandeasca la ceva anume, si a apasat butonul. Ceea ce a simtit in acel moment depasea cu mult orice senzatie avuta vreodata in viata sa. In primul rand trupul sau a devenit rigid. Nu isi mai simtea deloc mainile si picioarele si era incapabil sa se miste. O durere cumplita i-a strabatut sira spinarii, oprindu-se in spatele creierului. Urechile ii rasunau ingrozitor si simtea cum toate celulele din corpul sau incepeau sa se dezintegreze. La scurt timp si-a pierdut cunostinta.

S-a trezit in pat, plin de sudoare, ca si cum ar fi avut un cosmar. Primul lucru pe care l-a observat a fost ca nu era in patul lui. S-a sculat, a aprins lumina si a vazut ca nu era in camera sa. Avea o durere puternica de cap. S-a dus la baie sa caute niste analgezice. Insa nu cunostea casa, era ca un strain in locuinta altcuiva. Ii era clar ca asta nu ar fi fost niciodata casa lui, era prea mica, prea dezordonata si prea saracacioasa. A gasit intr-un final baia. S-a uitat in oglinda si primul lucru pe care l-a observat a fost ca avea aceeasi varsta ca atunci cand a plecat. Parul sau incepea sa ii carunteasca si ii apareau primele riduri. SIngurul lucru care i-a trecut prin cap a fost ca experimentul a esuat. Totusi unde se afla? A cui era casa si cum a ajuns aici. S-a gandit ca l-a gasit cineva in laborator, si l-a luat acolo, dar de ce nu l-ar fi dus la urgente, sau macar la el acasa. A cui era casa asta? S-a mai plimbat un pic in jur si s-a uitat la ceas. Era 3:15 dinimeata, iar el a pornit aparatul la 3:00. Era chiar aceeasi data ca atunci cand a facut saltul, 3 decembrie 2067. S-a asezat inapoi pe pat si a inceput sa se gandeasca la ce ar fi putut merge prost. Masina cu siguranta a mers, l-a teleportat cumva, dar nu intelegea de ce nu a functionat asa cum s-a asteptat. A stat pana in jur de 5 dimineata si intr-un final a adormit.

Pe la 9 l-a trezit telefonul. A ridicat receptorul si a raspuns:

-  -       - Alo?

-   -       -Tony ce faci frate?

-    -      -Pana acum dormeam, cine e la telefon?

-     -     -Sunt Andy, de la magazin. Ce naiba ai facut azi noapte, iar te-ai imbatat? Ai uitat ca azi trebuia sa vii la munca? Face urat nenorocitul asta de Walter, zice ca te va da afara daca mai continui asa.

-      -    -Stai putin, ce? Nu cunosc nici un Andy de la nici un magazin, numele meu este Tony Potter, sunt inginer la Institutul de Fizica si Astrofizica.

-       -   -Da, sigur ca esti. Iar ai luat pastilele alea nenorocite? Iar ai inceput sa delirezi? Misca-ti fundul ala lenes aici ca te omoara nebunul ala.

Si a inchis.

Ce naiba se intampla? Cine naiba e Andy si ce vroia? Era clar ca nu era in casa lui si ca a fost confundat cu proprietarul. Dar cine era proprietarul, si cum de il chema tot Tony? A mai stat un pic pe pat, confuz, dar pana la urma s-a ridicat si s-a dus la baie sa isi dea cu niste apa pe fata. S-a uitat in oglinda incercand sa dea sens lucrurilor care i s-au intamplat, dar nu reusea in nici un fel. S-a mai plimbat un pic prin casa, stramband din nas la mobila de prost gust si la dezordinea care il ducea cu gandul la zilele cand locuia in caminul studentesc al facultatii de fizica. Cand era gata sa se intoarca in dormitor, ceva i-a atras atentia. Era o fotografie inramata pe televizor. Era el, probabil acum 2-3 ani, impreuna cu un barbat pe care nu il cunostea. A ridicat fotografia, s-a uitat atent, si a incercat sa gaseasca o explicatie logica. Sa fie oare casa celui din poza, sa fie el cel care l-a gasit in laborator si sa-l fi adus aici? Era oare posibil ca experimentul sa ii fi afectat in vreun fel memoria astfel incat sa nu isi mai aduca aminte de el? Toate intrebarile astea ii dadeau dureri de cap. S-a hotarat ca trebuie sa se duca acasa, sotia sa probabil e moarta de ingrijorare. Si-a cautat hainele dar nu a reusit sa se gaseasca. S-a gandit sa imprumute cateva de la proprietarul casei, avand de gand, normal, sa i le inapoieze.

A pornit pe jos spre casa, cunostea cartierul si nu era departe. In timp ce mergea pe trotuar aude o voce ca il striga:

-        -  Tony, hei Tony!

Se intoarce sa vada cine e, un barbat de vreo 35 de ani, in trening, facand jogging, il ajungea din urma.

-         - Tony, salut omule ce faci? Nu trebuia sa fii la munca?

-          -Uhm, te cunosc de undeva?

-          -Hah ce glumet esti in dimineata asta, iar ai luat ceva la bord?

-          -Uite ce e, nu stiu de ce toata lumea ma intreaba daca sunt sub influenta alcoolului sau drogurilor sau mai stiu eu ce, dar sunt absolut sigur ca am mintea limpede, iar pe tine nu te-am vazut in viata mea!

-          -Bai, sa imi dai si mie ce fumezi, neaparat

-          -Nu fumez nimic si te rog sa ma lasi in pace!

-          -Ok omule, cand iti revii sa ma cauti, mai stam si noi la o bere.

L-a privit pe individ cum se indeparteaza alergand si incepe din nou sa isi puna intrebari. Dar nefiind in stare sa le gaseasca nici lor raspunsul s-a hotarat sa ajunga acasa mai repede si sa-si vada sotia. Ajuns in fata casei, o ia pe alee spre usa de la intrare. Ciudat, nu-si amintea sa fi avut vreodata o minipiscina in curte, probabil au venit nepotii din partea ei in vizita. Si-a dat seama ca nu avea la el cheile si a sunat la usa. La scurt timp i-a raspuns o fetita cu parul ud, intr-un costum de baie. Nu avea mai mult de 12 ani, iar Tony nu o cunostea. S-a dat un pic in spate, s-a uitat mai bine la casa, era numarul 23 asa cum era normal.

-        -  Buna ziua! Zise fetita

-         - Buna, uhm, tu cine esti?

-         - Asta ar trebui sa va intreb pe dumneavoastra, domnu’, ca matale ai sunat la noi la usa.

-          -Vrei sa spui ca locuiesti aici?

-          -Da, de cand m-am nascut. MAMA! E un nene ciudat la usa!

Usa se deschise larg si o vazu pe sotia sa in spatele fetitei.

-          -Mary, slava domnului, nici nu-ti va veni sa crezi prin cate am trecut.

Femeia se uita la el suspect si spune:

-         - Va cunosc de undeva?

-          -Mary, sunt eu Tony, sotul tau, ce naiba nu ma recunosti?

-          -Domnule, daca ai chef de glume ai gresit casa, nu stiu cine esti nici ce vrei, dar daca nu pleci acum il chem pe sotul meu!

-          -Mary, ce naiba se intampla, asta e casa mea, sunt casatorit cu tine de 20 de ani, cum e posibil sa nu stii cine esti.

Un barbat se apropie de cele doua:

-          -Cine sunteti si de ce imi deranjati familia?

-          -Eu...ma scuzati, am gresit adresa.

Se intoarce si pleaca grabit din curte. Se pare ca experimentul a  avut mai mult efect decat s-ar fi asteptat, dar nu isi dadea seama ce se intamplase. El era in continuare el, numai ca viata lui era complet diferita, desi el isi amintea totul asa cum trebuia sa fie. Parca ar tra viata altcuiva, dar avand amintirile sale. S-a plimbat o vreme pe strada incercand sa se gandeasca ce ar putea face in continuare. Si-a dat seama ca singurul care ar putea gasi o explicatie estie Mark Walberg, bunul sau prieten si un savant aproape la fel de stralucit. A luat-o spre casa lui, sperand ca il va gasi acolo unde trebuie.

A ajuns intr-un final si a sunat la usa. Mark era in halatul de baie, un pic surprins la vederea lui Tony.

-        -  Tony? Tony Potter? Dumnezeule, cat au trecut 20 de ani?

-         - Douazeci de ani? Despre ce...Mark, am o problema.

-         - Sunt bucuros ca te vad dupa atatia ani, dar cu ce ocazie ai trecut pe la mine, cu ce iti pot fi de folos?

-          -Daca ma inviti inauntru o sa iti povestesc tot.

-          -Sigur ca da, intra te rog. Te servesc cu ceva? Tocmai ce am facut cafea, iti pun si tie o cana?

-          -Sigur, multumesc.

-          -Ia loc te rog, spune-mi ce s-a intamplat.

Tony i-a povestit tot ce se intamplase incepand de cand s-a conectat la aparat, cum s-a trezit intr-o casa straina, conversatiile cu oameni pe care nu ii cunostea si ceea ce s-a intamplat la el acasa.

-        -  Tony, nu stiu ce sa zic despre asta. In primul rand nu vad cum ai fi putut avea acces la laborator.

-        -  Ce vrei sa spui?

-         - Tu nu iti mai amintesti nimic?

-          -Imi amintesc totul perfect, imi amintesc cum ieri te-am intrebat o formula de calcul al vitezei particulelor penta din compozitia nucleului de fenon.

-          -Tony...nu te-am mai vazut de cand ai fost dat afara din facultate.

-          -Poftim? Dat afara? Cum, nu inteleg.

-          -Da...in anul doi de facultate ai avut o incaierare cu unul dinre profesori, l-ai pocnit fix in nas, fracturandu-i-l. Ai fost dat afara a doua zi si de atunci nu te-am mai vazut.

-          -Nu e posibil asa ceva, tin minte ca am avut o divergenta cu domul Samuelson, dar in nici un caz nu am recurs la violenta, si dupa ceva timp am ajuns sa ma imprietenesc cu el.

-          -Nu asa imi amintesc eu lucrurile. Daca nu ma crezi poti sa te duci la Universitate sa iti cauti dosarul sigur il au in arhiva. O sa gasesti acolo toate informatiile.

-          -Ok, sa zicem ca e asa cum spui tu, atunci ce s-a intamplat? E posibil ca teoria mea sa fi functionat? Sa ma fi teleportat intr-adevar in timp, sa-mi iau locul in firul cronologic si cumva, cand mi-am retrait viata sa fi luat alte decizii, care mi-au modificat complet viitorul?

-          -Nu stiu ce sa zic, Tony, totul mi se pare cam greu de crezut. Calatorie in timp? Sa fim seriosi, de sute de ani s-a incercat lucrul asta fara rezultat, mi-e greu sa cred ca tu ai descoperit-o.

-          -Iti garantez ca am reusit sa o fac sa mearga. Iti pot explica totul in detaliu daca vrei sau...laboratorul! Trebuie sa mergem la laborator, sunt sigur ca avolo vom gasi toate raspunsurile.

-          -Despre ce laborator vorbesti?

-          -De la Institut, etajul trei, aripa de vest, Laboratorul de Fizica Aplicata.

-          -Tony...laboratorul ala a ars acum multi ani, au murit doi oameni in incendiu, nu a mai intrat nimeni in el de atunci.

-          -Mark, te rog, trebuie sa mergem acolo sa vedem. Aveam un seif in care imi tineam toata munca, toate calculele si formulele mele precum si o scrisoare in care am explicat ce eram pe cale sa fac. Sunt sigur ca o sa intelegi totul daca o gasim acolo.

-          -In privinta seifului ai dreptate, nu stiu de unde ai informatia asta, seiful a ramas neatins de incendiu si nu l-am putut deschide, singurii doi oameni care stiau combinatia fiind morti.

-         - Trebuie sa mergem neaparat sa vedem.

-          -Ok, lasa-ma sa ma schimb.

Calatoria de douazeci de minute cu masina a decurs in tacere. Odata ajunsi acolo, au intrat in cladire si au urcat la etajul trei. Mark a luat cheile de la paznicul aripei de vest, care l-a privit suspect pe Tony.

-          -Asta e Tony, esti pregatit?

-         - Mai pregatit ca niciodata, descuie-l!

Usa s-a deschis cu un scartait metalic, Mark a bajbait dupa intrerupator, reusind intr-un final sa aprinda luminile de rezerva, deoarece celelalte au ars in incendiu. Tony nu stia ce sa mai inteleaga.

-          -Parca ai spus ca a fost un incendiu aici, spuse Tony.

-          -Asa e, nu vezi urmarile focului pe pereti si echipamente?

-          -Mark, laboratorul e exact cum l-am lasat aseara inainte sa fac saltul.

-          -Tony, te simti bine? Nu e nimic aici decat mormane de cenusa, plastic topit si funingine.

Confuz, Tony se intoarce spre Mark, inchide ochii o secunda si cand ii deschide vede dezastrul.

-          -Mark, puteam sa jur ca laboratorul era intact. Nu inteleg ce se intampla.

-          -Poate e din cauza stresului, ai multe pe cap si imaginatia iti joaca feste. Vino aici, sa iti arat seiful. Nu stiu, insa, cum ai putea sa il deschizi.

-          -Incearca 1-7-2-5-6-7.

Spre surprinderea lui Mark combinatia a funcitonat si seiful s-a deschis. Dar nu era nimic acolo, doar cateva rapoarte vechi de cativa ani care nu aveau nici o legatura cu cercetarea lui Tony si nici urma de scrisoare.

-          -Nu pot sa zic ca ma surprinde, daca e asa cum spui tu, tu nu ai avut niciodata sansa sa lucrezi in laborator, deci practic nu ai inventat niciodata masina despre care vorbesti.

-          -La naiba, era ultima mea sansa. Ce ma fac acum?

-          -Ai putea sa incerci sa o construiesti din nou, daca ai reusit odata o poti face si a doua oara.

-          -E imposibil, am muncit mai bine de 15 ani la ea, ar trebui sa o iau de la capat cu toate calculele si formulele si in plus, nu dispun de tehnologia necesara pentru a reface dispozitivul. Sunt sigur ca nu pot face rost de un nou laborator, mai ales daca spui ca nici nu am terminat facultatea.

-          -Ce pot sa zic, Tony, imi pare rau, dar nu cred ca mai am cu ce sa te ajut. Adica tot ce mi-ai spus pana acum nu poti garanta ca e adevarat. Mi-e greu sa cred ca ai fost in stare sa faci o asemenea descoperire revolutionara.

-          -Nu-i nimic Mark, iti multumesc ca ai fost dispus sa ma ajuti. Du-ma acasa, te rog, simt nevoia sa dorm. O sa ma gandesc eu la ceva cand o sa imi limpezesc mintea.

-          -In regula, hai sa mergem.

Nu mai stia sigur adresa dar si-a gasit in buletin cardul de identitate si a luat-o de acolo. Mark l-a lasat in fata casei, si-a luat la revedere rugandu-l sa apeleze la el cand va avea nevoie sa vorbeasca cu cineva si l-a rugat sa aiba grija de el. Tony i-a multumit inca o data si a coborat din masina. A gasit usa deschisa, nefiind surprins, in confuzia de dimineata probabil a uitat sa o incuie, nu ca ar fi stiut unde era cheia oricum. A intrat in casa si ceva nu era in regula. I se parea ca s-a schimbat ceva fata de cum era de dimineata. A auzit un zgomot in bucatarie. S-a dus sa investigheze sursa si spre uimirea lui o femeie facea de mancare. Poate e cineva cunoscut mie, in noua viata, s-a gandit. A intrat in bucatarie si a salutat-o cu retinere. Femeia nu a auzit. S-a apropiat de ea, la aproximativ doi metri si a observat ca femeia nu i-a luat in seama prezenta. A incercat sa o atinga pe umar si intr-o clipa a disparut, casa revenind la normal, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Era deja a doua oara cand imaginatia ii facea feste. Nu s-a gandit pana acum la efectele secundare pe care avea sa le experimenteze in urma saltului. A stat putin, s-a gandit si a formulat teoria cum ca, cel mai probabil, cele doua existente ale lui se suprapuneau oarecum. Probabil femeia pe care a vazut-o in bucatarie facea parte din vechea lui viata, deoarece el nu ar fi locuit acolo, casa era probabil a ei. La fel si cu laboratorul, care in viata anterioara era in stare buna, iar acum era total distrus. 

Ceea ce Tony avea sa descopere mai tarziu era impactul devastator pe care calatoria sa in timp a avut asupra lumii in care traieste. Nu i-a afectat numai lui viata, ci a tuturor care au avut vreodata legatura cu el. El a fost doar o piatra care aruncata intr-un lac linistit starneste valuri care in timp ce se indreapta spre mal devin din ce in ce mai mari. Era aplicatia perfecta a fenomenului numit “The butterfly Effect” care, teoretic, spune ca orice actiune minuscula intr-un loc se propaga exponetial, avand consecinte devastatoare intr-un alt loc.

A inceput sa reflecteze asupra celor intamplate pana acum. A ajuns la concluzia ca, odata intros in timp, a facut alte alegeri care au dus la schimbarea cursului vietii sale. Dar, fiindca noul fir al evenimentelor era diferit, el nu a avut niciodata ocazia sa construiasca masina timpului, deci nu ar fi calatorit niciodata inapoi in timp. Asta era probabil motivul principal pentru care nu are absolut nici o amintire din noua lui viata alternativa si a ramas cu cele din vechea sa existenta. A inceput sa il doara capul si a scotocit prin sertare dupa niste analgezice. A gasit insa ceva mai interesant, o colecite de jurnale tinute de noua sa identitate. A inceput sa rasfoiasca printre pagini, primele dintre ele fiind pline de intamplari care le stia deja din viata sa anterioara. Ceva i-a atras totusi atentia. Era datat 5 decembrie 2052: “Starea continua de confuzie persista. Nu inteleg ce se intampla, e ca si cum ceva din mine lipseste. Ma simt de parca nu ar trebui sa exist, ca si cum exista un gol inauntrul meu. Totul a inceput acum doua nopti cand m-am trezit dintr-un vis ciudat. De atunci ma port ca un om pe jumatate mort, incapabil sa inteleg ce mi se intampla”

Si-a dat seama in acel moment cand a realizat saltul, s-a intors cu exact 15 ani in trecut. Nu si-ar fi dat seama de consecintele experimentului sau, nici nu avea cum, asa ceva nu s-a intamplat niciodata. Stia din experimentul cu pisica ce se poate intampla, era constient ca lucrurile aveau sa se schimbe dar era increzator ca avand la dispozitie 40 de ani de experienta de viata ar fi fost in stare sa nu isi repete greselile si sa duca o viata cat se poate de reusita.

A mai rasfoit prin jurnale o vreme, absolut tot ce citea i se intamplase si in viata anterioara, deci pana la urma nu existau diferente asa mari. Pana a ajuns la un anume pasaj: “ Azi am avut o incaierare cu profesorul meu de fizica nucleara. Totul a pornit de la o contradictie minora, m-a invitat in biroul sau pentru a discuta mai in detaliu. Nu stiu cum totul a luat o intorsatura urata si am reusit sa il lovesc. Probabil o sa fiu exmatriculat. Oricum nu stiu de ce m-am inscris la facultatea asta, simt ca si cum locul meu ar fi in alta parte.”

De aici incolo totul se schimba, este exmatriculat, prietena il paraseste, parintii lui rup orice legatura cu el si e nevoit sa se descurce singur. Si-a dat seama ca acel eveniment  aparent minor era intersectia in care cele doua drumuri se desparteau. A avut mai multe slujbe pe care le facea doar din nevoie de bani, iar in ultimii ani avea mari probleme cu alcoolul si drogurile. Totul e clar acum, se gandi Tony, am vrut doar sa o iau de la capat si sa mai traiesc inca odata toate momentele fericite si sa evit nenorocirile de care am avut parte, si am ajuns sa fiu un betiv ratat, cu o slujba de rahat si fara nici un prieten. Buna treaba, domnule Potter, buna treaba intr-adevar.

La scurt timp a adormit. S-a trezit destul de odihnit. I-a luat ceva timp sa isi revina si sa isi aduca aminte tot ce se intamplase pana acum. Un sentiment de regret a pus stapanire pe el. Trebuie sa gasesc o cale, isi zise, trebuie sa repar ce am stricat, nu pot lasa lucrurile asa cum sunt. A stat o perioada sa se gandeasca la ce ar putea face, dar nu i-a venit nici o idee. A renuntat si s-a dus sa dea drumul la televizor. Nu mergea nici un program, toate se pare ca erau oprite. Nu m-ar mira sa imi fi taiat cablul, se gandi. A gasit la un moment dat un program. Infatisa un batran, stand pe un fotoliu in fata camerei, fundalul din spatele lui fiind negru. S-a uitat la el si nu parea sa se miste, dar a observat ca respira. Vreo 5 minute a stat asa, fara sa schiteze vreun gest, si cand Tony se pregatea sa inchida televizorul batranul a deschis gura:

-          -Curios lucru timpul asta, nu-i asa?

Glasul lui avea o tenta metalica, de parca nu  isi mai folosise vocea de mult timp. Ceea ce l-a indignat, insa, era faptul ca batranul parea sa i se adreseze lui, desi se uita doar la camera. Acesta continua:

-          -Pana acum erau doua lucruri in lume care nu se puteau niciodata modifica: determinarea umana si timpul. Se pare ca m-am inselat in legatura cu al doilea lucru, nu-i asa Tony?

Tony a incremenit pur si simplu. Nu ii venea sa creada ce se intampla. S-a dus spre televizor, a intins mana sa il atinga. Nimic special, sticla si atat. Ce se intampla totusi? Cum de omul acela ii stie numele si cum de stie ca el se uita la televizor in momentul asta? Pana sa isi puna mai multe intrebari, batranul ii intrerupe sirul gandurilor.

-          -Se pare ca am subestimat puterea determinarii umane. Nu credeam ca veti fi vreodata in stare sa modificati linia neintrerupta a timpului. Dar ar fi trebuit sa ma astept ca se va intampla asta la un moment dat. De cand ati inceput sa existati, voi oamenii m-ati uimit in continuu. Ati aspirat intotdeauna la mai mult, ati vrut sa va imbunatatiti traiul si sa va impliniti visurile. Cine v-a creat a facut o treaba extraordinar de buna, nicaieri nu am mai vazut asa ambitie ca la voi.

-          -Cine...cine esti? Unde esti? De unde ma cunosti si ce vrei de la mine, reusi Tony sa spuna intr-un final, fiind oricum uimit ca vorbea cu un televizor.

-          -Am multe nume, dar cel mai cunoscut pentru voi este Chronos. Unde sunt e irelevant, iar pe tine am inceput sa te cunosc atunci cand mi-ai dat peste cap echilibrul de care am avut grija atata timp sa nu fie niciodata deranjat.

-          -Vrei sa zici ca...esti intr-un fel, stapanul timpului sau ceva de genul?

-          -Sunt multe lucruri, dar da, poti spune ca sunt asta. Tony, nu cred ca realizezi ce ai facut. Ai zguduit din temelii principiile care guverneaza lumea in care traiesti. De cand ai sarit inapoi in timp, orice decizie, orice interactiune care ai avut-o de atunci incolo a daunat universului tau si al tuturor oamenilor. Nu ai de unde sa stii, dar acum 14 ani cand te-ai hotarat sa faci stanga pe strada Principala, in loc sa faci dreapta asa cum era normal cand te duceai mereu acasa, masina care ar fi trebuit sa fie in spatele tau la urmatoarea intersectie nu a observat semaforul rosu si a fost lovita din plin de un camion, omorand toti pasagerii dinauntru. In masina era un copil de 10 ani. Cand avea sa creasca, acest baiat s-ar fi casatorit cu o frumoasa creatoare de moda. Ei ar fi avut la randul lor un fiu care, daca ar fi ajuns la maturitate ar fi descoperit leacul pentru SIDA. Odata descoperit leacul, ar fi salvat viata lui Jeremy Irons, omul care avea sa fie cel mai important conducator al tarii voastre, omul care de unul singur ar fi pus pe picioare un sistem de aparare impotriva atacurilor nucleare, sistem care ar fi impiedicat razboiul nuclear care o sa aiba loc peste 86 de ani, distrugand omenirea. Vezi tu, Tony, de unul singur ai reusit sa aduci sfarsitul lumii, fara sa iti dai seama.

-          -Spune-mi ce sa fac, ajuta-ma sa imi repar greseala, fac orice, te rog!

-          -E prea tarziu acum, lucrurile care au fost puse in miscare nu mai pot fi oprite. O noua tentativa de a calatori inapoi pentru a-ti indrepta greseala probabil va avea consecinte dezastruoase. Daca universul a reusit sa fie zguduit de prima ta calatorie, fiind pe cale sa faca implozie, o noua actiune de genul asta ar distruge viata asa cum o stii. Exista totusi un mod sa iti repari greseala. Pana si eu am indoieli ca iti va reusi, dar alta alternativa nu este. Ati ajuns sa imi fiti dragi, observandu-va de atata timp, cu toate razboaiele si problemele voastre, sunteti probabil cea mai complexa si interesanta rasa pe care mi-a fost dat sa o vad. Asa ca te voi ajuta Tony, te voi ajuta sa resabilesti echilibrul si sa iti refaci viata.

-          -Spune-mi ce trebuie sa fac, imi pare extrem de rau pentru ceea ce am facut si vreau sa fac tot posibilul pentru a repara daunele provocate.

-          -Pentru inceput, vino la mine, trebuie sa iti arat ceva.

Infirmierul care a intrat in camera lui nu era prea surprins sa il vada cu palmele lipite de ecranul televizorului, parca incercand sa intre inauntru. I-a pus usor mana pe umar, incercand sa nu il sperie, i-a soptit ceva usor in ureche si l-a luat de mana sa il puna in pat. Tony nu s-a impotrivit, privind infirmierul fix in ochi cu o privire in care se citea disperarea si deznadejdea. Tony era internat in spitaul pentru boli mintale de aproximativ doi ani, fiind diagnosticat cu schizofrenie acum aproximativ 4 ani. Boala s-a manifestat foarte rapid, internarea intr-o clinica de specialitate fiind iminenta. Tony prezenta toate semnele bolii sale, auzea voci si vedea imagini care nu erau acolo, adeseori se deconecta de lumea reala pentru ore intregi, chiar si zile si vorbea tot felul de lucruri fara noima despre calatoria in timp si despre cat de rau ii pare pentru ce a facut.

Motivul pentru care infirmierul a venit la el in camera a fost sa verifice daca se afla in deplinatatea facultatilor mintale, deoarece avea sa ii inmaneze o scrisoare. Dupa ce l-a asezat pe pat si l-a linistit, Tony si-a revenit in fire, putin confuz, dar in rest constient de starea sa. Infirmierul i-a inmanat scrisoarea si l-a lasat singur sa o citeasca. Pe plic se afla scris numele si adresa avocatului sau la expeditor, iar la destinatar era scris numele sau, dar fara adresa. A deschis plicul si a inceput sa citeasca:

“Pentrul domnul Tony Potter, Profesor Doctor Universitar, prim-cercetator la Institutul de Fizica si Astrofizica,

Dupa indelungi ani de cercetari si experimente, am reusit intr-un final sa aflu secretul calatoriei in timp. Azi este 3 decembrie 2067. Dupa numeroase teste si setari am reusit sa calibrez masina sa ma trimita inapoi in trecut. Nu sunt sigur ca aceasta scrisoare va vedea lumina zilei, din cauza numeroaselor paradoxuri care pot aparea in cazul acestei actiuni. Totusi, in caz ca cineva o sa o primeasca, va rog sa ma cautati si sa mi-o inmanati, in caz ca mai exist. Vreau sa ii spun sotiei mele ca imi pare rau in caz ca o sa mi se intample ceva, dar visul meu este prea aproape de indeplinire ca sa mai reunt acum.

Ca inchieiere, vreau sa ii comunic persoanei mele, oricare ar fi in acest moment, ca daca citeste aceasta scrisoare inseamna ca experimentul a reusit.”

A mai citit de cateva ori scrisoarea si cand se pregatea sa o puna din nou in plic, a observat ca era ceva scris pe spate:

--primul salt a esuat, nu am reusit sa ma intorc prea departe.

--al doilea m-a trimis inapoi cu 2 ani, dar nu imi amintesc ce s-a intamplat, tot ce am descoperit a fost din jurnal

--al treilea salt, efecte secundare puternice, incep sa vad cum se intersecteaza doua lumi. Am viziuni ciudate si halucinatii. Nu mai stiu ce e real sau nu.

--al patrulea salt, SA NU AI INCREDERE IN OMUL DIN TELEVIZOR, OMUL DIN TELEVIZOR NU TE VA AJUTA, ITI VA FACE RAU SI TE VA...

Aici scrisul era intrerupt brusc. Naucit, Tony nu stia ce sa creada. Era convins ca sufera de schizofrenie. Totusi nu avea cine sa scrie scrisoarea decat el, era scrisul lui si doar el stia de experimentul pe care l-a facut. S-a intins pe pat sa isi limpezeasca gandurile si in scurt timp a adormit.

Citeste in continuare

Jim si infruntarea destinului

Te-ai gasit vreodata in situatia de a-ti dori sa fi facut lucrurile altfel? Sa poti schimba trecutul si sa ai parte de o a doua sansa? Nu cred ca e cineva care sa nu fi regretat vreodata modul in care au decurs o serie de evenimente, cu regret gandindu-se ca ar fi trebuit sa procedeze altfel. Dar chiar de am avea o modalitate sa retraim trecutul, am avea vreo sansa sa il schimbam? Suntem chiar asa de siguri ca alegerile noastre nu pot fi influentate? Sau este o anumita ordine pe care, fara sa ne dam seama o respectam, astfel incat orice alegere am face, rezultatul final este acelasi. Ne putem oare baza pe principiul ca exista o forta guvernanta a vietii noastre, pe care sa o numim destin? Nu putem sa nu ne gandim la feptul ca in complexitatea lumii in care traim trebuie sa existe ceva care face lucrurile sa mearga intr-un anumit sens, fiind ceea ce tine universul in loc si nu ii permite sa se autodistruga.

Jim va primi in curand raspunsul la toate aceste intrebari, si va experimenta pe pielea lui forta extraordinara care desi exista peste tot, oamenii aleg sa o ignore: capacitatea de alegere.

Jim este un tip cat se poate de normal. Traieste in New York de sase ani, a facut Facultatea de Administraea Afacerilor si de doi ani lucreaza la o companie multinationala ca administrator de conturi. Este un job destul de monoton, dar se plateste bine si are posibilitatea sa promoveze. Vrea ca la un moment dat sa isi deschida o mica afacere a lui, probabil o cofetarie sau, daca strange destui bani, un mic restaurant. In general este fericit si destul de multumit de viata pe care o traieste. Are o prietena care il iubeste cu care este imprena din anul intai de facultate, prieteni pe care se poate baza, iar parintii sai sunt sanatosi. Indata ce isi consolideaza situatia materiala se gandeste sa o ceara pe Ellie, prietena sa, de sotie. Isi imagineaza cum ar fi viata lui avand o casa mare in suburbii, cu doi copii si un caine, cu Ellie langa el tot timpul. Per total, nimic interesant nu se pare ca ar putea avea loc in viata lui Jim. Oh ce ironic e universul...

Reuseste totusi sa se trezeasca la timp si fara nici o tragere de inima se ridica din pat pentru a face un dus. Constata ca becul de la baie e ars. Se duce in bucatarie, deschide un sertar si ia de acolo un bec de rezerva pe care il pune in locul celui ars. Dupa ce face dus, in timp ce i se usuca parul, isi pune pe aragaz ibricul de cafea si isi prepara micul dejun ce consta in doua felii de unt cu dulceata. Nu prea e fanul micului dejun, dar se straduieste sa nu plece de acasa pe stomacul gol. In timp ce isi savureaza cafeaua citeste pe internet stirile zilei, se uita ce se mai intampla pe la bursa si scrie unui e-mail prieteni sale in care ii aminteste de rezervarea pe care o au la ora sapte la restaurant. Dupa ce spala cana de cafea si face curat pe masa, se duce in camera lui, isi ia o camasa noua din dulap, costumul si se imbraca pentru a se duce la munca. Isi sterge un pic pantofii prafuiti, se gandeste daca a uitat ceva, isi ia servieta si o porneste spre metrou. Nu are mult de mers pana la sediul companiei, astfel ca in 30 de minute era la birou, avand destul timp la dispozitie sa se instaleze la birou. Nu prea se poate numi birou spatiul sau de munca, dar asa mic si izolat cum e, face parte din lumea lui si este multumit. Da drumul la calculator si primul lucru pe care il face este sa verifice e-mailurile primite pe contul companiei, sunt cateva legate la un raport pe care trebuie sa il termine, unul despre excursia organizata de companie cu ocazia sarbatoririi a douazeci de ani de la infiintare si unul de la Mark, rugandu-l sa il ajute in legatura cu o problema legata de munca.

La ora zece se apuca sa lucreze la rapoartele pe care le avea predat pana vineri, fiind relaxat deoarece era cu mult inainte. Probabil avea sa le termine pana joi, iar vineri avea sa isi ia o zi libera pentru a profita de un weekend prelungit alaturi de Ellie. Avand castile pe urechi, isi vede de treaba lui pana cand il vede pe Mark apropiidnu-se de biroul lui. Isi da castile jos, il priveste cum merge cu pasul sau leganat si ii analizeaza tinuta. Mark era un om dezordonat, era intotdeauna in urma cu munca si parea ca nu prea se ingrijeste. Avea camasa necalcata si cravata aia oribila era probabil singura pe care o avea. Costumul sau era unul ieftin, probabil luat la man a doua, iar pantofii erau dintr-o imitatie de piele care acum incepea sa se cojeasca pe margini. Il saluta cu o ridicare din sprancene.

-‘Neata Jim, cum o duci in aceasta dimineata?

=Surprinzator de bine, Mark, tu?

-Nu prea bine sa fiu sincer. Ia zi, ai citit e-mail-ul de la mine?

-Da.

-Si ce zici, ma poti ajuta si pe mine? Mi-e teama ca daca nu predau raportul ala despre contul Jacobi or sa ma concedieze astia. Oricum sunt cu un picior din groapa.

-Uite ce e Mark, eu nu pot sa iti fac tie mereu treaba, sa te scot mereu din rahat. Nu am nimic cu tine, dar cateodata prea exagerezi cerandu-mi mereu ajutorul. Mark deschise gura sa spuna ceva, darJim il opreste cu un deget. Nu spun ca nu am sa te ajut, dar sa stii ca in curand nu o sa mai pot sa am grija de tine ca de un copil. Trebuie sa inveti sa te descurci. Acum intoarce-te la munca, la sfarsitul zilei iti voi da ce am facut.

-Multumesc foarte mult Jim, esti un prieten de nadejde.

Nu il considera pe Mark prieten, a iesit de cateva ori cu el si co colegii de munca la bere, dar nu poate spune ca il simpatizeaza in mod special. Este ferm convins ca singurul motiv pentru care Mark se da pe langa el este doar ca sa ii ceara ajutorul.

Ziua a trecut relativ repede, a terminat ce avea de facut, i-a lasat raportul lui Mark in timp ce se pregatea sa plece , a inchis calculatorul si a pornit-o spre iesire. S-a dus direct acasa. Avea doua mesaje pe robot, unul era de la mama lui care il anunta ca o sa treaca pe la el weekendul viitor si unul de la Ellie care il ruga daca poate sa schimbe ora rezervarii pentru ca trebuie sa ramana putin peste program deoarece a intervenit ceva. Ridica receptorul, formeaza numarul restaurantului si muta rezervarea pentru ora 8 fara probleme.

Se duce apoi sa se schimbe, revine in bucatarie si isi deschide o sticla de bere in timp ce da drumul la televizor. Avea destul timp la dispozitie sa se pregateasca acum ca s-a schimbat ora intalnirii. Deruleaza plictisit printre programe si dupa ce termina berea se duce sa faca un dus. Apoi se barbiereste si se duce sa isi usuce parul. Deschide laptopul sa vada ce mai e nou pe net, navigheaza pe cateva site-uri apoi il inchide si se duce sa se imbrace. Ellie statea destul de departe de el, la aproximativ cincizeci de minute de mers cu metroul, apoi trebuiau sa mai mearga vreo jumatate de ora pana la restaurantul din centru.

Incuie usa cand pleaca, il saluta pe domul Waters care fuma o tigara pe hol si o ia usor spre statia de metrou. Ajunge la apartamentul lui Ellie, bate la usa si ii raspunde colega ei de apartament.

-Buna jim, intra, te rog, Ellie inca se pregateste

=Salutare Annie. Ce mai faci?

-Destul de bine presupun, ar trebui sa fiu trista ca m-am despartit de Jeff, dar se pare ca nu ma deranjeaza asa tare.

-Oh, n-am stiut, imi pare rau.

-Stai linistit, era impul sa o iau de la capat.

Ellie iese din baie punandu=si cerceii in ureche

-Buna Jim, scuze, acum douazeci de minute am ajuns acasa, a fost nebunie azi la munca.

-Buna si tie domnisoara, si o saruta. Arati fabulos!

-Multumesc, am incercat sa ma fac cat pot de frumoasa pentru o ocazie asa speciala.

-Intr-adevar speciala, doar stii de cat timp ma chinui sa obtin o rezervare la restaurantul asta.

-Stiu. Hai ca ma incalt si mergem.

Au chemat un taxi ca sa ii duca la restaurant, drumul fiind putin mai lung decat cu metroul, dar nu te poti duce imbracat elegant cu trenul ala plin de transpiratie si dubiosi. Ajung la receptie, Jim confirma rezervarea si sunt condusi la o masa in spatele salii. Era un restaurant extrem de luxos si, evident, scump, dar Jim a insistat sa mearga, spunand ca macar odata in viata sa se simta si ei ca lumea buna. Chelnerul era foarte politicos , le-a explicat meniul pe indelete si a plecat sa ia o sticla de vin pentru inceput. Masa a fost destul de gustoasa, au mancat carne de rata cu sos, o salata din fructe de mare si o placinta cu cirese ca desert. Nota de plata era destul de piperata, dar Jim nu s-a ingrijorat, lasandu-i chelenerului si un bacsis generos, multumindu-i pentru profesionalism.

Odata iesiti din restaurant, s-au hotarat ca sa se intoarca cu metroul. Au luat-o pe strada in jos, statia fiind la aproximativ cincisprezece minute de mers pe jos.

-Hai pe aici, spuse Jim, stiu eu o scurtatura.

Au facut dreapta pe o strada slab luminata, plina de gunoaie pe margini. Avea o atmosfera destul de dubioasa, dar Jim incerca sa o asigure pe Ellie ca e in regula cand a observat ca l-a strans mai tare de mana. Pe la jumatatea strazii, in dreptul unui stalp al carui bec palpaia, doi indivizi le ies in fata. Incearca sa se intoarca din drum, dar in spatele lor stateau alti doi indivizi. Unul din ei avea un cutit.

-Nu cautam sa avem probleme, spuse Jim.

-Ghinionul tau atunci, se pare ca te-au gasit ele pe tine, spuse omul cu cutitul.

-Ce-avem noi aici? Mai mai ce domisoaara aranjata, te-a scos bulangiul asta in oras, a?

-Las-o in pace, se rasti Jim. Uite ce e, ia-mi portofelul si lasa-ne sa trecem, am aproape 80 de dolari in el, sunt toti ai vostri!

-Aoleu saracule, pai tu cu 80 de dolari scoti bucatica asta in oras? Hai cu mine iubire sa iti arat eu cum se traieste!

Nici nu a avut timp sa isi scoata portofelul ca cei doi din spatele lor au sarit pe Jim si l-au imobilizat, iar ceilalti au apucat-o pe Ellie de brate.

-Nu, va rog, striga ea disperata, va rog nu imi aceti rau!

-Lasati-o in pace nenorocitilor!

-Mai bine ti-ai tine gura sau ti-o inchid eu se rasti unul din cei care il tineau.

-Va rog, luati banii si lasati-ne in pace, dati-i ei drumul si fac ce vreti voi.

-Linisteste-te prietene, o frumusete ca asta sunt sigur ca nu se satura doar cu ce ii dai tu. Ia sa vedem ce avem sunt rochita asta frumoasa.

Cei doi care o tineau pe Ellie au inceput sa traga de rochia sa, rupand-o in fasii, dezvelindu-i bustul si lasand-o doar in lenjerie. Jim se zbatea disperat in bratele celorlalti doi, a strigat cat a putut dupa ajutor, dar unul din ei l-a lovit cu ceva tare in cap si pentru cateva secunde si-a pierdut cunostinta. Cand si-a revenit unul ii tinea mana la gura sa nu mai tipe, in timp ce unul dintre indivizi se desfacea la pantaloni. Agonia care a pus stapanire pe el era de neimaginat, iar faptul ca nu era in stare sa faca nimic decat sa priveasca il distrugea. Ellie se zbatea si se zvarcolea, dar cei doi erau destul de solizi si o tintuiat cu usurinta la pamant. Lacrimile ii siroiau pe obraji in timp ce nenorocitul intra in ea, si privi cum Jim incepuse si el sa planga, neputincios. Dupa ce primul a terminat, au facut schimb si au luat-o de la capat. Ellei, intr-un moemt de claritate a observat ca cel de-al doilea avea la brau un pistol. Adunandu-si ultimele puteri reusi sa isi elibereze o mana si puse mana pe pistol. Barbatul tresari, a apucat-o de inchieietura si in fierbinteala momentului i-a pus pistolul la piept si a tras. La auzul impuscaturii, indivizii le-au dat drumul si au luat-o la fuga. Jim alerga spre ea si o lua in brate, umplandu-se de sange. Glontul tras de la mica distanta ii patrunse in cavitatea toracica, facandu-i o rana considerabila.

-Rezista iubito, rezista, nu ma parasi, te rog.

Primul instinct era sa o tina strans in brate si sa ii apese pe rana pentru a nu mai sangera, dar a realizat imediat ca trebuie sa cheme o ambulanta.

-Te iubesc Jim. Promite-mi ca o sa ai o viata frumoasa si ca o sa iti amintesti de mine mereu.

-Nu spune asta, ajutorul e pe drum, ramai cu mine inca putin.

-Jim, ai fost prima mea iubire, promite-mi ca o sa treci peste asta, si inchise ochii.

Jim a izbucnit in plans si se legana inainte si inapoi cu ea in brate. Ambulanta a venit in mai putin de zece minute dar era prea tarziu. Ellie nu mai era, Ellie era moarta si nu avea cum sa o aduca inapoi.

Jim se trezeste la auzul alarmei. Era transpirtat si un pic confuz. Nu isi mai aducea aminte cum a asjuns acasa, insa ziua de ieri parea ca un cosmar. Spera sa fie un cosmar si nimic mai mult. Primul lucru pe care l-a facut afost sa puna mana pe telefon si sa o sune pe Ellie. Usuarea la auzul vocii ei era cel mai linistitor sentiment pe care l-a avut vreodata.

-‘Neata Jim, ce s-a intamplat.

-Ellie, esti ok, multumesc lui Dumnezeu ca nu ai patit nimic.

-Jim, ce e, ce ai patit?

-Nimic, am avut un cosmar, am visat ca...nu mai conteaza, bine  ca a fost doar un cosmar.

-Oh, saracutul de tine, esti in regula?

-Acum ca ti-am auzit vocea da, sunt bine.

-Ok Jim, atunci te las, trebuie sa ma pregatesc pentru munca. Te iubesc, sa ai o zi usoara.

-Si eu te iubesc, ne auzim diseara.

Inchide telefonul si se duce sa isi reia rutina din fiecare dimineata. Constata cu stupoare ca becul de la baie era din nou ars. In timp ce il inlocuia se gandeste ca trebuie sa cheme un electrician, probabil era vreun scurtcircuit pe undeva.

Ajunge la birou cam pe la aceeasi ora si se instaleaza, pregatindu-se pentru inca o zi obisnuita, de data asta fiind recunoscator pentru ca totul nu fusese real.

Il vede pe Mark apropiidnu-se din nou de biroul lui. Ce-o mai vrea si asta iar, se gandi.

-‘Neata Jim, cum o duci in aceasta dimineata?

-Sunt bine Mark, ce doresti?

-Ai primit mailul de la mine, ma poti ajuta te rog cu raportul ala?

-TI l-am facut ieri, ti l-am lasat pe birou, nu l-ai gasit?

-Nu era nimic la mine pe birou de dimineata, esti sigur ca nu i l-ai dat altcuiva?

-Sunt sigur. Stai sa il caut in calculator.

Cauta raportul in locul unde ar terbui sa fie, dar nu il gasea. Era absolut sigur ca l-a terminat. Se pare ca a uitat sa il salveze. Nu e bun de nimic Mark asta, nu e  in stare sa gaseasca un amarat de raport pe birou.

-Ciudat, stiu ca l-am facut ieri, nu stiu ce s-a intamplat. O sa il refac astazi daca am timp, dar Mark sa stii ca e ultima oara cand te ajut, nu pot sa fiu mereu sa te tin de mana sa nu cazi.

-Mersi frumos, Jim, esti un prieten de nadejde.

Ziua a trecut la fel ca si cealalta, i-a terminat raportul si lui Mark, dar de data asta i l-a inmanat personal si l-a rugat sa aiva grija unde il pune. A luat-o spre casa cu gandul ca avea sa o vada pe Ellie diseara. Ajuns acasa, verifica robotul si constat ca avea doua mesaje.

-Jim, sunt mama, vezi ca o sa trec pe la tine weekendul asta, tatal tau pleaca din oras si m-a gandit sa vin sa te mai ajut la curatenie ca stiu cat de mult urasti asta.

-Jim, sunt Ellie, a intervenit ceva la servici si va trebui sa raman peste program, poti te rog sa muti rezervarea? Imi cer scuze, te pup.

Jim a incremenit. Intr-o fractiune de secunda si=a amintit tot ce s-a intamplat: masa la restaurant, cei patru indivizi si oroarea mortii lui Ellie. Nu stia ce sa creada, daca a fost un vis, atunci de ce se intampla din nou? Raportul lui Mark, becul din baie, acum mesajele. Se intampla exact cum visase. Nu stia cum era posibil asa ceva. Dar Ellie era bine, deci nu se intamplase nimic rau. A stat ceva timp sa se gandeasca la ce se intampla si intr-un final a pus totul pe fondul oboselii. S-a dus sa faca un dus ca sa isi limpezeasca mintea, s-a imbracat si a pornit spre Ellie.

Ajuns la apartamentul ei, Annie ii deschide din nou usa si il invita sa astepte inauntru cat timp se pregateste Ellie. Cand o vede se ridica si o strange puternic in brate.

=jim, ce ai patit? Imi sifonezi rochia Jim.

-Nimic, sunt extrem de fericit sa te stiu ca esti bine.

-Oh Jim, prostutule, linisteste-te, sunt aici, totul va fi bine.

Au luat taxiul spre restaurant, s-au asezat la masa din fundul salii si au comandat.

-Ellie, stiu ca pare prosteste, dar simt ca am mai trait o data toate astea. Ziua asta este exact la fel cum am visat. Mersul la munca, mesajul de la tine, tot ce s-a intamplat pana acum e identic.

-Sunt sigur ca traiesti un fel de deja-vu mai puternic. Nu iti face griji, creierul este foarte misterios.

-Ellie, in vis dupa ce am plecat de la restaurant, in timp ce mergeam spre metrou, ne-au atacat patru insi care...Ellie, nu iti imaginezi ce teama mi-a fost.

-Atunci, ca sa sa fii linistit o sa luam taxiul pana acasa.

Dupa ce au eisit din restaurant au chemat un taxi. Urcati in el, i-au transmis soferului unde sa mearga, pria oprire fiind acasa la Ellie. New Yorkul este un oras extrem de luminat noaptea, iar strazile sunt pline de masini. Soferul a spus ceva, dar nici unul din cei doi nu au inteles ce vroia si au tacut din gura. Taxiul mergea destul de incet, a facut stanga pe podul Brooklyn si a intrat in cartierul lui Ellie. Nimicni nu putea sa prevada ca la urmatoarea intersectie, un sofer beat pierduse controlul masinii si a ignorat semaforul rosu. SUV-ul a lovit taxiul in plin, pe partea care era Ellie. Cand Jim si-a recapaptat cunostinta era plin de sange, dar nu parea ca e al lui. Se uita la Ellie, avea capul zdrobit de gream si era plina de sange. A iesit din masina, s-a dus pe partea ei si a tras de usa, incercand sa o elibereze. Fierul incovoiat nu vroia sa cedeze si a inceput sa strige dupa ajutor. A intrat din nou in masina si a incercat sa o faca pe Ellie sa isi recapete cunostitnta, dar fara succes. Ambulantele si echipele de descarcerare au ajuns imediat la fata locului, au eliberat usa pe partea lui Ellie, dar paramedicul a constatat ca nu avea puls, si dupa treizeci minute de resuscitare i-a constatat moartea.

Jim era la pamant, ce naiba se intampla? De ce pateste el asta, nu era de ajuns ca a pierdut-o odata, tebuia iar sa simta durerea mortii ei? S-a aseat langa Ellie, plangand, si-a pus capul pe umarul ei si si-a pierdut  cuniostinta.

Alarma l-a trezit din nou din somn. S_a sculat brusc, cu evenimentele de pana acum adanc intiparite in minte. Se intampla din nou la fel. S-a imbracat cat a putut de repede si a fugit spre apartamentul lui Ellie. Gafaia de la urcatul scarilor si a batut puternic in usa. I-a deschis Annie care s-a sperita cand l-a vazut in ce stare era.

-Jim, ce ai patit, ce faci aici?

-Unde e Ellie, trebuie sa o vad neaparat!

-A plecat acum jumatate de ora la serviciu, jim ce s-a intamplat?

Nu i-a mai raspuns si a luat-o la goana spre locul ei de munca. Ajuns la intrare a intrebat-o pe receptionera unde o poate gasi pe Ellie si a luat-o pe scari pana la etajul cinci, unde era biroul ei. Ellie avea niste foi in mana si statea de vorba cu un barbat. Cand l-a vazut a facut ochii mari, surprinsa.

-Jim, ce cauti aici, nu trebuia sa fii la munca?

-Ellie, trebuie sa vorbim neaparat

-Nu inteleg, de ce ai venit aici, nu puteai sa astepti pana diseara cand ne vedeam?

-Nu mai poate astepta, Ellie, o sa ti se intample ceva groaznic.

Il trase in camera copiatorului.

-Spune-mi care e problema?

-Ellie, am visat ca o ai murit, de doua ori,. Nu cred ca e un vis, prima oara am crezut ca e, dar apoi cand s-a intamplat din ou am fost cinvins ca e mai mult decat atat. Ellie mi-e frica, nu mai pot sa te pierd din nou.

-Jim, uita-te la mine, sunt aici, sunt bine, nimic nu mi se poate intampla. Stai jos, vrei un pahar cu apa?

-Nu vreau nici o nenorocita de apa, Ellie hai sa plecam de aici, hai sa mergem undeva doar noi doi unde o sa fim in siguranta.

Ai inebunit? Nu pot sa plec acum, am treaba, sunt extrem de ocupata.

-Te rog, hai sa plec, fa asta pentru mine, fa-o ca sa fiu eu linistit. Hai sa plecam!

-Of, la naiba Jim, nu gandesti limpede deloc, hai sa imi iau geanta.

Au iesit din cladire si au pornit pe jos spre statia de autobuz. S-au urcat in primul autobuz care a venit, care mergea spre Central Park. Au coborat la parc si au intrat. S-au plimbat o vreme, fara ca nici unul sa scoata vreo vorba. Ellie era nelinistita si il privea pe Jim cum se uita panicat in jurul lui, asteptand parca sa se intample ceva.

-Jim, esti sigur ca nu edoar un rod al imaginatiei tale? Adica se mai intampla ca atunci cand cineva este destul de stresat sa isi inchipui lucruri care nu sunt reale.

-Sunt absolut sigur ca nu imi imaginez. Ellie, ai murit in bratele melede doua ori. Nici nu iti dai seama cat de cumpli este sentimentul.

Au mai mers o vreme si s-au oprit la lac. Au inchiriat o barca. Era o zi excelenta pentru plimbare si barca aluneca usor prin apa. Au mers dupa aceea in parcul de distractii, Jim a castigat pentru Ellie un ursulet la trasul cu pusca. Si-au luat vata de zahar si s-au uitat la oamenii care treceau pe langa ei, facand glume pe seama lor. Ziua a trecut relativ repede. A fost o zi excelenta, una din cele mai frumoase zile din viata lor. Cand Ellie a propus sa se intoarca acasa, pe jim l-a cuprins panica. Nu stia ce sa mai faca sa o tina pe Ellie langa el. 

-Hai sa nu mergem acasa, hai sa inchiriem o camera de hotel, sa comandam room-service si sa ne uitam la filme vechi. E un hotel chiar aici aproape.

 Ellie s-a lasat convinsa pan la urma si au pornit spre iesirea din parc. Au asteptat la trecerea de pietoni sa se faca verde. Strada era ciudat de pustie. NU treceau nici masini si nu era nimeni in jurul lor, desi era devreme inca si zona era una aglomerata. Cand s-a facut verde au inceput sa traverseze. Nici unul dintre ei nu a auzit camionul care venea cu viteza din dreapta lor, dar Jim l-a vazut in ultimul moment cu coada ochiului si nu a mai apucat decat sa o impinga pe Ellie din fata lui, fiind lovit din plin.

Cand si-a revenit din cazatura, pe Ellie a curpins-o disperarea. Nu vazuse ce s-a intamplat, stie ca l-a auzit doar pe Jim spunandu-i :Te iubesc” dupa care a impins-o. Camionul era oprit in mijlocul strazii, Jim fiind prins sub rotile lui. A alergat speriata spre el si l-a vazut intins pe jos, plin de sange. Nu parea sa mai respire. A inceput sa strige dupa ajutor. Lumea se adunase in jurul lor. “De unde au venit atatia oameni” se gandi Ellie. Auzea sirena ambulantei apropiindu-se.

Jim s-a trezit brusc la sunetul alarmei. Era alarma pe care asistenta a setat-o la ora la care trebuia sa ii schimbe bandajele.

Citeste in continuare

Mergem la vot?

in cateva ore se vor deschide sectiile de votare pentru referendumul de demitere a presedintelui traian basescu. romanii or sa isi puna hainele de duminica, or sa isi a cu ei buletinele si se vor imbulzi sa puna stampila asa cum considera ei de cuviinta, sperand cu naivitate ca alegerea lor va face o diferenta. nu e vina lor ca habar n-au despre ce e vorba, e vina sistemului ca este conceput in asa fel incat ii convinge pe oameni ca parerea lor conteaza. dupa mine, romanii nu ar trebui sa aiba drept de vot, deoarece pana acum nu prea au facut alegeri prea bune. in cei 23 de ani de democratie, romanica noastra s-a scufundat din ce in ce mai mult datorita liderilor pusi de noi la conducere. am fost si eu sa votez de cateva ori, am votat prima data cand am facut 18 ani, fiind fericit sa imi exercit acest drept, desi habar n-aveam daca am facut alegerea corecta. l-am mai votat apoi pe geoana ca mi-au dat niste baieti de la psd 50 de lei si am mai votat primarii din localitatea mea. nu pot sa zic ca m-am simtit mai bine dupa alegeri. am vazut cum din ce in ce mai mult ne bagam in rahat in loc sa incercam sa iesim din el. acum e al doilea referendum de demitere al lui basescu. tare popular a fost acest presedinte de a reusit sa fie dispretuit in asa hal. nu pot sa zic ca m-a interesat prea mult ce s-a intamplat pe scena politica, mai mult din auzite am prins si eu cate ceva, sincer habar n-am care a fost motivul pentru care a fost suspendat. prespun ca nu a fost vorba ca traiul in romania e de cacat, adica ar fi fost nevoie de un motiv mai concret. acuma pe mine ma amuza ca toate cacaturile care se intampla in tara asta sunt puse pe spinarea presedintelui, presedinte care intr-o republica ca ca noastra nu prea are multe prerogative, el tre doar sa se intalneasca cu diversi oameni si sa zambeasca frumos. puterea de decizie este a parlamentului si cea de aplicare a guvernului. dar nimeni n-a zis nimic de oamenii astia care mai mult dorm decat sa ia decizii, si ii doare fix cat negru sub unghie de romanul amarat care traieste de pe un salariu pe altul. ca de obicei, initiativa este a psd-ului, probabil cel mai comunist si infect partid, care a dominat scena politica din romania de la revolutie incoace. chiar daca a fost la putere sau nu, psd a gasit intotdeauna modalitati sa ne futa in cur, dar sa ne convinga ca ne face un serviciu. sa luam exemplu liderii partidului de-a lungul timpului: iliescu, comunist de la mama lui, nastase un las plin de basini si geoana o marioneta naiva. cine o fi acum in fruntea partidului ma doare la bascheti, ponta prespun, nu? smecher baiat si ponta asta, jos palaria are o gandire nemaipomenita de a reusit sa faca atatea lucruri in atat de putin timp. manca cacat si el ca tot omu, dar le-a aruncat amaratilor de romani niste firimituri si i-a pus sa-i pupe mana pentru asta.
revenind la una din primele mele idei, romanii nu merita sa isi aleaga liderii. parerea mea este ca trebuie sa vina cineva cu initiativa sa faca niste schimbari drastice. vai ce mult mi-ar placea o monarhie in romania, adica in rahat, monarhia a pus romania pe harta pana la urma, si luand exemplu de la tari mai dezvoltate ca noi, monarhia este un sistem stabil. trebuie adus cineva care nu a luat parte la rahaturile care se intampla aici. mi-e greu sa cred ca nu exista oameni care nu sunt egoisti si care vor sa faca ceva frumos. exista, dar nimeni nu da doi bani pe ei deoarece nu au tupeul necesar sa se impuna. o varianta buna la conducerea statului ar fi oprescu momentan, de bine de rau a mai miscat cate ceva la primaria capitalei, e om cu un statut social impunator, doctor si chestii, om citit si calculat. acuma ce sa zic, si basescu cand era primar general dadea impresia ca e baiat bun si chestii, dar se pare ca odata ajuns sa detina puterea a inceput sa o dea in bara, a devenit arogant si cacanar.
nu cred ca o sa ma duc la vot, depinde ce chef am sa ies din casa, nu prea imi pasa daca il demit pe basescu sau nu pentru ca oricum nu avem pe cine sa punem in locul lui. daca e demis, o sa iasa cine trebuie sa iasa, nu cine merita, cum se intampla de obicei, iar noi o sa suportam ca de obicei consecintele aegerilor noastre. or fi conducatorii nostri incompetenti, dar romanii dau pe afara de prostie si sunt asa de usor de manipulat incat nici nu ma mira ca o ducem mai rau din punct de vedere economic decat in perioada comunista. chiar si un comunism ar fi bun acum, daca nu monarhie, ti-am zis, trebuie cineva sa ne tina din scurt si sa ne aplice putina corectie cand calcam stramb. altfel, daca lasi taranu de capu lui n-ai nici o sansa sa faci vreo schimbare.
doar parerea mea umila, pana data viitoare sa traiti bine da-va-n rahat!

Citeste in continuare

Denise si viata de apoi

Denise s-a trezit un pic buimaca si avea probleme in a-si aminti cand a adormit. Parea ca dormise foarte mult, dar se simtea foarte obosita si nelalocul ei.

-Se pare ca a avut dreptate Chris cand mi-a spus ca ciupercile astea sunt bomba.

Isi aminteste vag discutia cu Chris atunci cand i-a dat punguta de 20 de grame pentru a o vinde mai departe in cantitati mai mici, deci probabil a vrut sa guste un pic din marfa inainte de a o comercializa. Dar i se parea ca asta se intamplase cu mult timp in urma. Isi simtea gura foarte uscata, probabil un efect secundar al drogurilor, dar in mod uimitor nu ii era foame. De obicei imediat ce se trezeste da iama in frigider si mananca ce apuca pentru a-si potoli foamea de dupa somn.

Cand s-a dat jos din pat parca plutea, se simtea foarte usoara si un pic ametita. Nu stie cum a reusit sa coboare scarile fara sa se impiedice. Ajunsa la bucatarie, deschide frigiderul si isi toarna un pahar de suc de portocale pe care il da pe gat fara sa respire.

-Cred ca s-a invechit, nu mai are nici un gust, si sete tot imi e, isi spuse in timp ce spala paharul umplandu-l cu apa de la robinet in schimb.

A dat pe gat cinci pahare de apa si tot ii era sete, dar mai curios era cum de i-a intrat atata lichid in stomac. A decis ca era prea data peste cap pentru a reusi sa gaseasca raspunsuri logice, si s-a dus la baie sa se spele pe dinti. Urcand scarile si-a amintit ca trebuie sa fie bucuroasa, pentru trei zile casa e doar a ei, parintii ei si fratele mai mic fiind plecati intr-o excursie la Disneyland. Ea, fire rebela si neinteleasa a decis ca nu vrea sa ia parte la ceea ce parea o minivacanta jalnica alaturi de familie. In plus, putea sa isi faca de cap fara sa ii pese de consecinte.

Abia cand a ajuns in camera si-a dat seama ca era complet goala, incercand sa isi aduca aminte sirul evenimentelor de dupa consumarii ciupercilor magice. S-a lasat imediat pagubasa, a deschis dulapul si si-a tras pe ea un tricou larg care ii acoperea fundul, hotarand sa isi mai ia doar o pereche de boxeri.

S-a dus la baie, a facut un dus, si-a uscat parul si apoi i-a venit ideea sa il sune pe Chris, sa il felicite pentru marfa de prima clasa de care a facut rost. S-a gandit chiar sa il invite pe la ea, desi nu stie cum ar actiona Chris singur cu ea intr-o casa goala.

A ridicat receptorul, a format numarul si dupa ce a sunat de doua ori, a raspuns

-Alo?

-Alo, ‘neata Chris, te-am trezit?

-Alo, cine e la telefon?

-Sunt Denise, ce naiba nu imi recunosti vocea? Bai deci vreu sa-ti spun...

-Alo! E cineva acolo? Sau sunteti pusi pe glume?

-Chris, nu ma auzi? ALO!

-Ma pis pe voi.

Si a inchis.

Ce naiba a patit telefonul, se gandi ea. S-a uitat la fir, era bagat in priza, telefonul avea ton, ea auzea persoana de la celalalt capat, dar se pare ca nu primea receptie de la ea. A sunat la dernjamente, dar aceeasi poveste.

-Eh lasa, rezolva ai mei cand vin.

S-a hotarat sa se imbrace si sa se duca personal la Chris acasa pentru a discuta. Era cat pe ce sa urce scarile catre camera ei cand a auzit o masina oprindu-se in fata casei ei, usi deschizandu-se si apoi inchizandu-se.

-Nu pot sa cred, s-au intors ai mei deja? Bai n-am si eu parte nici macar de o secunda de liniste, m-am drogat ca fraiera in loc sa profit de timpul pe care il aveam la dispozitie.

S-a dus spre usa, a dat perdeaua la o parte, dar cu uimire a constatat ca nu erau parintii ei, ci doi indivizi, unul imbracat in costum si unul in uniforma de politist.

-Ce cacat, doar nu o fi dat ratatul ala de Chris cu gura...nu, cu siguranta nu, nu risca el sa isi piarda marfa asa aiurea. Sigur a fost imbecilul ala de Alex, fir-ar natia lui de invidios imputit! Nu intra in panica, prefa-te ca nu esti acasa si or sa plece, iar apoi o sa vezi tu ce faci.

A incremenit la capatul scarilor, asteptand ca indivizii sa sune la usa. Dar a constatat imediat cu stupoare ca aveau cheia de la casa ei, auzind-o intrand in broasca.

-De unde rahat au cheia, si cum isi permit sa dea buzna in casele oamenilor fara mandat, asa aiurea.

N-a mai avut timp sa stea prea mult pe ganduri deoarece si-a amintit cu panica

-Ciupercile! Trebuie sa scap de ele

A inceput sa o ia la goana pe scari avand grija sa nu faca prea mult zgomot, a dat buzna in camera ei si a inceput sa scotoceasca prin sertare, panicata ca nu isi amintea unde le-a pus. S-a oprit o secunda si a realizat ca auzea pasi urcand scarile. Speriata s-a uitat in jur si a fugit spre sifonier, ascunzandu-se acolo. Pasii se apropiau de camera ei, cei doi oprindu-se in pragul usii. Nu putea sa le vada fetele, dar le auzea vocile. Insa nu parea sa inteleaga ca vorbeau, in sensul ca era sigura ca e limba engleza, auzea cuvintele dar nu putea sa faca legatura intre ele pentru a deslusi propozitiile lor. A pus asta pe fondul panicii si reziduurilor de droguri de noaptea trecuta si si-a tinut respiratia cat a putut pentru a nu face zgomot.

Dupa cateva minute a vazut siluetele departandu-se, coborand scarile. Desi tremura, s-a hotarat sa scoata capul din dulap si sa vada unde se duc oamenii. A mers pe varful degetelor pana la balustrada scarilor si le-a vazut umbrele indreptandu-se catre usa de la subsol.

-Cine-s frate astia si ce naiba cauta in casa mea, ce spera sa gaseasca la subsol?

Se simtea inexplicabil atrasa de ei, si desi creierul ii spunea sa stea nemiscata si sa astepte pana pleaca, picioarele ei nu o ascultau, coborand incet scarile, urmarindu-i pe cei doi la subsol. Ajunsa in fata usii, i-a vazut pe cei doi stand in picioare, uitandu-se la ceva pe podea. Nu putea sa isi dea seama la ce se uita, dar la un moment dat cel in costum s-a asezat pe vine si atunci Denise a incremenit la vederea cadavrului insangerat.

Detectivul Barnes isi bea cafeaua in birou cand ii suna telefonul:

-Barnes.

O voce de femeie ii transmite:

-Inspectorul Sef Radler pe linia 2

-Fa-mi legatura. Buna dimineata domnule inspector!

-Barnes, am nevoie de tine urgent!

-Croitorul?

-Ma tem ca da. Te asteapta jos ofiterul Parsons, o sa te conduca el la locul crimei.

-Despre ce e vorba?

-O tanara de 22 de ani, acelasi mod de operare.

-Am inteles, cobor imediat. La revedere!

-Succes.

-Detective Barnes, buna dimineata!

-Nu prea e buna, avand in vedere circumstantele, salut si tie Parsons, cum o mai duci?

-Destul de bine, in curand voi fi tata.

-Felicitari!

-Multumesc. Mergem?
-Haide.

Ajunsi in fata casei, Barnes se da jos in masina si arunca o privire imprejur, inspectand locul.

-Pare destul de linistit cartierul, ii spuse lui Parsons in timp ce mergeau pe alee spre usa de la intrare.

-Da, vecinii sunt in stare de soc, le e frica sa mai iasa din case.

-Ironic, criminalul oricum intra peste ei

-Se pare ca da. Un moment sa descui usa.

Odata intrati inauntru ii loveste mirosul de chimicale folosite la prelevarea probelor.

-Unde e victima? Intreaba Barnes

-La subsol.

-Povesteste-mi ce s-a intamplat.

-Haidesi sa mergem sus in camera ei, acolo a gasit-o criminalul, dormind. Presupunem ca s-a intamplat acum aproximativ doua nopti, parintii si fratele ei mai mic erau plecati de acasa si au descoperit-o aseara cand s-au intors.

Au urcat scarile si odata ajunsi in camera fetei se opresc in pragul usii.

-Victima dormea cand a fost atacata, a folosit probabil cloroform pentru a o imobiliza, apoi a tarat-o jos la subsol unde si-a facut treaba. Hmm, cand am inspectat noaptea trecuta parca nu erau hainele aruncate din sertare. Sunt sigur ca nu a mai intrat nimeni aici de atunci. Foarte ciudat.

-O sa ma uit pe pozele facute ca sa ma lamuresc. 22 de ani zici?

-Da, era in floarea varstei, tocmai terminase facultatea de drept si lucra ca asistenta la o firma destul de mare de avocatura. Haideti sa va arat cadavrul

Coborand scarile spre parter, Barnes tot avea sentimentul ca nu sunt singuri.

-Nu mai e nimeni aici, nu?

-Nu, le-am transmis echipelor de legisti sa elibereze scena crimei pentru dumneavoastra. Pe aici.

Odata coborati la subsol, Parsons ii prezinta analiza preliminara a scenei.

-Dupa ce a tarat-o la subsol, a legat-o de stalpul de sustinere si si-a facut felul cu ea. E acelasi mod de operare ca al Croitorului, suntem siguri de asta.

Barnes se apleaca sa verifice ceva, cand aude usa de la intrarea in subsol trantindu-se cu putere, trecandu-l un fior rece care i-a facut parul de pe ceafa sa se zburleasca.

-Parca ziceai ca nu mai e nimeni aici, spuse el nelinistit.

-Asa credeam si eu. Hei, cine e acolo? Stevens tu esti? Iar faci glume proaste?

Amandoi si-au scos armele din dotare si au pornit pe scari sa investigheze zgomotul.

Denise s-a trezit speriata din somn si imediat a simtit cum ceva o apasa pe fata. Cand si-a revenit a constatat speriata ca este imobilizata de ceea ce parea stalpul de la subsol. Adevarata panica a venit cand si-a dat seama ca nu poate sa deschida gura si a simtit gust de sange. A inceput sa strige infundat si sa planga, nestiind ce se intampla. La scurt timp a vazut o silueta miscandu-se prin intuneric apropiidu-se de ea, fata lui fiind acum la cativa centimetri de a ei. Ii simtea respiratia pe fata, incercand sa se smuceasca in speranta ca se va putea elibera, dar fara succes. 

-Stai linistita si totul se va termina repede, spuse barbatul, pe un ton foarte cald.

-MMMPH, MMFFMM, care ar fi trebuit sa insemne “Te rog nu imi face rau”

-Daca esti o fata cuminte o sa termin repede transformarea si o sa poti pleca linistita.

Cu toate astea, Denise nu credea ca va fi lasata sa scape asa usor, gandindu-se ingrozita la ce avea de gand barbatul cu ea. Si-a adus aminte de ultima discutie cu parintii ei, cand le-a refuzat invitatia de a pleca la disneyland spunand ca nu mai are zece ani, si si-a amintit ca nici macar nu le-a zis “La revedere” cand au plecat. O senzatie de greata combinata cu regret i-a pus stapanire pe corp si a simtit ceva amar in gura. A vomat, dar fiindca buzele ii erau cusute etans nu a putut sa dea afara, umplandu-si gura cu ramasitele cinei de seara trecuta. A inceput sa tuseasca si bucatele de voma i-au iesit pe nas, restul fiind nevoita sa le inghita daca nu avea de gand sa se sufoce. Agonia acestui lucru era cel mai cumplit sentiment pe care il simtitse vreodata, mai cumplit chiar si decat gandul ca cel mai probabil avea sa moara. Plangea si sughita, nasul curgandu-i abundent si lacrimile udandu-i fata, asteptand urmatoarea miscare a individului. Tremurand de frig deoarece era complet goala, a constatat cu groaza cand s-a aprins lumina ca in jurul ei erau insirate tot felul de instrumente chirurgicale, de la bisturiuri la garouri, pansamente si fierastraie de oase. Abia acum a pus stapanire pe ea adevarata panica. Nu numai ca avea sa moara, dar moartea sa avea de gand sa fie cat se poate de odioasa. 

-Nu-ti face probleme, o sa iti dau un anestezic local si nu o sa simti nimic, spuse barbatul. Dar daca te misti nu o sa pot face o treaba curata.

Barbatul a luat doua seringi pe care i le-a injectat in fiecare din picioare. La scurt timp i-au amortit pana nu le-a mai simtit de loc. Cand a pus mana pe bisturiu a inceput sa strige de groaza. Cu o precizie aproape chirurgicala i-a taiat pulpele deasupra genunchiului de jur imprejur. Senzatia nu era una de durere fizica, era mai mult psihica, o incercare a creierului de a se opune. Apoi a luat un fierastrau electric si a inceput sa ii taie femurul ambelor picioare. Simtea vibratiile prin tot corpul, iar sangele ii provoca din nou o stare de greata. A inchis ochii, in speranta ca nu va fi nevoita din nou sa vomite, dar fara nici un folos. A simtit cum o caldura ii invaluie corpul, iar apoi a lesinat.

Cand s-a trezit brusc a constatat ca nu a fost un cosmar, si ca toate atrocitatile care i se intamplasera erau reale. Cand s-a uitat la picioarele ei, a vazut ingrozita ca nu mai existau, si in locul lor erau cusute doua picioare de manechin. Desi avea pulpele legate cu garouri, pierduse mult sange si se simtea foarte slabita. Barbatul statea in fata ei, dezbracat avand mana pe penisul sau erect. S-a aplecat, a ridicat-o de fund si a inceput sa intre cu brutalitate in ea. A simtit cum agonia pune stapanire pe ea in timp ce efectul adrenalinei si al anestezicului treceau, resimtind durerea ingrozitoare a vaginului sau in timp ce individul o penetra cu brutalitate.

-Nu ma parasi acum, mai am putin si termin, spuse barbatul in timp ce isi varsa samanta inauntrul ei.

La scurt timp a simtit cum puterile o lasa de tot, simtindu-se tot mai slabita, somnul punand stapanire pe ea.

S-a trezit in camera ei, buimaca, avand probleme in a-si aminti cand a adormit.

Citeste in continuare

despre scris

Scrisul a fost prima modalitate culta de comunicare indirecta. La inceput scrisul a fost folosit pentru a marca diverse evenimente si situatii de la vremea respectiva, pentru a fi disponibile generatiilor viitoare. La un moment dat omul s-a gandit sa inceapa sa scrie tot ce-i trece prin cap. Au inceput sa compuna poezii, sa scrie diverse povesti si istorisiri mai mult sau mai putin adevarate, cu scopul de a-si impartasi ideile si convingerile intr-un mod cat mai artistic. Dar de unde nevoia asta de a scrie? Hai, inteleg, acum enshpe mii de ani, nu aveau altceva de facut decat sa se scarpine in cur, sa-si miroasa apoi degetul si apoi sa descrie cat de profund a fost acest eveniment. Dar pe masura ce tehnologia a avansat nevoie de a scrie a ramas cam aceeasi, desi modul de expunere s-a schimbat destul de mult.
In zilele noastre mult scriu pentru bani. Daca au o idee originala si un vocabular destul de dezvoltat au sansa sa scoata bani frumosi din scris: ziare, bloguri si bineinteles carti. Nu ma intelege gresit, imi place sa citesc, e una din activitatile mele preferate, dar incerc sa ma gandesc ce ii determina pe oameni sa scrie.
Eu unul am inceput sa scriu pe blog, dupa cum am spus in primul post, din plictiseala in principal. Totusi as minti daca as spune ca nu simt o anumita senzatie de multumire cand cineva citeste si spune ca "vai ce frumos, vai ce profund", imi gadila nitel orgoliul, asta e clar. Dar eu sunt doar un amator, nu posed vreo inteligenta sclipitoare si nici nu pot sa zic ca dau pe afara de originalitate.
Originalitatea, asta e cuvantul de baza atunci cand te apuci sa asterni ceva pe hartie. Totusi, in vremurile astea, la ce volum de lucrari scrise exista, e foarte greu sa mai scrii ceva original. Poti doar sa scrii despre ceva deja existent intr-o maniera diferita, proprie.
De la aparitia mijloacelor moderne de comunicare si informare (radio, tv, internet) oamenii au inceput sa acorde din ce in ce mai putina atentie cititului. Eu unul m-am apucat din plictiseala, ca un mod de a face timpul sa treaca mai repede, dar probabil si pentru ca sa imi dezvolt un pic gandirea si vocabularul, ca sa par si eu cine stie ce destept.. Dar oamenii contiua sa scrie, fac bani din asta, se simt bine cand ideile lor sunt apreciate si laudate. E internetul plin de wannabes d-astia care cred ca dau pe afara de inteligenta si simt nevoia sa ne arate si noua cat de destepti sunt. Ma uit la bloggerii astia ce se dau extrem de profunzi si de sensibilosi de zici ca le iese creierul pe nas, asa de prolifici sunt. Si scriu despre subiecte foarte filozofice si complexe, dar nu cumva sa se ia cineva de ei si sa ii critice ca imediat sar de cur in sus ca arsi. Se hranesc din comentariile pozitive pe care le primesc si au impresia ca sunt cu 2 nivele de inteligenta peste toti. Baga-le-as pula pe gat de aroganti besiti si plictisiti de viata, altceva mai bun de facut n-au decat sa ne arate ce frumos miros basinile lor.
Numai tampenii am scris pana acum,  nimic interesant, desi asta se vroia sa fie ideea, ca doar na, trebuie sa demonstrez si eu lumii ce baiat destept si profund sunt, doar doar s-o uda vreo pizda citind. Dar lasa ba, ca ma luminez eu la creier la un moment dat si cine stie ce capodopera imi iese din cur si dau lumea pe spate.
Voi continuati sa irositi literele pe messenger si sms-uri, ca io continui sa stric taastatura bolborosind chestii fara sens, dedicate plictisitilor din toate colturile internetilor. Daca nu va convine luati pula si faceti o laba pe poza vecinei de pe facebook, in care apare un sfert de san intr-un decolteu mai provocator.
Tot respectul scriitorilor care chiar au habar de viata lor si ajuta fraierii sa inteleaga mai bine lumea si sa isi dezvolte gandirea.
Pana data viitoare, mult succes in dragoste si chestii.

Citeste in continuare

50 shades of grey, twilight v2

Numarul 1 pe amazon.com, 50 Shades of Grey de L.L. James, este o carte erotica foarte populara in prezent. E vorba de o pasarica foarte cuminte si foarte virgina care se indragosteste de un multimilionar cu preferinte sexuale extrem de complicate. Fetita asta se uda mai rau ca Marea Britanie in anotimpul ploios. Ca binecunoscuta Bella din Twilight, simte o atractie extrem de puternica fata de flacaul respectiv, atractie preponderent fizica. Baiatul asta, care a ajuns milionar la o varsta frageda, are un trecut zbuciumat, a fost adoptat de o familie instarita, iar intamplarea face ca si-a pierdut virginitatea cu o dominatoare. Din cauza asta, el gaseste placere sexuala doar in jocurile de-a stapanul si sluga. Problema e ca desi el simte la randul sau o atractie fata de fetiscana, ea e cam necoapta si inocenta. Dupa multe tatonari ajunge sa ii arate locul sau de joaca, si o intreaba daca vrea sa ia parte la fantezia sa bolnava.Ana (asa o cheama pe tipa) este foarte uimita de toate chestiile pe care le-a vazut, si acum se zbate intre profunda atractie fata de el si modul in care el isi satisface poftele sexuale. Prima scena de sex din carte prezinta cum o defloreaza la el in apartament, lucru obligatoriu daca ar fi vorba sa inceapa "colaborarea". Ii prezinta un contract de confidentialitae precum si o lista cu lucrurile pe care le-ar putea face, rugand-o sa le analizeze si sa ii spuna ce e dispusa sa faca si ce nu.
Dupa multa chinuiala si alte scene de sex, Ana da la o parte ratiunea si accepta sa ii fie sclava. Si m-am oprit cam pe acolo. N-am de gand sa continui sa o citesc, mi se pare o mare tampenie cartea asta, scrisa pentru neveste nefutute si adolescenti virgini. Ana si Bella se aseamana extrem de mult prin faptul ca stiu ca nu e o idee buna sa se bage pe combinatie cu respectivul, dar amandoua gandesc cu clitorisul. Femeile astea sunt in stare sa mearga pe carbuni incinsi pentru a avea parte de putina pula. Ca niste virgine stresate au impresia ca si-au gasit Fatul-Frumos pe cal alb, pierzandu-si capacitatea de a mai gandi rational. Si se mai zice de barbati ca gandesc cu penisul. Macar noi ne-o bagam, ne dam drumu', o scoatem pa si la revedere. Panarama asta din carte zici ca n-o sa mai aiva parte de pula niciodata daca nu si-o trage cu individul. Si in cacat, BDSM? Ma uimeste popularitatea fenomenului asta in care cica placerea se gaseste in durere. Hai inteleg, mai o palma pe buci, mai o pula peste bot, un pic de bondage si niste role play dau un pic de culoare vietii sexuale, dar de la astea la tortura e cale cam lunga.
E mult de povestit de pizda asta rupta-n mufa, dar mi-e teama ca pe masura ce ma gandesc la toate tampeniile care ii trec prin cap, daca gasesc vreo fata care gandeste la fel o plesnesc (la figurat).
In orice caz, n-am ajuns la scenele de sclavie sexuala, alea de sex normal sunt destul de ok, combinate cu o imaginatie bogata pot deveni material bun de laba. Am facut prostia sa o citesc in metrou si nu mai stiam cum sa ma ascund, zici ca era nebun ala micu'.
Nu o sa fiu uimit daca or sa faca si film cum au facut si cu Twilight, desi nu stiu cum l-ar putea face altcumva decat porno, in care actrita principala sa fie Sasha Grey.
Daca o sa citeasca cineva pana la final, si ii place ideea de bdsm sa vina la mine ca am eu grija sa ii induc durere cat pentru 30 de orgasme.
Pana una alta, folositi prezervativul.

Citeste in continuare